Strange

There's nothing as strange as ordinary people…

Litere pentru tine

Trebuie sa o scriu iar… stiu ca am mai facut asta, stiu ca am mai zis de atatea ori, stiu ca sunt condamnat sa o simt mereu... Da, te iubesc! Stiu insa, tot atat de adevarat, ca nu vei citi asta, ca nu-ti pasa, ca m-ai uitat... Stiu ca trebuie sa scriu lucrurile astea pana la infinit, pana voi umple toate paginile care exista... Trebuie sa ma ucid treptat, sa-mi rupt viata, sa ma autoconving ca pot sa traiesc si singur... desi stiu foarte bine ca nu este asa...

Dincolo de om

"esenta lumanarii nu este ceara care lasa urme, ci lumina." (Antoine de Saint-Exupery - Citadela)

Existentialismul este un umanism, spunea Jean Paul Sartre, iar eu ma gandesc ca un om care-si construieste principiile (de orice natura) nu are cum sa nu puna fiinta umana in centrul preocuparilor sale. Caci totul se cladeste pe om si tot ceea ce conteaza in lumea de astazi se raporteaza la el.

Pot percepe tot mai des o scindare in fiinta omului: tot mai puternic mi se pare ca trupul incepe sa preia controlul, acaparand sufletul si libertatea acestuia de a se exprima.

Mi se pare trist cand vad ca ceilalti oameni sunt atat de inchisi in lumea materiala incat ajung sa confunde iubirea cu sexul, sinceritatea cu... nimic sau mai stiu eu ce... Insa eu simt in interiorul meu ca lucururile nu stau chiar asa, am avut momente in care sufletul era tot ceea ce conta pentru mine iar faptul ca pot iubi o persoana conta mult mai mult decat ca pot avea o legatura fizica cu ea. De aceea, in urma acelor momente – pe care le-am numit FERICIRE LA LIMITA, mi s-a parut ca am putut atinge o regiune a realitatii ce a putut sa-mi imprime o alta viziune asupra lumii. De aceea acum stiu ca nimic nu este cu adevarat superior si totul poate fi adevarat in masura in care el exista.

De aceea stiu ca in existenta noastra nu trupul este cel care face regulile ci el este coordonat la randul sau de catre spirit. Iata aici adevarul lui Saint-Exupery: esenta omului nu este trupul, care poate lasa urme materiale, ci sufletul – ceea ce ne ofera exaltarea interioara.

Sunt multe lucruri ce-ar merita o transformare... insa ea trebuie sa vina de la sine...

Drumul catre nimic...

Rasfoind prin hartiile mele am gasit textul asta:

Toate saruturile pe care nu le-am dat si toate saruturile pe care nu le-am primit, zambetele care nu ni s-au deschis si atatea timiditati ale iubirilor noastre, nu ne-au pecetluit oare singuratatile? Nu ne-au facut luptatori si exaltati atatea refuzuri ale vietii? Care este inceputul singuratatilor noastre, daca nu o iubire care n-a putut sa se reverse si care este hrana acestor singuratati, daca nu atatea iubiri inchise in noi? Toata dorinta noastra de absolut, de a deveni dumnezei, demoni sau nebuni, toata ameteala in cautarea altor vesnicii si setea dupa lumi nesfarsite nu s-au nascut din atatea si atatea surasuri, imbratisari si saruturi neimpartasite si necunoscute? Nu cautam noi totul fiindca am pierdut ceva? O SINGURA FIINTA NE-AR FI PUTUT SALVA DIN DRUMUL SPRE NIMIC..

Nu este scris de mine insa nu pot nega nicio parte din el...

A new blog

Va invit sa vizitati si noul meu blog pentru recenzii de carti.
Pe acela il voi actualiza cu recenzia ultimei carti pe care am citit-o.

De ce?.....

E groaznic cand ma gandesc ca de fapt omul nu se indreapta catre moarte ci catre cea mai deplina singuratate.

Marginea prapastiei

Rasfoiesc o carte; ar putea foarte bine sa fie una din cartile mele sau una din cartile pe care le-au scris altii insa in care ma aflu transpus si eu... asa si? Poate ca nu e nicio faza in asta... oamenii se afla in carti. Ma gandesc ca intr-adevar acesta este cel mai greu de indurat lucru: nu exista regret decat al lucrului neinfaptuit; nu regretam niciodata ceea ce am facut ci doar ceea ce a ramas in urma noastra fara a-l fi dus pana la final...

Lucruri_la_care_ma_gandesc_uneori:

1. Niciodata nu este niciodata. Timpul nu are inceput si nici sfarsit in dimensiunea prezentului. El are limite doar in eternitate.
   
2. Sensul existentei este transformare.
   
3. Iubirea este singura cale ce poate transforma o fiinta umana.
   
4. Viata este alcatuita din fragmente insa din fiecare pas trebuie sustrasa o lectie.
   

Am pierdut controlul; n-am mai putut face nimic; am asistat neputincios la felurile in care altii au trebuit sa faca regulile unui joc in care credeam; salvarea. N-am mai putut face nimic. Daca ar fi sa ma implic iarasi la sfarsit oare as rezolva ceva? Daca as produce oare schimbarea (chiar si dupa atata timp) oare ar mai avea vreun sens? Pana unde sa merg ascultandu-mi inima...?

Simt un glas ce ma impinnge pana la marginea prapastiei... insa nu este capabil sa ma arunce. Numai eu pot face asta. Si daca mi se va oferi ocazia... ma voi arunca...

Am descoperit candva ca trecerea de la joc la realitate nu este decat un gand. Atat am nevoie ca sa depasesc regulile unui joc. Un gand. Il am.

Daca... o noua lupta... o decizie care sa ma schimbe... iarasi... atunci... nimic nu ma mai poate opri...

Niciodata nu este niciodata... stiu ca pot reface timpul.

***

Cine sunt eu? Nu ma intreba…

De ce…? Pentru ca eu sunt propriul demon al timpului meu…

M-am autodepasit…

Liviu v.1.2

E ca si cum as fi innebunit de-a binelea... Cu cat inaintez mai mult in timp cu atat mi se pare ca ma apropii de un punct din trecut spre care tot tind, dar iata, pe care mi se pare ca n-am sa-l pot atinge niciodata. Anul trecut in vremea asta capul mi-era plin de intrebari... Prea multe, prea mari, prea puternice... E ca si cum, in prezent – dupa un an, nu as parcurge timpul in sensul firesc ci as merge inapoi. E ca si cum as fi cazut din timp intr-un alt timp in care nu ma aflu insa decat tangential fara a avea cat de cat posibilitatea de a interveni pentru a face un gest cat de mic personal. Nu exista timp la fel de mult cum nu exista adevar care sa ma depaseasca; un om de natura mea poate trai la fel de bine si in afara timpului fara ca asta sa-l influenteze cumva negativ; totul nu sta decat in masura in care individul isi percepe realitatea. Insa cum nu stiu ce sens are sa ma chinui...

Nu mai e vorba ca m-as simti mai stiu eu cum; singur, izolat, neinteles... nu-mi mai pasa. Singura cale posibila de urmat este doar cea dictata de inima mea; nu sunt nici singur, nici mai stiu eu ce... sunt doar eu. Sunt Eu v.1.2. Imbunatatit. Transformat.

Nu mai exista intrebari pentru ca mi-am raspuns singur de-a lungul timpului... acum adevarul este acela ca mi se poate intampla orice si am sa-l accept ca si cum mi-era destinat... nimic nu mai este imprevizibil, din partea mea lumea poate sa faca ce vrea... m-am resemnat cu tot si sunt multumit cu tot ceea ce exista... doar ca prea putin ma mai intereseaza acum de altceva decat de a-mi atinge punctul tangential chiar de-ar fi sa ma intorc in timp pentru tot restul vietii mele.

Sunt fericit doar pentru ca am fost candva fericit.

... iar drumul in fata este numai ceata...