despre cum poti fi fericit fara a fi de fapt, despre cum poti sa astepti pana sambata si mai ales despre de ce nu imi place tacerea

ceea ce alţii ar putea numi nefericire la mine se numeşte calm, ceea ce pe alţii i-ar putea tulbura pe mine mă lasă indiferent. iar când simt calm mă revolt şi vreau să perturb calmul, nu pentru că nu-mi place ci pentru că ştiu că există ceva mai bun decât el.

[…]

sunt câteva lucruri care îmi plac şi câteva lucruri care nu-mi plac. două lucruri răbufnesc cu adevărat din mine şi se afundă în mine: cărţile şi muzica. citesc şi nu mă pot sătura, când nu citesc mi-e foame de a citi. dimineaţa nu-mi vine a face nimic fără muzică, nu mă pot calma până când nu mă îmbraca muzica. îmi place ceaiul şi liniştea pe care mi-o inspiră, îmi place să beau un ceai în oraş. nu-mi place să beau un ceai singur. îmi place cafeaua şi faptul că-mi inspiră pasiune. îmi plac oamenii care mă pot provoca, oamenii care mişcă în mine idei şi sentimente, oamenii care în felul lor mă fac să cresc. îmi place să merg la serviciu; o fac ca şi cum aş merge la ceai – zâmbind. îmi place că într-un fel am devenit puternic, că am învăţat lucruri, că-n mare parte ştiu la ce să mă aştept de la viaţă. ştiu bineînţeles că voi fi luat şi prin surprindere.

[…]

nu-mi place tăcerea, adică liniştea generată de oameni. tăcerea este de multe ori un semn al incapacităţii de a comunica. nu-mi place că sunt mult prea axat pe cuvinte, că le cunosc înţelesurile, că mă pricep la limbajul cuvintelor. cuvintele mă cheamă. nu-mi plac cuvintele pentru că deşi simt chemarea de a le folosi uit că există şi multe alte moduri de a exprima ceea ce poţi spune în cuvinte. nu-mi place că simt lucruri care sunt greu exprimabile în cuvinte, care se ascund sub înţelesuri profunde, în întuneric.

[…]

îmi place că vorbesc cu umbrele, că-mi place. că există lucruri care sparg ordinea firească a lucrurilor. că există inevitabil fercire.

[…]

restul se subînţelege