Găsind acestă fotografie în calculator mi-am adus aminte că-mi promisesem cândva să scriu un articol despre scurta mea călătorie pe care am parcurs-o în august 2007 până la Roşia Montană familiarizându-mă cu povestea locului şi cu tumultuoasa lui istorie prezentă.
Era o zi ploioasă atunci când autocarul poposea pe malul râului Roşia, nume reprezentativ de altfel datorită încărcăturii de fier pe care o poartă în albia sa, îndreptându-se înspre o localitate a cărei istorie se duce până hăt, în vremea romanilor, şi al cărei prezent stă ameninţat de semnarea unor acte de către mâinile unor oameni ce-ar putea arunca uşor la gunoi 2000 de ani de istorie şi sufletul unor oameni doar din dorinţe băneşti. Ce-am văzut acolo mi-a lăsat o impresie devastatoare... Pe străzile aproape pustii câţiva oameni ne indică direcţia înspre Muzeul Minelor de la Roşia Montană, o mică dar DEMNĂ DE LAUDĂ încercare de valorifica istoria şi tradiţia locului. Remarcăm încă de la început plăcuţele înscrise pe case, împărţite în două tabere: Această casă este în proprietatea Gabriel Resources. în timp ce la polul opus alte locuinţe îşi etalează încă mândre şi stând drepte în faţa războiului, faptul că Acestă casă nu este de vânzare. Iată că unii dintre locuitori rezistă până la capăt în lupta cu statul şi compania canadiană Gabriel Resources ce şi-a depus proiectul pentru exploatarea potenţialului aurifer şi argentifer al regiunii. Din păcate lucrul acesta nu înseamnă nimic altceva decât exterminarea completă a localităţii şi distrugerea muntelui, ceea ce-ar însemna printre altele şi distrugerea minelor romane, intrate deja în patrimoniul UNESCO.
La faţa locului (intrarea în mine) ne aştepta un bătrânel, localnic bineînţeles, ce ne ţine pentru început o scurtă prelegere asupra istoriei şi pericolului prezent în care se află minele, oraşul şi întreaga regiune întrucât proiectul de exploatare minieră presupune purificarea minereurilor folosind cianură, cel mai eficient procedeu luând în calcul cantitatea de aur estimată - NICIDECUM ÎNSĂ MĂCAR SIGUR pentru mediu, acesta fiind printre altele şi principalul motiv pentru care compania canadiană nu a primit acordul pentru a începe lucrările în regiune. Era un discurs trist, izvorât din înţelepciunea omului de la ţară ce-a trăit o viaţă întreagă muncind pentru a-şi obţine pâinea de a doua zi, un discurs sclipind pe alocuri a disperare, a groazei că s-ar putea să fii dat afară din propria casă şi că locul în care ai trăit o viaţă întreagă se va duce pe apa sâmbetei. Ne-a prezentat însă apoi galeriile săpate în munte de către romani menţionând modificările aduse ulterior de către civilizaţie prin introducerea cărucioarelor pe şină sau a morilor de apă specializate în mărunţirea rocilor ce conţineau minereuri de aur. În prezent aurul nu mai stă aşa cu una cu doua la îndemâna oricui, ci stă ascuns în cadrul muntelui, frămituri închise în rocă dură, se ascunde de foamea de bani şi bogăţie, se ascunde în pământ pentru a sta acasă... Oferă-i Cezarului ce-i al Cezarului... Aurul este al Roşiei Montane, este al Apusenilor, este al românului ce de-a lungul istoriei s-a luptat pentru ca pământul acela să aparţină României, NU PENTRU CA ALTCINEVA SĂ-L VÂNDĂ ACUM PENTRU A-L DISTRUGE.
Am plecat de acolo cu o groază de gânduri şi sentimente contradictorii. Nu ştiam ce să simt mai întâi: milă, revoltă, dispreţ, compasiune. Nu ştiam pentru cine mai întâi.
Roşia Montană se merită pe sine aşa cum România merită Roşia Montană. Vizitaţi Roşia Montană şi puneţi o mână în plus pentru păstrarea istoriei!
