Reteta succesului...

Am fost intrebat ce fac, cum reusesc, sa am o medie mare la scoala... Initial am spus ca nu fac nimic, asta e... Dar, gandindu-ma mai bine am constatat ca defapt ceva este... Notele mari vin la mine pentru activitatea din clasa, nicidecum pe ceea ce fac acasa. Teme nu am de nu mai stiu cand, la lucrari sunt varza, daca nu copii e si mai si... deci de ce as fi eu mai special? prefer sa cred ca stiu sa ma fac placut, sa fiu apreciat... De tocit nici nu se pune vorba dar : imi permit deseori momente de relaxare, care imi creeaza buna dispozitie a mintii. Exemple? Merg la un cei, la o plimbare calma prin parc, fac sport, citesc (pentru mine informatia insemna putere) si atuci cand imi mai raman cateva secunde ma gandesc la diferite lucruri de fizica, metafizica, religie, etc... motive in plus sa le dezbat la scoala si sa impresionez profii. Chiar daca nu la asta ma gandesc initial. Beau destul de des vin rosu, insotit de mancare sanatoasa si consisitenta. Incercarea de a-mi redresa stilul de viata se pare ca are succes... Nebunia insa mi-o pastrez, ccea ce-mi da un succes si mai mare. Toti se nasc nebuni, doar ca unii raman asa. Poate voi mai avea cate ceva de spus... voi completa cand imi voi mai aminti.

Completare : trebuie sa-i spui profului ceea ce vrea sa auda. Indiferent daca uneori intreci masura cu nesimtirea. Fa-l fericit. Sa simta ca nu isi face ora degeaba.

Cine sunt eu?

Ce sunt eu? Uneori cred ca sunt fragmente de viata... Nu una. Nu mai multe, ci parti din mai multe. De ce? Pentru ca asa ma simt... Ma simt o aglomeratie de mult prea multe elemente, de principii, simt o prea mare pofta de viata pentru a fi doar una. In mine nu stiu ce se afla. Pot doar sa-mi inchipui. Pot doar sa cred...
Ce sunt eu cu adevarat? Ii condamn pe cei ce spun ca sunt ceva, ca sunt intr-un anumit fel - cand nici macar eu nu stiu cu adevart, inca, cine sunt, ce sunt... Uneori constat ca am gresit personal gandind ceva despre mine. Ma pierd prin greseli, erori, o lipsa a luminii - la care aspir neincetat. Nu-mi poti gasi mie un defect atat timp cat un grup iti spune nemultumirea lui in legatura cu tine iar tu nu faci nimic... Nu imi poti spune ca eu gresesc in ceea ce fac, nu ai voie sa ma judeci, nu este moral sa vorbesti cu altii lucruri legate de mine, ce nu te privesc. Este viata mea si fac ce vreau cu ea...

Simt nevoia sa spun...

Nu imi place ca altii sa se bage in viata mea... Speram ca este destul de clar! Este optiunea mea sa fiu cine sunt si ma priveste personal ceea ce fac! Pe altii ar trebui sa-i doar in cur de ceea ce sunt eu! Sau de ceea ce fac! Si inca ceva... Nu imi place sa fiu vorbit pe la spate! Am inteles toate subtilitatile cu care am fost atacat. M-am facut ca nu le vad, ca nu le aud, dar pana la un punct. Nu ar trebui ca altii sa vorbeasca in lung si in lat pe la spatele meu, caci pana la urma am aflat. Si nu vreau sa stric anumite prietenii pentru anumite prostii efectuate. Daca ai ceva sa imi spui, daca te dereanjeaza ceva la mine imi poti spune in fata si nu am nimic cu tine. DAR NU IMI PLACE SA AFLU CA MA BARFESTI. SAU CA IMI ARUNCI CUVINTE IN SPATE. SUBTIL. Desi m-am gandit la o anumita persoana (care ar face bine sa-si dea seama de greselile sale : si ca o lovitura in orgoliu nu ii afecteaza viata) este adresat tuturor acelora care uita sa fie oameni. Care uita ca au prieteni. Astept raspunsuri.