Contrarii

De ce sa nu vorbesc despre contrarii?
Caci eu stiu ca sunt condus de contrarii. Contrarii ce sunt cuvinte. Forte. Sperante. Credinte. Iubiri. Momente.
Si exista adevar. Pentru ca fara adevar n-ar mai exista substratul nici unui lucru. Caci bineinteles ca ma intereseaza esenta lucrurilor, pentru ca fara ea nu m-as gasi pe mine. Pentru ca sunt si trebuie sa-mi caut esenta. Dar sunt plin de contrarii. Si vreau sa mi le inving.
Dar stiu de la Saint-Exupery : contrariul oricarui adevar este la randul sau adevarat. Astfel imi dau seama de realitate: contrariul unui om este de asemenea adevarat, asa cum este un om. Pentru ca asta ne face rau. Scapam omul din noi, ii dam drumul in lume si astfel el se salbaticeste. Si devine un non-om. Contrariul unui om. Caci m-am lovit de astfel de fiinte. Caci sunt adevarate si deci, iti pot face acelasi rau. Dar nu sunt oameni, nu nu sunt...
Dar de ce sa nu vorbesc despre contrarii?
Ma simt invaluit de intrebari. Si de raspunsuri iluzorii. Dar stiu sa fac diferenta intre iluzie si realitate. Dar ce este realitatea?
Contrariile din mine clocotesc in subconstient. Vor sa izbucneasca...
Dar ma tem.
Ma tem de mine.