Scrisul si modurile sale

1. Scrisul ca mod de viata
In urma cu ceva timp am invatat (sau poate ca am stiut dintodeauna) ca scrisul, la fel ca si vorbitul poate linisti durerile sufletesti. Prin scris putem spune la fel de mult ca si daca am fi vorbit iar de cele mai multe ori este mult mai usor. Scrisul ne elibereaza...
Asa am ajuns sa scriu pagini intregi, am ajuns sa uit de mine cu mana pe pix sau in fata calcultaorului butonand de zor, doar de dragul de a simti ca exist. Asta-i pentru mine... scrisul este ceva care imi ofere un sens al vietii. Si cred ca nu doar mie... Atunci cand simtim ca avem ceva de spus si poate ca uneori nu putem, incepem sa scriem... un cuvant, doua, trei,..., milioane de cuvinte ce ne fac fericiti!
Si ma arde un foc, unul extrem, senzational... ce ma topeste... si nu mai pot rezista si scriu... scriu, scriu, scriu.... scriu incontinuu, fara oprire, fara ca macar sa beau un pahar de apa.... scriu! Atunci cand durerea sufletului imi este atat de mare scriu... atunci cand sunt fericit scriu! Atunci cand inima mi se zbate in piept doborata de atatea sentimente si emotii scriu! Asta e, scriu!
Chiar si acum scriu pentru ca simt nevoia sa scriu... si despre ce altceva as putea spune ceva daca nu despre scris?

Atunci cand simti... cand tone de sentimente te invadeaza si cand inima e ametita si epuizata simti nevoia sa scrii; pentru ca de multe ori este atat de greu sa spui un cuvant fata in fata... Dar oricum, asta nu inseamna ca ceea ce este scris nu are valoare... dimpotriva. Peste ceea ce este scris poti reveni, poti arunca o privire inapoi si sa te vezi pe tine asa cum esti si asa cum poate le place si altora sa fii.
Eu scriu nu pentru ca as avea vreun talent deosebit, nu asta e cheia aici... Talentul nu te face mai special daca nu este valorificat. Eu scriu pentru ca am pasiunea faptului de a scrie si pentru ca eu simt ca prin scris transmit mult mai bine ceea ce am de zis pentru ca nu ma lovesc de durerea inimii mele reflectata in ochii persoanei din fata mea. Scriu pentru ca simt nevoia sa scriu si pentru ca eu gasesc intodeauna ceva de scris... Scriu pentru ca exista in jurul meu persoane care ma fac sa scriu: unele ma intristeaza, altele ma fac fericit, altele ma strang in brate, altele imi vorbesc... unele poate fac toate aceste lucruri.

Scriu pentru ca exista cineva pentru care un text ma preseaza sa-l scriu... zi de zi, minut cu minut... Scriu pentru ca anumite persoane trebuie sa stie ceea ce eu simt , si cum altfel pot spune asta daca nu prin scris?

2. Rezultate & motive & cauze
Ce rezultate sa aiba chestia asta? Pai nu stiu... cateva agende pline de poezii, un fisier in calculator cu 110 pagini ce-l gandisem baza unui roman pe care cred ca nu-l voi mai termina niciodata: „Jocul nebunilor” ce m-a terorizat intreaga vara iar acum ma obsedeaza prin tacerea lui. Cateva incercari de proza scurta stau si ele pierdute prin calulator, niste experimente ciudate despre niste experimente reale din viata... despre cum mi-am permis sa tesez viata si limitele ei. Caci am facut asta si sunt inca hotarat sa o mai fac.
Totusi cel mai important dintre toate cred ca este caietul asta... Un Einstein neinteles scoate limba catre mine crezandu-ma poate la fel ca ceilalti... el nu stie poate ca eu il inteleg la fel de bine cum s-a inteles el... Mi-am permis sa astern in acest caiet (si in oglinda lui, despre care doar eu am stiu pana in acest moment) intreaga mea inima, intregul meu suflet, toate cuvintele mele ce ma tineau inca in viata pentru ca stateau ascunse, bine incurcate prin gandurile mele... dar le-am asternut in acest caiet si le-am oferit... pentru ca intreaga mea inima se afla acolo si indirect, intreaga mea persoana...
Ma bucur ca mi s-a oferit posibilitatea sa ma exprim asa cum n-am facut-o niciodata in viata mea si ma bucur ca viata nu m-a uitat... altfel n-as mai fi scris! Am ce sa scriu si am si pentru cine sa scriu si are si cine sa ma citeasca... ce altceva mi-as mai putea dori? Ce altceva si-ar putea dori o persoana ca mine pentru care scrisul este insasi un sens al existentei... iar atunci cand sunt si inteles imi ies din limita impusa de trupul meu neinteles si imi arunc ochii catre tine si mana catre pix si gandul catre inima ta... si scriu!
Si-i ofer lui Einstein intregul meu suflet asa cum si el mi-a dat mie candva parti ale intelepciunii sale. Iar tie ti-l ofer pe el ca un mediator intre inima mea si a ta, intre cuvintele mele si ale tale, intre ceea ce ne leaga si ceea ce ne desparte... Eistein acum, prin tacerea sa, va trebui sa-ti spuna ca eu sunt eu si ca nu am mai folosit niciodata cuvinte atat de pure pentru ca m-am depasit si nu m-am mai lovit de cuvite si pentru ca tu existi... pentru ca ai venit in viata mea, pentru ca te-am cunoscut, si pentru ca tu imi oferi un motiv de a scrie.
Si uite-asa ma eliberez... si de mine, si de tot ce ma tine inchis in mine. Invat sa fiu un alt om , ma schimb in bine, sunt dispus sa ma schimb si chiar am sa-mi tin promisiunile... chiar daca poate uneori am mai dat inapoi. Uite-asa scriu cuvinte peste cuvinte fara a ma putea opri, fara a mai intelege nimic din viata asta... punandu-mi intrebari de genu’ „de ce trebuie sa fie asa?”... dar nu prea mai conteaza!
Dar viata imi zambeste si stiu ca va veni momentul in care voi fi pus sa aleg... Sa aleg intre o viata umana, normala, logica sau una a exceselor, a sacrificiului, a nebuniei... o viata in care nimeni sa nu ma inteleaga iar eu sa fiu singur si sa sufar in singuratatea mea... o viata in care insasi viata ma va transforma in ceva rau, imoral, doar pentru ca nu a gasit in drumul lui fericirea.
Dar eu stiu ca am gasit-o si tocmai de aceea scriu... scriu pentru ca fericirea sa stie ca am vazut-o si ca i-am prins urma si ca uneori (atunci cand TIMPUL isi mai gaseste un motiv pentru a ne arunca unul inspre celalalt) o mai strang in brate si ii arat ca am gasit-o... Scriu pentru ca desi spun astea tot nu sunt fericit... exista distante, exista intrebari, cuvinte, lacrimi care inca ne tin asemenea unor statui ce nu pot sa se atinga...
Scriu pentru ca eu stiu ca nimeni nu este rau prin excelenta si ca poate desi avem noi diferite „impresii” ele se pot corecta... Ne putem schimba schimba. Avem nevoie doar de persoana potrivita! Putem deveni mai buni, mai altfel...
Eu scriu... tu ma citesti... din cand in cand mai vorbim.... din cand in cand mai ajungem la vreo concluzie... pas cu pas! Dar sunt pasii nostri si drumul nostru. Sunt cuvintele noastre, tacerea noastra, FERICIREA NOASTRA.
Fericirea e solida. Bucuria e lichida.
Cuvintele sunt trecatoare insa ceea ce spun ele este nemuritor. Si cel putin din partea mea nu va trece niciodata. Sunt absolut convins. Il am ca martor pe Einstein...
Scriu pentru ca simt... Scriu pentru ca traiesc... Scriu pentru sunt foarte aproape de a crede ca nu sunt viu degeaba...

Inchide ochii... si asuma-ti propria viata!
Inchide ochii... si imagineaza-ti ca nu ne-am fi cunoscut! Asa iti vei da seama ce simt si eu si ca tot ceea ce am spus este adevarat... Ceva s-a schimbat!
Eu... In bine!
Scriu... pentru ca desi am spus toate chestiile pe care simteam nevoia sa le spun... am uitat sa-ti multumesc! Sa-ti multumesc pentru faptul ca ai vrut sa ma asculti si sa ma intelegi si sa ma cunosti cu adevarat... pentru ca ai vrut sa faci parte din mine!