Rugaciune

Doamne, te rog, adu-mi aminte sa nu ma fac poet! Iti spun asta pentru ca eu s-ar putea sa ma ametesc pe drumul acesta numit viata... Te rog mult, Doamne, sa ma tragi de maneca daca vezi ca am sa incerc sa aberez verzi si uscate, sa ma opresti daca vezi ca o iau razna si capat vreo tendinta sa devin ca ei; nu vreau, Doamne, nu vreau... mi-e foarte bine asa cum sunt, in pielea mea, cu gandurile mele, cu scrierile mele... Doamne, te rog sa ma pocnesti daca vezi ca vreau sa public ceva... stiu bine ca nu am nevoie sa fiu citit pentru a ma simti eliberat. Trebuie sa scriu... Insa Doamne... te rog sa ma lasi sa scriu in continuare... ceilalti au nevoie de cuvintele mele in aceeasi masura in care am si eu; dar nu ma transforma in acei indivizi care nu mai stiu cine sunt... Doamne, mi-e foarte bine in propria piele, cea de acum... nu ma transpune intr-un alt individ ce nu-mi doresc sa fiu... Ai grija, Doamne, de bietul meu suflet, si mentine-l in continuare pe drumul pe care s-a aruncat... pentru ca eu stiu ca acesta este cel bun. Nu ma parasi, Doamne, nu ma abandona, caci Tu esti singurul in acre mai pot avea incredere, caci Tu esti Iubire iar Iubirea Ta este fara de margini. Tu ma ajuti sa cresc si in tine ma trasnform in acel ceva bun... Doamne, adu-mi aminte insa, sa nu ma fac poet...

Si in primul rand, cu tot sufletul meu, te rog, Dumnezeu meu, sa ai grija si sa nu-l parasesti pe cel ce mi Te-a aratat, pe cel care mi-a descoperit cu adevarat existenta Ta. Doamne, ai grija de el... caci Tu esti Iubire iar de iubire avem nevoie cu totii.