Despre profesori

Dintodeauna am avut o afinitate faţă de profesori. Începând din clasa a III-a şi până la sfârşitul liceului, învăţătorii şi profesorii mi s-au părut a fi puntea de legătură dintre lumea mea interioară, dintre mintea fulgerătoare, şi realitatea ce ne guvernează zilele.

Aşa se face că mi-o aduc bine aminte pe învăţătoarea din clasa a III-a, Sorina Catrina, ce m-a incurajat mereu să vin să învăţ la Bucureşti şi ce mi-a împărtăşit bucuria atunci când lucrul ăsta chiar s-a întâmplat. Ea era cea care ne ţinea o oră peste program pentru a ne învăţa engleză şi ce-a trezit în mine o chemare asupra cărţilor. Încă am cadourile din partea dânsei: Minunata călătorie a lui Nils Holgerson prin Suedia precum şi cele două volume din Legendele Olimpului.

În gimnaziu am avut ocazia să beneficiez de atenţia unor profesori extraordinari: Florentina Ruiu (engleză şi-n acelaşi timp dirigintă, ce pentru prima serie de elevi dusă până la capăt s-a descurcat mai mult decât excelent), Aurelia Pereş (română), Ioana Verdeş (matematică) precum şi Dina Oană (geografie). Vârsta pe care o aveam atunci nu mi-a permis decât să-mi dau seama asupra acelei bucurii pe care o aveam la orele dânselor. În prezent aş putea şi delimita influenţa pe care ele şi-au lăsat-o asupra mea şi anume exact le datorez din ceea ce sunt astăzi. Bineînţeles că mulţi trec nepăsători cu trupul şi cu gândul pe lângă şcoala generală fără a se mai gândi cumva la ceea ce-a fost. Mie nu-mi stă în fire.

De departe însă cea mai mare apropiere faţă de profesori am trăit-o în liceu, în liceul abia absolvit, de care însă nu m-am eliberat total şi nu cred c-o voi putea face vreodată. Pentru că ceea ce este remarcabil în liceu, cel puţin în cel în care am învăţat eu, e că odată ce-ai intrat pe poartă faci parte dintr-o altă familie. Eu am făcut parte din familia Onicescu. Pentru că este UN LUCRU NORMAL ca un profesor să schimbe câteva cuvinte cu un elev chiar dacă acesta nu îi este şi profesor la clasă şi câte multe alte lucru n-ar mai fi. Mi-am considerat mulţi profesori din liceu ca fiind prieteni, ca fiind persoane dispuse să te asculte în cazul în care ai avea o problemă sau nevoie de vreun sfat. De departe cel mai mare ataşament îl am pentru profesorii din liceu alături de care mi-am împărţit şi pasiunile (cărţile, muntele), alături de care poate am plâns sau am râs, alături de care poate am mâncat o pizza sau am dansat sau cu care m-am contrazis pe diferite domenii. Aici chiar nu cred că are sens să dau nume pentru că de fiecare profesor am un oarecare ataşament, indiferent dacă mi-a predat sau nu.

...

Cât de importantă rămâne însă existenţa unui altfel de raport între elev şi profesor decât cel la limita căruia se află catedra? Asta rămâne bineînţeles la fel de relativ ca orice altceva: depinde de elev la fel cum depinde şi de profesor căci nu poţi merge bine dacă nu te ajută ambele picioare. Apoi depinde şi de mentalitatea pe care o ai, adică de cap, căci aşa cum bine ştim Dacă n-ai cap, vai de picioare. Consider însă că profesorii pe care i-am cunoscut de-a lungul etapelor mele şcolare dar mai ales în liceu, au avut o foarte mare influenţă asupra a ceea ce voi ajunge să cred, asupra opiniilor şi personalităţii mele ce se vor manifesta în următoarea perioadă a vieţii.