Filmele despre pare voi vorbi în acest post sunt înrudite din multe puncte puncte de vedere: scenariu, actori comuni şi bineînţeles... mesajul. Am putea consideră că de fapt sunt unul şi acelaşi film dacă totuşi n-ar exista şi diferenţa de rigoare... În timp ce Vanilla Sky (2001) este în limba engleză, predecesorul său din 1997 este în limba spaniolă (fiind cunoscut şi sub numele englezesc Open your eyes). Se păstrează deasemenea actriţa din rolul principal feminin, anume Penelope Cruz, în rolul Sofiei, în timp ce rolul masculin este disputat de Tom Cruise, în Vanilla Sky, şi de Eduardo Noriega, în Abre los ojos.
Voi purta discuţia asupra peliculei Vanilla Sky pentru a-mi uşura puţin referirile pe care le voi face la numele personajelor, deşi vreau să accentuez că nici Abre los ojos nu este un film care poate fi trecut cu vederea. Fiul unor milionari decedaţi, David Aames - interpretat de Tom Cruise, se află prins într-o aventură cu Julie Gianni (Cameron Diaz)- o mult-dorită femeie a vremii. Însă la petrecea zilei sale de naştere o întâlneşte pe Sofia Serrano (Penélope Cruz), de care se îndrăgosteşte acut şi alături de care porneşte o relaţie în adevăratul sens al cuvântului. El face însă greşeala de a se urca în maşina Juliei, moment în care aceasta demarează în viteză şi intră cu maşina într-un zid. În timp ce Julie Gianni moare, David rămâne cu chipul desfigurat, ceea ce avea să-i schimbe destinul de acum încolo.
Următoarea perioadă îl surprinde pe David în încercarea de a se accepta aşa cum este, de a se acomoda unei măşti şi de a continua să trăiască în aceste circumstanţe.
Finalul nu se poate povesti. Trebuie să vedeţi filmul pentru a înţelege şi finalul şi toată acţiunea de până atunci. Este cazul acum să spargem graniţa dintre realitate şi imaginaţie şi să acceptăm că viaţa unui om poate consta şi într-un act semnat care să-ţi schimbe destinul. Prin urmare, oricare dintre cele două filme: Vanilla Sky sau Abre los ojos merită văzut şi cumva gândit în încercarea de a-i înţelege mesajul. Iar după ce-ai trăit filmul nu-ţi rămâne decât să aprofundezi calea către propriul tău adevăr... Open your eyes! Abre los ojos! Open your eyes! Abre los ojos! Open your eyes! Abre los ojos! Open your eyes! Abre los ojos! Open your eyes! Abre los ojos! Open your eyes! Abre los ojos! .....
The Truman Show (1998) este un film în regia lui Peter Weir avându-l în rolul principal pe Jim Carrey.
All the world's a stage... cam aşa sună unul dintre sloganele filmului. Şi de faptul că toată lumea este o scenă ajunge să fie conştient în cele din urmă şi Truman Burbank, personajul interpretat de Jim Carrey, a cărui întreagă viaţă este difuzată non stop, 24 de ore din 24 la televiziune, fără ca el să fie conştient câtuşi de puţin.
Gândindu-mă puţin cred că am găsit cărei întrebări îi constituie acest film un bun răspuns... Cum ar fi să lipseşti din propria viaţă însă să fii tot timpul în viaţa celorlalţi? Ceea ce este uimitor în cadrul acestui film este reprezentat de de timpul în care Truman "joacă pe neştiute" rolul de actor în propria sa viaţă: 30 ani trecuţi de la naşterea sa, difuzată în direct la TV.
Preocupându-mă mai mult de latura filosofică a filmului m-aş referi mai mult la disperarea lui Truman atunci când ajunge să descopere că viaţa sa nu este decât un şir continuu de evenimente ce se succed de la o zi la alta. Constată astfel că lumea pare că-l priveşte tot timpul, că nevasta face reclamă chiar în faţa sa unor obiecte de uz casnic şi că din momentul în care ajunge să obiecteze asupra a ceea ce i se întâmplă, ceilalţi îl tratează într-un mod nepotrivit.
Reuşeşte în cele din urmă să evadeze în lumea reală, acolo unde îl aştepta iubirea reală, sfindând vocea dumnezeiască a regizorului şi impunându-şi dreptul de a trăi ca toţi ceilalţi oameni. Good morning, and in case I don't see ya, good afternoon, good evening, and good night!
Un film foarte bun cu o bună încărcătură morală. [Şi dacă The Truman Show ajunge la sfârşit, atunci să înceapă viaţa!]
Din când în când timpul se gândeşte că ar trebui să mai trimeată pe Pământ vreun om care să schimbe concepţia celorlalţi asupra lumii. Astfel, la sfarşitul secolului XIX s-a născut în SUA Alfred Kinsey, aparent un simplu om pasionat de biologie, ce avea să revolţioneze pe la jumătatea secolului XX întreaga concepţie referitoare la sexualitate rupând toate ideile preconcepute referitoare la acest domeniu. Filmul, de natură biografică, urmăreşte viaţa lui Kinsey de la începutul maturizării sale până la începuturile bătrâneţii, când îşi îndeplinise deja misiunea şi se bucura de o faimă internaţională bine-meritată, deşi nu poate întodeauna înţeleasă. Un singur lucru am de spus: TREBUIE SĂ VEDEŢI ACEST FILM! De ce? Pentru că avem cu toţii nevoia să conştientizăm unele adevăruri esenţiale legate de propria noastră natură, aceea de a fi oameni şi că nimic nu este anormal, că fiecare om este unic şi că este normal să se manifeste în felul său propriu. Încă un punct esenţial pe care acest film îl scoate în evidenţă este acela că mulţi oameni consideră că impulsurile pe care le simt le sunt unice şi că restul lumii este normală. Adevărul pe care Kinsey îl scoate la lumină după îndelungaţi ani de studiu este acesta: toţii indivizii au insticte sexuale diferite pe care, multe dintre ele, nu le lasă să iasă la lumină, deşi multe dintre ele îşi manifestă influenţa. Realismul izbitor pe care filmul îl evidenţiază se găseşte până la urmă în cheia limbajului şi în fina psihologie cu care acest om de ştiinţă ştie să-şi conducă subiecţii spre cele mai ascunse colţuri ale memoriei lor. Spărgând barierele limbajului pudic, Kinsey spune lucrurilor pe nume fiind conştient că doar aşa va obţine un rezultat concret şi corect la studiul său. La ce vârstă te-ai masturbat prima oară? Ai avut relaţii premaritale? Ai avut relaţii homosexuale? Ţi-ai înşelat vreodată partenerul? Răspunsurile sunt pe măsură. Cele două studii care au revoluţionat psihologia şi înţelegerea caracterului uman: Comportamentul sexual al bărbatului şi Comportamentul sexual al femeii au oferit răspunsuri extraordinare la vremea lor şi chiar dacă iniţial au fost bine primite, nu au putut trece în istoria studiilor de specialitate fără a isca şi un mare scandal. În film, Kinsey este revoltat şi îşi întreabă contrariat soţia de ce femeile se opun cu înverşunare ultimei sale cărţii, adică tocmai volumul ce le priveşte. Răspunsul soţiei este logic, şi tocmai pentru asta îmi place: Le-ai spus că mamele şi nepoatele lor se masturbează şi fac sex pre-marital între ele... La ce te aşteptai? Acesta este realismul lui Kensey, limbajul pur... A ajuns să spună că 10% din populaţie este strict homosexuală în timp ce majoritatea celeilalte părţi este parţial influenţată, creând propria scară de valori denumită astăzi scara Kinsey – a orientării sexuale. Şi totul este realizat pe baza unor studii. Studii individuale. Necesitatea de a-i oferi individului încredere. De ce a fost socant totusi acest om la timpul lui? Pentru ca a avut curajul sa spuna ca adulterul este un fapt obisnuit, ca bisexualitatea se identifica in toti oamenii, ca multi au inclinatii sexuale considerate neobisnuite, ca... nu exista normalitate; ca totul se reduce la individ. Rezultatele la care a ajuns Kinsey sunt demne de luat în seamă deoarece cu ajutorul lor oamenii ar putea atinge un alt nivel al propriului lor mod de a se manifesta. Este un film excelent.
