Rugaciune

Doamne, te rog, adu-mi aminte sa nu ma fac poet! Iti spun asta pentru ca eu s-ar putea sa ma ametesc pe drumul acesta numit viata... Te rog mult, Doamne, sa ma tragi de maneca daca vezi ca am sa incerc sa aberez verzi si uscate, sa ma opresti daca vezi ca o iau razna si capat vreo tendinta sa devin ca ei; nu vreau, Doamne, nu vreau... mi-e foarte bine asa cum sunt, in pielea mea, cu gandurile mele, cu scrierile mele... Doamne, te rog sa ma pocnesti daca vezi ca vreau sa public ceva... stiu bine ca nu am nevoie sa fiu citit pentru a ma simti eliberat. Trebuie sa scriu... Insa Doamne... te rog sa ma lasi sa scriu in continuare... ceilalti au nevoie de cuvintele mele in aceeasi masura in care am si eu; dar nu ma transforma in acei indivizi care nu mai stiu cine sunt... Doamne, mi-e foarte bine in propria piele, cea de acum... nu ma transpune intr-un alt individ ce nu-mi doresc sa fiu... Ai grija, Doamne, de bietul meu suflet, si mentine-l in continuare pe drumul pe care s-a aruncat... pentru ca eu stiu ca acesta este cel bun. Nu ma parasi, Doamne, nu ma abandona, caci Tu esti singurul in acre mai pot avea incredere, caci Tu esti Iubire iar Iubirea Ta este fara de margini. Tu ma ajuti sa cresc si in tine ma trasnform in acel ceva bun... Doamne, adu-mi aminte insa, sa nu ma fac poet...

Si in primul rand, cu tot sufletul meu, te rog, Dumnezeu meu, sa ai grija si sa nu-l parasesti pe cel ce mi Te-a aratat, pe cel care mi-a descoperit cu adevarat existenta Ta. Doamne, ai grija de el... caci Tu esti Iubire iar de iubire avem nevoie cu totii.

De ce lumea are nevoie sa creada in ceva?

Ma gandeam asa la faptul ca aproape fiecare popor al acestei lumi are credinta lui… Toti cred in ceva, ceea ce le da puterea si de a se implica in razboaie, si de a invinge, si de a continua ceva ce si-au propus… Atunci cand crezi simti impulsul indemnului interior si aproape ca nimic nu te poate descuraja… Ma gandesc insa si la cei ce se declara atei, desi cuvantul isi pierde intelesul chiar si pentru ei… Si ei cred in ceva chiar daca nu recunosc asta.

Pana la urma eu ma gandeam ce m-a facut pe mine sa rezist pana acum… Si am gasit raspunsul: CREDINTA IN MINE, in primul si in primul rand. Si cred ca am ajuns destul de departe… Nu vreau sa renunt!

Tipat in mijlocul vesniciei

Unele lucruri nu sunt vesnice. Altele nu sunt continue…

Imi aduc aminte de un desen de la ora de fizica. Aplicarea unor filtre asupra unei oscilatii. Ramasesera doar partile de sus...

Asa poate fi si viata. Discontinua.

Caci cateodata traiesc iar altadata mi se pare ca n-am niciun sens. Pentru ca nu fac nimic.

Asa poate fi si inima.

Cateodata te bucuri indelung, altadata cu pauze.

Caci nu trebuie sa fii fericit.

Trebuie sa lupti pentru asta.

Cateodata ma simt cel mai implinit. Altadata sunt trist.

Si nu stiu...

... ce sa fac pentru a o lua de la capat.

As vrea... dar nu pot.

Vreau sa tip!

Ganduri despre transformare

Si bineinteles ca ma gandesc la transformare. Caci tot ceea ce se afla in jurul meu se transforma. Pana si eu. Pentru ca in primul rand Universul se afla in transformare. Si ma gandesc la inca un cuvant. Schimbare. Ce desparte si ce apropie intelesul acestora doua? Caci sunt de acord ca transformarea inseamna schimbare. Nu stiu insa daca schimbarea inseamna transformare. Caci schimbarea poate insemna si distrugere. Dar gandul imi era la transformare... Transformarea se realizeaza sub semnul timpului. Nu poate exista transformare de moment. Trebuie sa existe timp. Dar ce inseamna transformare? Daca tinem cont de unele descrieri stiintifice am putea spune ca transformarea este echivalenta cu trecerea unui sistem dintr-o stare intr-alta. Da, ma multumeste acest mod de a spune asta. Dar ce putem spune despre om? Care sunt starile in care variaza omul? Caci aici nu vad nicio transformare. Dar stiu ca ea exista. Pentru ca o simt. Asadar, ce inseamna transformare in cazul unui om? Caci nu pot vorbi de modificare sau schimbare in plan fizic. Adica ce m-ar interesa. Dar stiu ca omul nu se transforma singur. Are nevoie de inca un factor. Si aveam nevoie sa-l numesc intr-un fel. Si i-am spus influenta. Si am ajuns la concluzia ca transformarea omului se supune influentei. Caci daca sunt ranit invat ca data viitoare sa ma apar. Am aici cauza si efectul. Cauza este influenta. Rana. Efectul este transformarea. Intelepciunea. Caci stiu acum ca acesta este cea mai comuna transformare a omului. Acumularea intelepciunii. Caci timpul este un factor esential. Si daca prin transformare nu ma imbunatatesc, nu pot sa-mi gasesc un sens. Caci sensul transformarii este pozitiv. Si ma supun influentelor. Insa sunt constient ca sensul influentelor nu este doar pozitiv. Si daca transformarea este doar pozitiva atunci sigur ca exista ceva care imi scapa...

Stiu carei influente ma las prada. Stiu ca ea poate sa fie buna sau rea. Si mi-am dat seama ca transformarea nu este decat buna. Transformarea in sens negativ o voi numi esec. Caci omul trebuie prin definitia lui sa evolueze. Daca nu respecta aceasta, a esuat. Si ma supun transformarii pentru ca am nevoie de evolutie si-mi dau seama ca de fapt n-am facut nimic. Pentru ca transformarea vine de la sine... Iar in transformare ma regasesc. Si nu stiu cum ar trebui sa reactionez... Caci influente sunt peste tot: voci, sunete, imagini, cuvinte. Iar eu ma aflu in transformare... dar pana cand? Caci exista limite! S-ar spune ca una din ele e moartea!

Just another day

O simpla zi.
Insa o zi speciala.
11 ianuarie 2007.
Prieteni.
Bucurie.
Adio singuratate.
O zi.
Timpul.
Trebuie sa patrund sensul acestor cuvinte iesite din inspiratie de moment. Trebuie sa aiba o legatura intre ele. Trebuie sa ma gandesc. Nu m-am gandit atunci cand le-am scris.
Ceva.
Inima mea.
Sa nu stie cuvantul ceea ce gandeste degetul si sa nu stie ochiul ceea ce vad buzele.
Si sunt doar cuvinte.
Dar ce frumos...
Dar cateodata... ce trist.
Dar bucurie, bineinteles... bucurie.
Si un gram de fericire.
Plus entuziasm.
Sa te ridici in viata.
Si sa zambesti.
Sa ucizi obstacolele.
Si sa elimini defectele.
Si sa traiesti viata. La intesitatea pe care o doresti.
Poate cu tensiune poate fara.
Si sa fiu cuminte.
Desi cred ca nu voi fi.
Vreau sa traiesc.
Si sa stiu cand sa tac. Sa nu-mi irosesc cuvintele.
Sa fiu fericit.
Si sa nu ma las ucis.
Sa lupt.
Sa inving.
Sa zambesc.
Sa continui sa rad.
Sa nu ma opresc.
Sa continui sa citesc.
Sa continui sa caut.
Orice.
Lumina. Intelepciune.
Prieteni.
Si sa-i tin langa mine pe cei pe care ii am.
Si caldura.
Si sa infloresc.
Un trandafir. Nu vreau sa ofilesc.
Un strop de roua. Nu vreau sa ma evapor.
Refuz.
Vreau sa deschid mainile si sa cuprind inca o data lumea.
Nu singur.
18.
2007.
Suma de 9.
Si merg mai departe.
Puternic.
Si-mi aduc aminte...
Nu poti trai in liceu avand impresia ca nimic nu te poate rani.
Asta in niciun caz.
Totul te poate rani.
Am dovezi...
Pentru ca traiesc...
Pentru ca ma transform...
Pentru ca am langa mine oameni.

11 ianuarie 2007

Intrebare

Ia zi…
Mi-ai spune daca ma iubesti?
Mi-ai spune?
Sau te-ai limita sa iti arunci privirea imblanzita de parfumul meu catre mine, privindu-ma doar asa cum stii tu sa o faci? Caci surasul si privirea cu subinteles sunt mai puternice decat cuvintele. Si-mi voi da seama de tot. Tot – cat poate cuprinde acest cuvant?
Ia zi...
Imi voi da seama din gesturile tale? Imi vor spune buzele tale timide, imfrumusetate de adierea albastra a vantului, binecuvantate de saltarea inimii mele... imi vor spune ca inima ta imi zambeste?
Uneori n-ai de unde sa stii.
Mi-ai spune daca ma iubesti?
Imi vor sopti luna si stelele aparute brusc pe cerul oglindit in ochii tai cristalini, ca am intradevar motive de a fi fericit?
Asta n-am de unde sa stiu.
Stii... Cateodata e frumos sa iti zambeasca intreaga lume.
Caci mana mea se plimba usor pe glezna ta iar piciorul tau ramane impietrit langa mainile mele. Aceasta se numeste armonie.
Si bineinteles ca ti-as spune... eu.
Dar nu pot.
Dar mana mea se plimba inca pe glezna ta.
Iar buzele mele pe obrazul tau sunt fericite.
Si imi pun o intrebare... Ce sunt prietenii?
Caci capul meu ar fi nefericit sustinuat de acest gat. Raspuns.
Intrebare. Oare de ce?
Si am nevoie de mai mult...
Caci tu esti langa mine.
Voi.
Si de ce sa caut alte raspunsuri?
Caci le am langa mine...

11 ianuarie 2007

Dragostea

“Dragostea este intodeauna rabdatoare si draguta. Dragostea nu este geloasa. Dargostea nu e laudaroasa sau increzuta. Nu este nepoliticoasa sau egoista. Dragostea nu supara si nu poarta pica. Dragostea nu gaseste placere in pacatele altora…
… dar gaseste placere in adevar. Este intodeauna gata sa ierte, sa aiba incredere, sa spere…
… si sa indure…
… orice urmeaza.”
Dragostea nu are inceput si nici sfarsit. Ea nu se gandeste si nu judeca. Se spune ca dragostea e oarba. Dragostea nu are limite si nici nu tine cont de distanta. Ea este universala si eterna. Dragostea este muzica, este spatiu si este timp. Dragostea nu te face sa suferi. Ea nu te dispera.
Dragostea te tine intreg si iti da putere sa mergi mai departe. Dragostea nu se gandeste ce sa faca ci pur si simplu face. Ea nu filozofeaza ci traieste. Dragostea se simte.
Dragostea e un cuvant. Dragostea e ceva mai mult decat niste litere. Dragostea e un inteles. Un limbaj.
Dragostea supravietuieste. Ea tace. Ea nu se manifesta ci pur si simplu se simte. Dragostea cateodata se spune. Cateodata te doare.
Dragostea e un joc al nebunilor.
Dragostea cateodata plange...

Prima parte, cea cuprinsa intre ghilimele este preluata dintr-un film. A walk to remember. Ceea ce urmeaza sunt cuvintele mele. Cuvinte pentru un inteles...
... caci dragostea e totul in lumea asta.

Contrarii

De ce sa nu vorbesc despre contrarii?
Caci eu stiu ca sunt condus de contrarii. Contrarii ce sunt cuvinte. Forte. Sperante. Credinte. Iubiri. Momente.
Si exista adevar. Pentru ca fara adevar n-ar mai exista substratul nici unui lucru. Caci bineinteles ca ma intereseaza esenta lucrurilor, pentru ca fara ea nu m-as gasi pe mine. Pentru ca sunt si trebuie sa-mi caut esenta. Dar sunt plin de contrarii. Si vreau sa mi le inving.
Dar stiu de la Saint-Exupery : contrariul oricarui adevar este la randul sau adevarat. Astfel imi dau seama de realitate: contrariul unui om este de asemenea adevarat, asa cum este un om. Pentru ca asta ne face rau. Scapam omul din noi, ii dam drumul in lume si astfel el se salbaticeste. Si devine un non-om. Contrariul unui om. Caci m-am lovit de astfel de fiinte. Caci sunt adevarate si deci, iti pot face acelasi rau. Dar nu sunt oameni, nu nu sunt...
Dar de ce sa nu vorbesc despre contrarii?
Ma simt invaluit de intrebari. Si de raspunsuri iluzorii. Dar stiu sa fac diferenta intre iluzie si realitate. Dar ce este realitatea?
Contrariile din mine clocotesc in subconstient. Vor sa izbucneasca...
Dar ma tem.
Ma tem de mine.