Lucruri...

Cateodata ne simtim atat de singuri si atat de unici in felul nostru de a fi incat vedem ca nimic nu ne seamana, si chiar mai mult, nimeni nu ne intelege si nu este dispus sa ne inteleaga. Asta pentru ca actiunile noastre reflecta modul in care gandim si pentru ca fiecare gandim in felul nostru propriu si ne vedem oarecum izolati si ne plangem de mila. De ce? Pentru ca nimeni nu-i ca noi! Pe-acolo pe undeva!
Spuneam ceva de modul in care subconstientul ne influenteaza. Vroiam sa spun ce legatura au inima si mintea cu viata mea... Incep din ce in ce mai mult sa traiesc cu inima. Spun asta in sensul ca nu prea-mi mai pasa de toate chestiile idioate pe care le presupune existenta unei ratiuni vii. Nu! Voi face doar ceea ce simt eu ca trebuie sa fac (nu ceea ce se considera ca este bine sa fac)... ma ghidez dupa propriile mele valori de bine si rau, nu dupa ceea ce pot vedea prin reviste sau pe la TV, sau si mai rau, ceea ce pot vedea pe fruntea tuturor... ma ghidez dupa propria mea viata.
Cateodata, in singuratatea propriilor mele ganduri, imi dau seama ca fericirea trece de multe ori pe langa mine asemenea unei pasari albastre, sclipitoare, invaluita intr-un miros de perla caustrofoba ascunsa in craniul meu imbatranit. Adica fascinanta. Si sunt condamnat sa vad pasarea asta si sa-i simt adeseori bataia aripei ce-mi atinge usor obrazul incremenit. Si cateodata, in aceasta singuratate absurda, imi fac planuri, scornesc pur si simplu idei absurde de a creea o capcana pentru a prinde aceasta pasare...dar de cele mai multe ori nu ma dovedesc decat un prost amarat ce cade singur in propria-i cursa. Pasarea nu-mi lasa decat un fulg argintiu pe care-l trec in singuratatea mea peste pielea-mi speriata de viata... si nimic nu mai are sens. Acum nimic nu mi se mai pare asa cum era odata. Pasarea a trecut demult. Pasarea m-a uitat (poate chiar cred ca nu m-a cunoscut niciodata) iar eu, in umila mea singuratate, m-am pierdut pe drumul ce-mi este condamnare, povara si chin, zambet, cuvant si sentiment.
Sunt lucruri pe care nu le voi spune niciodata dar sunt si lucruri pentru care as face orice pentru a le spune. Nimic nu merita cu adevarat o izolare... nici chiar tristetea absoluta. Nici macar tonele de lacrimi pe care le depunem in sufletul nostru pecetluit de sunetul tacerii. Sunt lucruri pe care nu le voi spune niciodata pentru ca nu pot... pentru ca sunt om; dar cu fiecare zi pe care viata mea are norocul de o adauga la aceasta infinita carte pe care din cand in cand o mai rasfoiesc, simt ca ma autodepasesc. Si-mi place enorm chestia asta. pentru ca ma pot schimba in ceva ce imi doresc sa fiu... nu pentru ca n-as fi impacat cu mine ci pentru ca nu sunt impacat cu lumea din jurul meu. Ce inseamna ca ma autodepasesc? Cam asta inseamna... ca tin din ce in ce mai mult cont de ceea ce-mi spune inima (chestie de care in trecut eram destul de sceptic) si ca mi-am dat seama ca merita sa fac orice pentru a-mi trai viata cu folos, pentru a prinde pasarea aia afurisita, pentru a o atinge... pentru a putea atinge FERICIREA.
Materia mi se pare doar o metoda de a ne izola si de a ne distrage de la drumul nostru... nu are rost sa ma las prada lumii materiale. Prea putin conteaza ce am facut azi, sau alte chestii de genu’ asta... conteaza ce-am simtit, cat de fericit am fost sau cat de mult am suferit... Nu conteaza ca trupul meu a stat intraga zi nemancat sau nebaut... conteaza ca sufletul sa isi primeasca portia de care are nevoie... spirit, cultura, adevar! N-are rost sa ma abat de la calea ce mi s-a revelat...
Sunt lucruri pe care le simtim dar nu avem voie sa le spunem. Acesta este un mare adevar dar mi se pare in acelasi timp si cea mai mare idiotenie. Cine te opreste? Ratiunea! Nimeni nu-ti spune sa nu spui dar ti-e frica... ti-e teama! Sunt lucruri de care ne temem. De ce? De prosti! Pentru ca nu avem curajul sa infruntam realitatea! Pentru ca nu gasim puterea de a ne opune! Sunt lucruri pe care le simtim dar nu avem voie sa le spunem... pentru ca daca am face-o am fi condamnati! Condamnati la izolare. La ceva ce e mult mai rau decat singuratatea in care ma aflu de pe acum... tocmai asta vreau sa spun! Cu fiecare zi ma autodepasesc! Invat sa-mi autopermit sa vorbesc, sa nu mai ascult ce se vorbeste in stanga si-n dreapta, sa nu-mi mai pese daca persoana X are ceva impotriva mea... Unicul meu scop e acela de a-mi oferi fericirea atat mie cat si celor pe care-i iubesc. Si asta nu oricum, ci asa cum am mai spus... fericirea se atinge foarte usor concentrandu-ti toate fortele asupra nevoilor celorlalti si sa le oferi lor toata puterea ta. Asta e fericirea, ma gandesc eu, asta e fericirea!
O prietena foarte buna m-a tras recent la raspundere si mi-a pus intrebarea : nu cumva esti nedrept fata de inima ta daca ii pui pe toti ceilalti inaintea ta? Daca ma deglijez incercand sa-i ajut pe ceilalti... Nu, nu fac asta! dimpotriva! Inima mea e foarte implinita! Ea imi ordona sa fac chestia asta! Ea imi spune ca n-are niciun rost sa traiesc de unu’ singur, fara sa ma bucur de fericirea celorlalti... doar asa imi pot gasi fericirea mea!
Exista lucruri pe care le simtim dar de care ne temem. Pe care preferam sa le inchidem inauntrul nostru doar pentru ca sunt prea distincte cu ceea ce reprezinta exteriorul.
Sunt lucruri care ne fac deosebiti! Care socheaza, care schimba, care impresioneaza... sunt lucruri speciale, sunt tristeti... sunt lucruri care ne fac sa plangem, lucruri care ne fac sa suferim, lucruri care poate nu vor sa ne provoace suferinta. Sunt lucruri impotriva carora nu putem lupta. Sunt lucruri pe care nu le putem schimba si lucruri care ne sperie. Mai sunt lucruri care ne iubesc si lucruri pe care le iubim, lucruri tacute, lucruri neintelese...
Exista lucruri care clocotesc in adancul nostru asteptand sa iasa la suprafata... si pan’ la urma o vor face. Dar atat de greu...
Sunt lucruri care ne pot zambi...
Sunt lucruri care ne pot ajuta sa atingem fericirea... din pacate multe trec pe langa noi asemenea fericirii, pentru ca nu le acordam atentie... Sunt lucruri pe care le pretuim...
Sunt lucruri cu care ne jucam, sunt lucruri care se joaca cu noi, sunt lucruri care sunt jocuri... sau poate ca nu mai sunt...
Sunt lucruri care sunt cuvinte... si sunt cuvinte care pot spune lucruri... lucruri mari, care ne pot salva...
Sunt EU, cel mai neinsemnat lucru pe care-l cunosc, pentru a spune ca sunt lucruri... Ah, cat de multe pot spune in propozitia asta fara a spune de fapt nimic...
Iar eu, in singuratatea mea, nu vad decat lucruri... lucruri care ma ranesc, care ma fac fericit, lucuri care ma iubesc, lucruri pe care le evit... in singuratatea mea sunt prea putine lucruri care sa ma scoata din singuratate...
... pentru ca sunt lucruri, asemenea pasarii de care ma tem, care poate ca-s doar in capul meu, pe care ceilalti nu le vad si pentru care ceilalti nu sufera... de care celorlalti nu le pasa... Sunt lucruri pe care le tin in brate... lucruri... pentru care nu am cuvinte...
... doar niste lucruri...
... sau poate mai mult...