Altceva
Două feţe suprapuse. Două nume. Două mâini şi-apoi tăcerea. Ce se vorbim mai întâi, ce să ne spunem? Ce să închidem în inimile noastre şi ce să eliberăm?
E bine. S-ar părea că noi topim calota polară, că ceea ce ni se întâmplă aduce căldura.
Cine ne poate înţelege pe noi dacă noi înşine nu ne înţelegem?
O melodie de la Pink Floyd şi o castană şi câteva cărţi şi timp, neapărat timp. Timp să ne aducem aminte cine suntem, timp să uităm ceea ce ce ne aşteaptă.
Apoi va fi altceva.
2 comments:
As spune ca cea mai profunda nevoie e aceea de a-ti da seama cine esti, nu cine ai fost, si apoi sa uiti orice amintire despre viitor. But you seem to be ignoring that :))
Avem nevoie de timp pentru a ne aduce aminte de noi insine- excelent spus. Memoria este cea care da continuitate identitatii noastre. In fiecare dimineata, inainte de a deveni constienti, memoria face o reactualizare instantanee aproape a intregii noastre istorii de viata, astfel incat atunci cand deschidem ochii, sa fim in stare macar numele sa ni-l spunem. Din pacate, mai nou avem nevoie de din ce in ce mai mult timp pentru a face acest lucru, si nu tine de procesele memoriei, ci de cele sufletesti.
Post a Comment