Schimbul de fericire (sau cum se aplică legile fizicii in viaţa reală)

Cineva a căutat ieri pe Google o frază prin care a ajuns pe acest blog şi a reuşit ca prin ea să-mi atragă atenţia: „nu-ţi impărţi fericirea cu cineva care e mai puţin fericit”. Momentan n-am decât un răspuns care este de fapt o întrebare: de ce? Ce-ar justifica acest refuz de a-ţi împărţi fericirea şi de ce ar fi bine să faci lucrul ăsta? Dacă poţi da din fericirea ta şi altora atunci de ce să nu o faci? Sau cine stabileşte faptul că tu ai mai multă fericire decât altcineva? Nu e oare fericirea tot atât de imprecisă precum orice altceva? Sau suntem oare atât de egoişti încât, conştientizând importanţa propriei fericiri, să nu dorim să simtă şi ceilalţi acelaşi lucru? Cam multe întrebări pentru o simplă frază...

Principiul al doilea al termodinamicii (domeniu al fizicii) enunţă faptul că o anumită căldură nu poate trece de la sine de la un corp de o anumită temperatură la un corp cu o temperatură mai ridicată. E destul de intuitiv şi de acceptabil. Ce se întâmplă atunci când, prin analogie, se întâlnesc doi oameni care trăiesc fericiri diferite ca intensitate şi constată că fericirile lor trebuiesc puse cumva în legătură? Cum variază fericirea lor în acest caz? Revin la prima întrebare: de ce să nu împarţi fericirea cu cineva care e mai puţin fericit? Părerea mea e că nu se întâmplă nimic rău şi că fericirea pusă în comun nu se pierde deloc. Chiar creşte şansa de a căpăta anumite aspecte care să-ţi ofere o anumită împlinire ulterioară. Şi până la urmă nimic nu e mai bun decât o fericire comună, a două persoane care au ceva mai mult de transmis reciproc. Fericirea individuală e nimic faţă de cea pe care o resimţi alături de cineva, iar asta pune preţul tuturor trăirilor care te fac să ajungi la asta. Ideea cred că era că nu sunt de acord cu ce spune acea frază de la care am pornit. Chiar deloc. Restul sunt complicaţii în cuvinte care nu ne ajută deloc. Iar cuvintele ar trebui să simplifice lucrurile, nu să le complice.