Premonitii...

Am sa astept pana cand timpul se va opri. Am sa privesc trecand prin fata ochilor mei secundele infiorate de inima-mi nebuna dar eu nu voi spune nimic... pentru ca timpul trebuie sa treaca, sa treaca... iar eu sa incerc sa uit... Am sa astept pana cand imi vor putrezi cuvintele imprastiate in toata viata mea pe mai stiu eu unde... Am sa-mi petrec restul zilelor citind toate randurile pe care le-am scris vreodata... retraind fiecare moment ce m-a facut sa ating fericirea, plangandu-mi timpul pierdut si asteptandu-mi linistit moartea. Imi voi aduce aminte, la sfarsitul timpului, de tot ceea ce m-a tinut in viata in restul timpului in care mi s-a refuzat sansa de a-mi duce o viata dupa voia inimii mele. Nu ma refer la fapte – nu au nicio importanta; ma refer la persoane. Cand voi auzi ultima bataie a clopotelor ce-mi numara secundele imi voi aminti de tot chinul pe care l-am avut de indurat intr-o viata in care nu mi-a fost destinat sa am alaturi de mine ceea m-a facut candva fericit – si aveau puterea sa ma faca in continuare. Presimt ca timpul se va juca mult cu mine si ma va transforma intr-o simpla jucarie, facandu-ma astfel sa nu fiu decat o fiinta ce traieste in spatele unor aparente ale unui succes trecator. In inima mea nu voi mai fi nimeni iar calea intelepciunii pe ca o cautam nu va deveni decat o simpla amintire a unui vis la care am renuntat. Pentru ca fericirea pe care o cautam printr-o lume a stiintei nu va fi suficienta pentru a face dintr-un om ca mine o persoana implinita. Particulele nu vor mai insemna nimic. ... cu toate astea am sa astept pana cand timpul se va opri; pana cand ma voi putea intoarce spre a-mi marturisi drama, spre a-mi elibera inima catre acele persoane care au mers in viata pe un alt drum, diferit de al meu, insa pe al caror drum gandul meu a mers in fiecare zi. In acel moment imi voi aduce aminte de un cuvant. Trei. La inceput crezusem ca este un numar impar; asta imi spunea realitatea pe care o acceptam. Ceva mai tarziu am fost capabil sa sparg aceste conventii si am ajuns la concluzia ca trei este un numar par. In logica mea se potrivea perfect si intreaga armonie a tot ceea ce se afla in jurul meu imi dovedea asta. Inca ceva mai tarziu mi-am dat seama ca trei este un numar special. Nu stiu cum as putea sa explic dar ma invarteam intr-o lume de trei. Din pacate viata m-a facut sa constientizez crudul adevar: trei nu a fost niciodata un numar. Tocmai chestia asta m-a facut sa ma inchid in mine si sa ma incurajez: trebuie sa astepti pana cand timpul se va opri..., pana cand ei isi vor da seama de adevar. Atunci voi gasi puterea de a lasa in urma toata durerea pe care am simtit-o in lipsa lor, de a uita abandonul, de a uita tacerea violenta, de a uita insasi uitarea si de a renaste, o data in plus, pentru ceea ce ma poate face fericit – chiar daca la sfarsitul timpului: iubirea. Din cand in cand am sa-mi mai jertfesc orele cu un cutit cioplit din osul rupt al Mesagerului ce ma indemna sa ii parasesc, sa-mi traiesc viata. Din aceasta cauza nu l-am ascultat si am preferat sa merg pe drum fara el. Vor fi clipe in care mergand pur si simplu pe strada s-ar putea sa o vad; s-ar putea sa o vad fericita, implinita, fara nicio grija, fara niciun gand care sa n-o lase sa-si traiasca viata... iar eu, sezand pe o banca, sub un copac ce-si intinde ramurile catre Absolut, am sa ma gandesc... unde e trecutul? Oare chiar se poate sterge atat de usor?... a existat un trecut? N-as putea garanta. Vor fi clipe in care voi umple alte pagini cu amintiri, cu regrete ca in momentele pe care le traiesc nu am facut ceea ce am simtit. Vor fi clipe in care imi voi marturisi gandurile terifiante, imaginatia debordanta, ispitele gandirii... Vor fi momente in care voi idolatriza prin intermediul cuvintelor o lume in care nu am avut curajul sa intru; doua persoane carora nu am avut curajul sa le cer sa ma urmeze... Doi si cu unu fac trei. Unu plus unu inseamna tot. Doi minus unu inseamna nimic. Ce inseamna un sistem din ecuatiile astea? Inseamna sa mergi pe drumul tau in incercarea de a-l gasi pe Dumnezeu; inseamna speranta ca El nu te va pedepsi pentru aspiratiile tale. Cum spuneam... vor fi clipe in care asteptand sfarsitul timpului o voi vedea trecand usor prin fata mea, prin gandurile mele in care nu si-a pierdut nicio clipa locul... voi astepta sa ma priveasca, sa-mi vada ochii impaienjeniti de oceanul de lacrimi pe care l-am varsat in tot acest timp, sa-mi vada cuvintele ce s-au suprapus in ochii mei indurerati, sa-mi vada veacul de singuratate pe care l-am indurat pentru Inima mea... vor fi clipe in care voi strange in mainile mele o Buburuza incremenita in timp, pe care n-am avut puterea de a o salva... Asa va ajunge tristul meu timp, asa imi voi duce timpul prin spatele unor sentimente pe care simt ca n-am sa le pot alunga nicicand din inima mea pentru ca insasi partile pe care ele se orienteaza sunt parti ale inimii mele. Am sa astept pana cand timpul se va opri... iar atunci, cand am sa constientizez ca toata viata am trait doar pentru ceva ce nu putea sa se adevereasca niciodata... imi voi reinvia Mesagerul si am sa-i soptesc la ureche, cu ochii in lacrimi, adevarul pe care l-am simtit in toata aceasta eternitate... M-am tinut pana acum in viata doar pentru ei... Pentru un numar... pentru doi... Am trait pentru Inima mea... dar timpul s-a sfarsit. Aud ultimele batai ale clopotelor. Timpul s-a sfarsit. I-am iubit in tot acest timp incat cuvintele imi ardeau inspaimantate in fata lor... nu aveam decat gesturi la dispozitie... pentru ei am descoperit limbajul degetelor si l-am folosit ori de cate ori eram atacat de cei dimprejurul meu. Pentru ei m-am plimbat de mana cu singuratatea... dar timpul mi s-a sfarsit. Odata cu el trebuie sa ma duc si eu... iar odata cu mine probabil ca si tu. Dar inainte de toate iti incredintez o misiune: du-te si spune-le ceea ce tocmai ai auzit. Spune-le cat de mult au insemnat ei pentru mine... Du-te! Iar ei isi vor da seama ca-n tot acest timp viata a insemnat altceva... o lupta continua pentru fericire, o lupta pe care puteau sa o castige din prima... pentru ca la inceput fericirea a fost langa ei. Deasemenea, fericirea a fost langa mine. Am sa astept pana cand timpul se va opri... in acel moment voi intinde mana mortii si o voi saluta. Voi ingenunchea brusc, sleit de puteri, fara nicio speranta, lansand in urma mea toata iubirea de care am fost capabil in toata aceasta viata... cu toate astea, inainte sa-mi inchid ochii pentru ultima data, pentru eternitate, voi vedea ceva ce va fi meritat pe deplin viata de nimic pe care am dus-o... undeva in departare ceva se inalta de la pamant. Ma chinui repede sa descifrez ceea ce-mi amana clipa mortii. Aceasta e fericirea: un Inger cu aripile de argint impreuna cu o mica Buburuza poleita candva cu suflet din sufletul meu dau firav din aripi insotindu-ma catre eternitate. Poate ca asa gaurile negre isi vor gasi si ele sensul... Oare chiar pot eu merge pe drumul lui Fernando Ariza?


Candva ne vom intalni intamplator pe o strada oarecare. Tu vei tine de mana pe cineva; Eu voi fi singur. Probabil ca vom schimba cateva cuvinte iar tu iti vei vedea mai departe de drum prezentandu-ma insotitorului tau ca o simpla cunostinta... Eu voi ramane tinuit in loc, pierdut intr-un labirint de ganduri si framantari ce va renaste in acel moment, alimentat o data in plus de acea flacara ce nu se va fi stins niciodata in toti acesti ani. Eu nu voi sti ceea ce gandesti, ceea ce simti, voi crede ca tacerea acum inseamna cu totul altceva – asa cum poate ar fi si normal sa cred, ma voi convige de ceea stiu de pe acum: in lipsa de persoane care sa i se opuna, tipul degradeaza tot. Daca te lasi prada lui tipul distruge. Te distruge pe tine, distruge ceea ce simti, distruge esentialul. Ma voi gandi consternat – ce intamplare ca te-am vazut, ce moment... si la fel, va trece... doar pentru tine. Eu ma voi gandi iar si iar, prada fiind inimii ce ma tine prizonier...