Despre absenţă

Nu ştiu cum aş putea defini absenţa fără să mă raportez la unul din termenii sinonimi la care ar putea face referire. Găsisem mai demult nişte idei potrivit cărora nu îţi poţi explica unele noţiuni decât folosindu-te de altele, şi de cele mai multe ori acestea erau denumite prin absenţa celorlalte. Un exemplu foarte clar îl constituie întunericul, pe care în mod invariabil găsim de cuviinţă să-l definim prin absenţa luminii. Ni se pare deosebit de greoi să găsim o alta variantă sinonimă cu aceasta şi care să nu cuprindă idei precum lipsă sau lumină. Deasemenea mai găsim termeni precum rece (frig) sau tăcere, în care se ridică iarăşi problema absenţei căldurii sau sunetului, ca elemente definitorii prin lipsă.

Observăm deci că absenţa este un mod de evidenţiere a scăderii în grad a unor proprietăţi pe care omul le poate sesiza direct prin intermediul simţurilor sau a nivelului spiritual. Am recurs la acest mod de definire deoarece absenţa nu se resimte doar fizic ci de multe ori ne simţim loviţi de sentimentul lipsei unor ingrediente de nivel spiritual precum credinţa sau iubirea, fără de care omul se simte lipsit de componenta sa divină, ceea ce-i oferă cu adevărat sensul în viaţă.

Gândindu-ne mai bine putem observa că absenţele sunt cele care ne fac să sesizăm defapt importanţa unor lucruri. Lipsurile ne fac să preţuim, să vedem cu adevărat valoarea cuprinsă în ceea ce ce întâmplă în jurul nostru.

Pentru mine lipsurile sunt, culmea, un mod de umplere a spaţiilor dintre cuvinte. Tot ceea ce lipseşte se poate obţine cu uşurinţă printr-o simplă încordare a minţii, printr-o dorinţă purtată de voină. Defapt nu există nicio absenţă, tot ceea ce percepem noi nefiind decât proiecţia în realitate a unui alt timp cu care nu ne-am mai suprapus. Nu lipseşte defapt nimic, decât o conştiinţă a fericirii - căci nu pot să nu mă raportez la ea, ceea ce ne dă impresia că nefiind fericiţi defapt ducem lipsă de ceva.

Ştiam că există ceva care generează aparenţa absenţei, iar acel ceva nu era golul. Trebuia însă să-mi clarific lucrul acesta, să descopăr de ce lumea ar prefera nefericirea în locul unei stări de permanentă seninătate.