Noaptea bate la usa mintii mele cu mainile-i schiloade si obosite... cu mainile indurerate de cat de multe gaturi au avut de strans de cand exista... de cand se lupta cu lumina! Eu imi astept somnul intr-o tacere infernala... nimic nu indrazneste sa se miste catusi de putin in jurul meu... noaptea sta la panda! Noaptea a iesit iarasi, pentru a nu stiu cata oara, la vanatoare de idei... Trebuie sa-mi bandajez capul pentru a nu lasa cumva vreun gand sa mi se prelinga nedorit prin urechea mijlocie si sa se lase victima acestei forte intunecate dar atat de puternica incat ea este singura care ma mai poate astazi ridica din marea de lacrimi in care ma scufund...
Imi intind si eu mana sa-i deschid dar... mi-e frica! Mi-a mai facut faze ca asta... Noaptea doar isi arata fata frumoasa – ea e intodeauna fermecatoare, dar cand colo nu e nimic mai mult decat o vipera translucida ce emana pur si simplu venin, ce miroase impunator a pericol... prind usor manerul si apas cu o forta pe care nu o gasesc in elementul meu dar care pe undeva exista... o simt!
Dintrodata, asa pe nepusa masa, Noaptea navaleste asemenea unei furtuni tropicale in capul meu si-asa zapacit de viata... Gandurile si tot ceea ce se mai gasea pe acolo sunt acum facute praf si ravasite de parca tocmai eu le-as fi luat la scarmanat... Nu mai stiu ce sa cred sau cum... Noaptea mi s-a aruncat atat de mult prin ochiul caprui inchis in lumea din care n-am putut iesi niciodata incat si-a schimbat pana si culoarea... nu mai este albastra (asa cum poate n-a fost niciodata) – acum este argintie... Argintie sigur... Sunt foarte precis! Noaptea argintie este mult mai frumoasa si mai fermecatoare, asemenea unei Cenusarese in noaptea balului Noptilor... Atat de frumos incat nici macar nu-mi pot permite sa merg cu gandul pana la frumusetea adevarata care stiu ca exista cu adevarat...
Zac in pat asemenea unui mort... Intins pe spate fara ca nici macar un gand sa mai fie acum la locul lui arunc o privire asupra Noptii ce se tot misca asupra mea... O privesc chinuindu-se sa-si mimeze extazul... Nu reuseste... Asa-s toate fortele astea pe care nu le intelegem... asa-s toate! Femeile, Noaptea, Mincinile! Cuvintele, Tacerea, Secundele! Despre toate chestiile astea ajungi candva sa spui ca nu sunt ceea ce par! Despre toate vei spune in viata ta ca te-au ranit! Ca te-au facut sa-ti regreti viata!
Doua carti stau inerte langa mine, geloase pana-n gat ca le-am abandonat pentru Noapte... Cartile astea, daca ar avea viata (cred ca au... se insufletesc chiar acum, in spatele meu) ar fi in stare sa ma ucida si pe mine si sa-mi ucida si Noaptea, amanta asta de imprumut cu care imi permit din cand sa mai incing cate-o partida... Si atunci unde vom ajunge?
Dar nu... cartile ma inteleg! Acum ele plang in tacerea cu care stau una peste alta, si ele aflate la randul lor intr-o unitate, dar stiu ca maine dimineata ma voi intoarce la ele si le voi iubi din nou asa cum nu voi putea iubi niciodata Noaptea. Noaptea moare! Noaptea moare in fiecare zi! Noapte se lasa invinsa mereu in lupta cu Lumina si este nevoita sa plece... Iar asa cum v-am spus... ea se preface. Este atat de dezagreabila atunci cand isi arata adevarata fata incat imi vine sa imi iau picioarele la spinare... Noaptea e perfida!
Cartile ma iubesc atat de mult, poate chiar mai mult decat le iubesc eu, si ma pot intelege... Si eu le inteleg pe ele... le pot simti durerea in acest moment in care eu ajung sa inchid ochii epuizat de amanta de imprumut... epuizat de placere!
Acum ma pot stinge... Acum imi pot da ultima suflare....!
Din pacate nu pot! Multe, prea multe alte chestii imi striga persoana din realitate... prea multe au nevoie de mine.... Prea multe Femei asteapta sa fie posedate, prea multe Nopti asteapta sa fie traite, prea multe Minciuni asteapta sa fie deconspirate! Daca nu eu atunci cine sa fac lumea mai buna? Daca nu eu trebuie sa ma lupt, atunci cine? Cine sa-mi smulga misiunea din mainile-mi tremurande de emotie si sa-si asume chinul intregii mele vieti...? Cine o sa-si doreasca sa lupte impotriva Sistemului? Cine sa se opuna Organizatiei? Eu am puterea! Eu o pot controla! Prea multe Cuvinte asteapta sa-si gaseasca eliberearea prin zborul din varful unei limbi putin mai ascutite... Prea multe Taceri asteapta sa fie ucise pentru a putea lasa libere intelesurile ce se ascund prin spatatele lor... Prea multe Secunde asteapta sa treaca prin fata mea ca printr-o inspectie generala pentru a stabili rostul lor... Daca eu nu voi lua in maini intreaga lume ce sta sa se prabuseasca atunci unde se va ajunge? Daca eu nu voi face nimic atunci ma voi duce in jos odata cu ea si ma voi pierde...
Dar pan’ atunci inchid ochii flexandu-mi trupul intr-o explozie de placere cu care Noaptea ma invredniceste inca o data. E si ea buna de ceva, la fel ca toate celelalte... Cartile se emotioneaza si intra sub patura in timp ce Noaptea cade fara niciun suflu asupra trupului meu... O imbratisez tandru , o sarut pe frunte si apoi ii asez capul exagerat de frumos peste pieptul meu impietrit de emotie... Imi ofer si eu ultima rasuflare de care mai sunt capabil si inchid ochii alaturi de Ea lasandu-ma prada unei conspiratii a stelelor ce stiu ca ma va dobora candva...
Trezeste-te, Draga mea! A venit timpul sa lupti din nou! Ziua imi bate la usa mintii cu mainile sale catifelate si parfumate a trandafir... E timpul sa te duci, dulcea mea Noapte, du-te! Ziua te va invinge, sunt sigur... nu vreau sa te vad sangerand! Du-te, Iubito, salveaza-te cat inca mai poti!
Eu ma ridic usor din pat si ma indrept catre usa lasand Noaptea zacand somnoroasa, sfarsita de orice vointa si putere in patul meu de cristal... Apas usor pe clanta si las Ziua sa intre lin si fermecator, asa cum o face intodeauna... Ma saruta tandru si aparte incat simt ca m-am trezit intr-o alta lume... Cand ma intorc sa mai arunc o privire asupra patului raman mirat... Noaptea s-a dus! Noaptea nu mai este, a disparut pur si simplu.... Sau poate a fost prea lasa pentru a mai lupta acum... Sau poate prea epuizata!
In pat cartile imi zambesc cu subinteles acceptandu-mi subtilitatea si tacerea... Dragele mele, acum sunt doar al vostru! Ziua s-a dus si ea la randul ei... si-a indeplinit misiunea! Haideti sa ne destindem... Sunt martorul vostru ... povestea voastra va fi a mea pentru ca acum si eu v-am oferit povestea mea... Multumesc, dulcele mele Iubite, spun eu aruncandu-ma din nou in patul de cristal ce scartaie ingrozitor... Le iau pe amandoua in maini si incep sa le sarut infocat...
Fereastra se lumineaza brusc... Soarele tocmai a rasarit! 
Uite-o! Priveste-o cu atentie! Incepi candva in viata ta sa-i simti prezenta, sa o vezi dominandu-te, posedandu-te, ametindu-te... Ii simti pasii insotindu-te peste tot, ii simti mana batandu-te usor pe umar, ii simti parfumul sec invaluindu-te ca intr-o haina de frunze... O perioada nu ai cum sa nu fii surprins, mirat de toate astea... Te uiti cu ochii unui copil curios si inveti... iar apoi te maturizezi si iti dai seama ca lumea poate fi frumoasa...
