O mana de lacrimi...

Ce inseamna sa fii dezamagit? Buna intrebare...
Ce se poate intampla atunci cand ai incredere oarba in ceva si apoi vezi ca ai gresit, ca poate nu trebuia sa te increzi atat de mult? Ce se poate intampla atunci cand constati ca ai fost lasat pe dinafara si ca poate ai fost mintit? Ce poti sa mai faci? Singura varianta care iti mai ramane este aceea de a te inchide in tine si de a recunoaste in cele din urma ca nu esti pe pamant decat pentru a fi ranit... Pacat... Nu ai fost decat o alta persoana slaba ce s-a lasat pacalita... Rostul meu in aceasta lume pare a fi acela de unealta... ceva destinat de a fi folosit si apoi aruncat... se pare ca aruncat inainte de vreme... inainte de scopul final.
Ce inseamna sa suferi pentru binele altei persoane? Oare inseamna sa iubesti? Probabil ca da... Nu stiu sigur! Mi-e teama sa stiu!
Am observat foarte bine ca nu-ti mai pasa... NU-ti mai pasa de mine, nu-ti mai pasa de tine.... nu-ti mai pasa de noi. Acum stiu sigur lucrul asta! Nu ti-ai gasit timp sa te salvezi pe tine dar sa te pierzi ai timp berechet... Imi pare rau dar simt din ce in ce mai mult ca efortul meu este in zadar...
Si acum ce sa mai fac? Cum sa mai scap? Cum sa fac in viitor pentru a nu ma mai rani singur cand stiu ca voi face sigur asta? Cam ciudat... Lacrimile imi invadeaza obrajii fara ca macar sa fie nevoie de ele...
Pana la urma prezenta suferintei inseamna dezamagire... A fi dezamagit inseamna a observa intr-un final faptul ca ai fost facut sa suferi de catre o persoana de la care nu te-ai fi asteptat nici in ruptu’ capului... Imi pare atat de rau! Mi-as fi dorit sa nu ma fi nascut daca asta ar fi insemnat lipsa dureri... Dar durerea exista si eu nu pot face nimic pentru a o opri pentru ca eu sunt insasi durerea. Ce ciudat poate fi totul...! Si cum sa ma mai salvez acum? Mai pot oare?
Clipa exista pentru a fi traita. Momentul este o extensie a clipei incarcata cu emotie... Momentul cu totul si cu totul intamplator in care mi se releva adevarul este ceva deosebit... Momentul si locul s-au intalnit in viata mea exact acolo unde te aflai tu... Unde nu ma asteptam sa te gasesc... Unde am ramas dezamagit...
Maine ce vom face? Maine ce se va mai intampla? Maine... oare totul va fi mai bine sau mai rau? Maine vei regreta sau nu? Maine ma vei judeca pentru ca mi-am permis sa te judec?
Ce se va mai intampla? De ce? Pentru ca sufar...

Scris candva in August 

Om

Nu mai cred decat
In
Un simplu cuvant
Pentru ca sunt
O simpla carte
Pentru ca moarte
O simpla ceata
Pentru ca viata
Un simplu pom
Pentru ca om.
Cum adica?
Se spune ca cica
Cuvantul sunt eu,
Parte dintr-un zeu
Si moartea mi-e carte...
Iar ceea ce vezi ceata
Nu-i decat o alta viata,
Simbol al unui pom...
De ce?
Pentru ca om! 

Sarutul

Cantau porumbeii balade
Atunci cand ne visam sarutand
Pamantul cu palmele,
Vantul cu ochii,
Soarele cu parul
Iar pe noi intre noi
Ca niste salbatici nebuni
Fara reguli.

Ingerii ne zambeau
Fermecati de iubire,
Noi fermecati intre noi
Ca nebunii razand
Ne sarutam intre ploi...
Si nimeni nu ne credea
Cand le spuneam ametiti
Ca ploaia ne blestema
Si ne scuipa printre dinti.

Pe noi intre noi
Ne atingeam in noapte
Si tot ce ramanea in urma noastra
Din trupurile ude...
Un morman de soapte!

Ne sarutam zambind
Si ne rupeam cu dintii
Sufletul albastru...
Toti ne priveau ciudat...,
Singurii ce ne mai intelegeau
Erau mortii... 

Soarta

Cuvant intristat imblanzit de luna
Se scurge caprui in cupa vietii
Din care am sa beau
Atunci cand imi voi striga
Ceasul mortii...
Sarut inghetat amenintat de fluturi
Se naste viteaz pe buza ta
Din care am sa gust
Atunci cand glasul tau
Ma va striga...
Dar de ce?
De ce s-astept pana cand soarta
Va porni jocul
Si ma va arunca in el?
De ce sa mai astept?
Pana cand...?

Vantul

Eu nu sunt mort
Sau poate ca intre timp
Am murit
Parasit de timp si de aer
Si de mine.

Eu nu sunt viu
Sau poate ca sunt
Pentru ca simt inca durerea
De care se plange Pamantul.
Eu nu sunt liber
Sau poate ca sunt vantul. 

Ma gandesc la tacere

Eu nu ma gandesc decat la tacere
Si cum sa tac mai mult cand Ea ma cere,
Cand Ea ma striga,
Cand Ea ma soarbe,
Cand sunt al Ei
Si Ea este a lui,
Tacerea mea a nimanui
Iar eu aproape fara viata.

Cand Ea ma adoarme
Tacerea-mi zbiara intristata
Caci daca nu acum sau altadata
Tu ai fi fost
Tacerea mea ar fi zambit
Inca o data...

Eu nu ma gandesc decat la tacere
Si cum s-o sparg in pietre de credinta
Cand Ea ma striga,
Cand Ea-mi vorbeste,
Cand Ea este a mea
Iar eu al nimanui... 

Lovitura de ceata

Eu spun, tu taci...
Eu imi tai venele gandirii
Si ma adorm in Paradis,
Tu nici macar nu stii de mine,
m-ai parasit prin vreun abis...
Tu nici macar nu vrei sa stii cine sunt eu,
Tu nu stii cat imi e de greu
Sa mai suport in drumul asta
Povara grea....
Povestea mea...

Eu sunt, tu esti,
Eu spun, tu taci,
Nu pot sa cred ca eu conduc
Si-n ritmul asta nebunesc
Unde-am s-ajung?
Cand voi rade sincer mult?
Cand n-am sa plang?

Jocul meu

Prolog
E noapte...
Imi aduc aminte si de tine
Caci luna nu mai vrea
Sa ma adoarma
Fara ca tu
Sa te mai plangi
Ca nu-ntelegi...

Asa am fost si-o stii prea bine
Caci asa cum poate ieri
Ti-am spus cuvinte fara sens
Si-ai ajuns sa ma blestemi,
Asa cuvinte nebunesti
Vor fi si maine.

Acum e azi dar am uitat
Ca fara vise e pacat
Sa mai traiesc.
Si-o spun din nou,
Mai tare si cu mai mult ecou,
Asa cum am facut si ieri,
Asa cum poate va fi maine.

Da, ma joc innebunit
Si-am uitat c-am mai trait
Si eu o viata cam asa...
Acum e randul meu sa joc
Si zarul sa-l arunc salbatic
Si jocul mi-e acum apatic
Dar chiar imi place...

Acum e noapte si-am uitat
Ca daca nu as fi plecat
De la tot ce-a fost odata
Acum sau poate niciodata
n-as mai fi spus nimic din tot
si-as fi ramas ca altadata
tot un prost...

Dar acum am prins curaj
Fara ca macar sa stiu
Cine sunt sau pot sa fiu...
Si-am intrat in jocul tau
(Ce-a fost poate-un lucru rau)
Ce sustii ca nu e joc
Si l-am furat...
Acum sunt mare jucator
Dar mi-este greu!

Dar sa stii ca sunt lucid,
Nici macar nu ma-ndoiesc
c-as fi putut sa ma lipsesc
macar o data-n viata mea
de ratiune...
Si te lovesc... cu arma ta!
Si eu sunt ce-am fost mereu...
Doar un nebun...
Cel cuminte-s eu!

Nu ma-ndoiesc de-a mea putere
Nici macar de as muri
Caci as veni din nou in lume
Sa-ti dau motive sa gandesti
Cat de nebun am fost odata...
Tu cat de normal crezi ca esti?

Acum e noapte si eu scriu
Cuvinte intristate mult
De-a mele ganduri...
Tu unde ai sa fii
Cand eu am sa ma plang
De tot ceea ce-am fost mereu...?
Doar un nebun!
Totusi cel cuminte-s eu!...

Tu vei putea vreodata a crede
Ca tot ceea ce eu am spus
Chiar am crezut?
Nu m-am jucat,
Nu, nu cu tine,
Si n-am sa joc vreodata bine
Caci fara jocul tau in mine
N-am niciun sens...
Sa ma ranesc de unul singur...

Tu spui ca nu mai ai cuvinte
Sa iti mai poti aduce-aminte
De tot ce-am spus!
Asta-i viata pan’ la urma,
Fiecare isi ia zborul din cuib
Si pleaca fara urma...

Dar eu n-am sa te las nicicand
De chiar sa vrei sa uiti de mine
Caci durerea mea revine
Crunt mai vie si acida
Ucigasa chiar si-n gand...


Mi-e greu sa spun tot ce-am de spus
Si altii poate-ar spune bine
Cate ceva despre mine...
Asa ma zbat ingreunat
Si suferind in inima-mi pustie
Caci ce a fost si o sa fie
Din lungul chin?
Unde se va opri totul?
Unde-o sa vin?

Si da, imi place...
Imi place mult...
Jocul de care mi-e greu s-ascult
Si pe care il inving
Pe fiecare zi ce trece,
Ce ma doboara ametit
Lasandu-ma din ce in ce mai rece...

E vina ta, nu ma-ndoiesc
Ca jocul tu l-ai inceput
Iar eu inca ma gandesc...
Sa intru-n el cum am putut?
Si ce-am facut sa merit asta,
Sa ma zbat insingurat
Cand poate acum sub pat
Un demon crud m-asteapta bland
Sa ma dezbrace de cuvant
Si sa m-adoarma lin
In visul lung...

Dar am sa vin sa te intreb
Ce rost sa aibe toate astea
Cand un cuvant te da pe spate
Si poate ca inca alte
In ceata te vor baga...
Cum sa fiu eu inteles
Cand jocul este viata mea?

Fara cuvinte

O salbatica rafala de vant
Timida cazuta din cer
Iti arunca in suflet sarutul albastru, tacut,
Peste care treceam eu odata,
Peste care-am cazut...

Eu ma ascund plangand la pieptul tau
Iar bratul tau ma tine acum strans
Dar eu nu sunt al nimanui...

O lacrima mi se prelinge rece
In alta clipa de tacere!

Buzele mele si-au pierdut calea
Iar pielea ta mi-e drum nemaivazut...
Si ce-am stiu din tot ceea ce sunt,
Si care mi-e durerea?
Si cum sa scap din chinul asta,
Si care mi-e tacerea?

Eul sunt eu

Dincolo de nume
Se coboara in spume
Un Eu.
Parasit si ateu
Plange in rime,
Eul sunt eu
Cautandu-te pe tine...
Dincolo de Paradis
Se coboara-n abis
Eul din eu
Pentru a te ridica
Din somnul cel greu.
Dincolo de soare
Se coboara in cale
Un Eu.
Vorbeste singur
Si se mai uita pe sine...
Eul sunt eu
Cautandu-te pe tine.
Si chinul mi-e greu
Si sufar mereu
Si plang doar in mine
Caci Eul sunt eu
Cautandu-te pe tine.

Chiar acum

O portiune de secunda
Patrata in puterea noptii
Se dezbraca in mister
Si se-arunca in venin
Transformand gandirea mea
In sentiment...
Albastra gandire de noapte
Cu spiritu-ti cristalizat
De ce-mi arunci in vise viata
Si pe urechi saruturi reci
Cand dincolo de Paradis
Chiar de vrei nu poti sa treci...?
Vis singuratic in insomnie
Tu ma ucizi cu un cuvant
Dar nu poti sa ma lasi zacand
Ca un mort pietrificat
Si ma saruti in nefiinta
Cu buzele-ti indulcite de luna
Intinzandu-mi o mana
Sa levitez...
Salbatic vis carbonizat
Decolorat de lungu-ti drum
Ma pierzi indurerat, nebun,
Ascuns in cimitirul de vise
Cand vantul si-a pornit cautarea
La fel cum eu am pornit
Inspre viata...
Intunericul de tristete
Se imbraca cu haina de doliu
Caci de maine spre ieri
Eu ma voi duce adormit
Pierzand o noua zi din viata
Fara ca macar sa stiu
Ca existenta mi-este scrisa
Chiar acum...

Ceilalti

Eu nu sunt ca ceilati...
Eu sunt ca mine,
Sunt ca tine,
Sunt ca noi
Dar niciodata ca ceilalti
Pentru ca ceilalti sunteti voi!

Eu sunt ca mine mai mult decat piatra
Si sunt ca tine mai mult decat apa
Si sunt ca noi mai mult decat vant
Dar fata de ceilalti eu cum sunt?

Eu nu sunt ca ceilalti...
Singurul ce nu ti-ar face rau
Pentru ca Raul e-n mine,
Pentru ca noi suntem Rau.
Eu nu sunt ca ceilalti...
De aceea te iubesc...
Eu sunt mine,
Sunt ca tine,
Sunt ca noi...
Pentru ca doar asa
Suntem doi. 

Balada indragostitului

Daca eu am sa mor
Cui sa las iubirea mea,
Singura comoara vie,
Singura ce ma salva?
Ti-as lasa-o chiar tie
Dar nu pot s-o uit si pe ea
Caci saracita e-acum de sentiment...,
As putea s-o las ei daca vrea...
Daca eu mor
Cine-o sa mai tina la voi?
Cine-o sa va mai intrebe
Cat fac o lume minus unu?
Oare fac doi?
Cui sa-mi las iubirea
Daca am sa mor?
Ti-as lasa-o chiar tie
Pentru ca de tine
mi-ar fi cel mai dor!
Dar vor ramane ele
Plangandu-mi ispita...
Lor ce sa la dau?,
Cui sa-mi las iubita?
Eu cand v-am spus ca pot sa mor
Din lipsa de iubire
Voi m-ati hranit cu sentiment
Si astazi mi-e mai bine...
Dar eu chiar daca am sa mor
Cui sa-mi las iubirea?
Caci micul sunet de amor,
Cuvantul, astazi,
Mi-este muritor...?
Ma veti uita prin cimitire,
Pe sub pamant?
Mi-e greu sa plang fara iubire,
mi-e greu sa sunt...
Si eu, cui sa las iubirea mea
In timpul numit moarte
Cand doar pe tine te aveam?
Dar tu imi esti departe...
Si-mi mai ramane doar sa plang
Ca voi nu ma-ntelegeti,
Cui sa las iubirea mea
Cand multi imi vor cuvantul,
Cand inima mi-e piatra grea,
Cand sufletul mi-e vantul?
Si daca eu maine am sa mor
Imvins de crudul timp
Tu cui ii vei raspunde lin
In caldul anotimp?
Caci viata mi-e neputincioasa
In a iubi curat...
Tu nu esti singura
Nici vei putea vreodata-a fi
Fata de-mparat.
Si cui sa las iubirea mea
Cand inima mi-e sparta,
Cand ochiul mi-e soarele fierbinte,
Cand sufletul mi-e marea-nvolburata?
Pe tine singura eu nu te recunosc
Asa cum pe mine singur nici macar...
Doar daca poti spune noi
Atunci va las iubirea mea,
Iubirea mea e la voi!

Si daca nu,
Eu cui sa las iubirea mea,
Neinteleasa taina,
Cand inima mi-e cufar greu,
Cand sufletul mi-e haina? 

Durerea sufletului

Cateodata viata ne doboara de-a dreptul... nu e doar o iluzie, nu e doar un cosmar, nu e doar o secunda... este ceva concret, ceva ce trebuie sa-l acceptam ca pe un simplu fapt si adevar, ca pe o incercare a sorti...
Cine spune ca inima nu poate ucide se inseala.... Cine spune ca dragostea nu poate ucide se chinuie pe sine insusi... este doar un indiferent ce se face ca nu vede adevarul ce trece pe langa el...
Cine nu s-a simtit niciodata distrus din cauza inimii poate sa spuna ca nu a trait. A fost viu degeaba. Cine nu a riscat macar o data in viata sa sa iubeasca complet si profund, sa iubeasca sincer, chiar daca exista posibilitatea sa fie ranit, sa fie crunt lovit de un vis spart, nu poate avea macar gandul sa spuna ca a trait...
Se spune ca durerea inimii, ca durerea sufletului, ca durerea ce vine ispititoare si puternica din adancul tuturor simtirilor noastre, ne poate ucide. Sunt sigur de asta. Nu ai trait complet daca nu ai fost macar o data doborat de inima ta... idee ce se concretizeaza fizic in corpul tau... Pun pariu ca macar o data ai zacut la pat, n-ai avut pofta sa mananci, ai simtit ca nu mai esti stapan pe corpul tau, si asta fara ca macar sa fi fost atins, fara sa fi fost afectat intr-un fel din punct de vedere fizic.
Dar atunci e ca si cum n-ai fost... dimpotriva... ti-ai fi dorit sa nu fi existat. Ai fi fost scutit de acest chin...
Dar n-ai fi trait... ai fi fost doar viu. Si chestia asta nu te ajuta cu nimic...
Dar durerea asta este cea mai frumoasa dintre toate... sunt sigur ca ea te poate chiar ucide. Iti poate lua viata in sensul propriu al cuvantului. Dar daca asta se intampla... n-as putea gasi o moarte mai frumoasa. (N-ar strica sa cititi „Un veac de singurate” de Gabriel Garcia Marquez).
Dar de ce ne asumam noi o astfel de durere? Pentru ca suntem oameni!
Totul cere sacrificii! 

Inchide ochii...

Inchide ochii… pune-ti o dorinta...
... intinde-mi mana... si lasa-ma sa-ti soptesc...
... asculta-mi cu atentie varful limbii incercand sa prinzi prin aer, asa cu ochii inchisi, cuvintele ce-mi zboara salbatic asemenea unor fluturi proaspat nascuti...
Vreau sa-mi simti inima batand pentru tine asa cum apa exista pentru noi pentru a ne tine in viata... vreau sa-mi spui ce vezi dincolo de peretele pleoapelor tale...
Inchide ochii si lasa-ma sa-mi ghidez buzele pe spatiul pielii tale ce mi-a devenit o obsesie atat de vie incat il cutreier si-n visul meu adeseori, in special atunci cand zbor...
Inchide ochii ... pune-ti o dorinta! Incearca sa-ti rezervi fericirea! Lasa-ti mereu o portita de scapare din cursele intinse de inima ta. Nu merita sa te inchizi intr-un loc ce te poate rani nespus... invata mereu sa ai in tine acel curaj care te poate elibera. Nu e greu...
Inchide ochii si intinde-mi mana... indreapta-ti toate senzatiile in palma pe care tocmai ti-am prins-o in mana mea... simte-mi degetele cum iti imbratiseaza degetele tale, mana ta, simte-mi mana doar cu simturile ce-ti sunt puse la dispozitie...
Ia-ma in brate si asculta-mi in continuare cuvintele ca si cum ele ar fi singurele care te-ar putea salva din drumul catre nimic. Tine-ma in brate ca si cum moartea ar sta in spatele meu pentru a ma chema..., ca si cum acesta este ultimul moment in care m-ai putea tine in brate..., ca si cum intreaga lume s-ar sfarsi in urmatorul moment...
Spune-mi tot ceea ce n-ai avut niciodata curajul sa-mi spui... Spune-mi ca ma urasti, ca ma iubesti, ca eu sunt cea mai mare greseala a vietii...
Spune-mi ca n-ar fi trebuit sa te cunosc... sau spune-mi orice altceva ce te-ar putea face fericita... pentru ca asta imi doresc!
Inchide ochii... si asuma-ti propria viata!