Accidentul sau Omul in faţa omului

Ramurile copacilor se lovesc una de alta lasand frunzele sa se planga singure sub mangaierea acida a vantului. Fiintele padurii se tarasc tacute, una langa alta, in monotonia lor obisnuita... Din cand in cand vreo pasare singuratica scoate vreun sunet infiorator ce te face sa-ti inghete sunetul in vene, ridicandu-se in zbor peste varfurile parasite de viata ce apartin tuturor acestor copaci ce si-au uitat varsta... Lumina aproape ca nici nu a fost vazuta vreodata prin aceste locuri unde copacii par ca stau unul peste celalalt, ca nu mai pot suporta distantele reduse parca inspre nimic... Nu se pot vedea prea multi oameni prin aceste locuri; exista bineinteles un drum ce trece prin padure, nu unul central, insa nici foarte inspre margine, care se cere traversat atunci cand oamenii, aflati pe partea dreapta a padurii, unde exista niste case dispersate pe mai multi kilometri, doresc sa treaca pe cealalta parte ce face posibil accesul catre un drum inspre oras. Toate acestea au loc nu departe de zilele noastre; lumea s-a obisnuit deja cu noile inovatii ale stiintei, a inceput sa le foloseasca facandu-si oarecum viata dependenta de ele. Dar iata ca astazi, intr-o zi tacuta de vara, se pare ca un autoturism se aventureaza inspre oras...

Masina trecea monoton... soferul se obisnuise deja cu acest drum si cu toate elementele prezente de-a lungul lui... La un moment dat insa, din interiorul padurii razbatu un sunet infiorator, un tipat uman amplificat la o asemenea anvergura incat ecoul sau se deplasa nervos de-a lungul intregului spatiu, acaparand totul... Barbatul simti fiorul inghetandui-i inima, tranfigurandu-i fiecare particula in ceva fluid... Puse o frana brusca, timp in care isi linisteste inima... In mod cert s-a intamplat ceva, se gandeste el. Dar parca totusi sunetul n-a fost atat de departe... Daca cineva are nevoie de ajutor?

Deschide incet portiera masinii, coboara , dupa care in pasul unei rotatii arunca o privire de jur imprejur pentru a se acomoda cu locul. Acelasi sunet, scazut in intensitate de data aceasta, se aude din nou... Incepe sa se deplaseze rapid inspre locul de unde sunetul vine misterios... Da sfios crengile la o parte cu mainile, inaintand din ce in ce mai mult... Se apropie din ce in ce mai mult de sursa sunetelor ce revin iar si iar... Cand ajunge insa acolo, in cele din urma, nu mica ii este mirarea cand observa o tanara fata, intr-o rochie alba, cu un trandafir prins in piept, prinsa intre doi copaci, ferindu-se de atacul unui lup fioros. Parul blond ce aproape raspandea lumina ii atarna pe umeri; ochii negri clipeau infiorati. Omul nostru aduna repede niste crengi aflate pe jos, strangand in maini un manuchi consistent pe care-l aprinse cu o bricheta pe care o avea tot timpul in buzunar. Inainta plin de curaj in directia lupului facandu-l pe acesta sa se dea cativa pasi in urma, oferindu-i acestuia posibilitatea sa se strecoare intre fata si salbaticul atacator. O apuca pe fata de mana. Aceasta il avertiza cu o voce aproape nepamanteana: "Ai grija, e periculos!". Aproape ca nici nu mai conta. Soferul facu el un pas in directia lupului, preluand controlul asupra situatiei, apoi inca unul... Lucrurile pareau ca se indreapta pe drumul cel bun, asta daca nu si-ar fi facut aparitia, undeva la cativa metri distanta, inca unul...

• Te simti in stare sa fugi?, intreba el...
  
• Cred ca da...
  
• Bun... Sa nu-mi dai drumul la mana!
  

Se intoarsera brusc si au inceput sa fuga aproape mancand pamantul... Rochia ei flutura in vant, trandafirul cazu printre frunze. Inca fugeau... fugeau... In spatele lor lupii ii urmareau. Se pare ca a mai aparut unul.

Ajunsi in dreptul masinii, se urca repede amandoi, blocheaza usile si accelereaza rapid. Drumul pare ca se ingusteaza. Omul nostru intoarce capul... in spatele masinii, cu o viteza din ce in ce mai mare, o intreaga haita de lupi si afla pe urmele lor...

In secunda imediat urmatoare n-a mai putut sa-si intoarca capul; autoturismul intrase frontal in trunchiul unui copac batran; lupii s-au oprit. Priveau tacuti scena. Capul soferului neinsufletit atarna imponderabil sprijint de gat, din coltul buzelor scurgandu-i-se un fir de sange violet. Femeia de langa el nu a patit nimic; priveste tacuta. Il saruta pe frunte, apoi coboara...

Incepe sa paseasca lin, parca plutind... pas cu pas... lupii o urmeaza linistiti...