O zi din viata unei zile

M-am trezit într-o dimineaţă întrebându-mă dacă mai are vreun sens să încerc să extrag ceva din viaţă... ceva, nu contează ce! Oricum făceam eu ceva care să mă influenţeze. Oare mai are sens să extrag cuvinte pe care mai apoi să le aştern pe hartie – pe care mai apoi o voi transforma în şiruri interminabile de 0 şi 1 despre care eu ştiu că se numesc biţi şi le voi posta pe un blog pe care am scris deja câteva articole...
Iată – îmi dau seama şi singur cât de ireal sunt. Cât de mult m-am pierdut pe mine şi cât de mult am pierdut esenţa lucrurilor. Iar eu totuşi am pretenţia de a mă considera bine...

În ansamblu s-ar putea spune că sunt o persoană fericită... Am cutare, cutare şi cutare... ce-mi mai trebuie? Ceilalţi ar fi fericiţi în locuţ meu... da’ io nu. Şi ştii de ce...? Ia zi, ştii? E... io n-o să-ţi zic! Să-ţi spună cei care ştiu!
O zi din viaţa mea...? Vreţi voi să ştiţi? ... dacă tot insistaţi! De-acum sau din trecut? Întreb asta pentru a şti dacă tre’ să vorbesc sau nu despre fericire – căci asta se schimbă – eu n-o pot controla. Ideea e că mă trezesc la ora 6 sub presiunea bâzâitului notoriu al telefonului. PROBLEMA NUMARUL 1: UN TELEFON MOBIL ÎMI CONTROLEAZĂ VIAŢA. Trebuie să-l ascult pentru că altfel aş da de belea la şcoală... Cică...! s-a mai întâmplat să trag şi chiulu’ câteodată da’ n-are nicio legătură. Cum mă ridic din pat apăs pe un buton. Power se cheamă. Apare pe monitor Windows XP. Iar apoi începe muzica. PROBLEMA NR.2 : MUZICA DEVINE O NECESITATE. ÎNCETEAZĂ A MAI FI O PLĂCERE. Non-stop cu muzica-n urechi. Acasă, pe stradă, în autobuz, în tramvai, la şcoală... Noaptea în pat. Nici nu ies bine de la baie – aranjat pentru o nouă zi, încălzesc apă pe aragaz (cea pur şi simplu de la chiuvetă nu e bună), o arunc repede în cana mea iar peste apă răstorn un pliculeţ de 3 în 1. Cum ce-i ăla? Cafea! PROBLEMA NR.3: VICIUL NE CONDUCE, PRINZÂNDU-NE ÎN PLASELE SALE. Nici nu văd bine ce fac, cu ce mă îmbrac, dacă măncânc sau nu căci iată s-a facut ora 7 fix iar eu trebuia să fi plecat de 5 minute. PROBLEMA NR.4: LIPSA TIMPULUI DEVINE CEVA ABSOLUT NORMAL. Cum ies din bloc o iau la fugă după nenorocitu’ ăla de autobuz că iar îl scap!!! Şi ştiu io ce păţesc dacă-l scap!! Da’ azi e miercuri!?!?!??? Ar trebui să iau şi ziaru!!! Da’ lasă că-l iau de dincolo că poate am timp! Şi uite-aşa, fuga-fuguţa mă urc din fugă în maşină şi go!!! Peste câteva staţii tre’ să cobor! Să schimb! Asta dacă am loc!!! Mai bine mai stau câteva staţii (comune.). Asta cu riscu’ să pierd timpu’!! Şi stau... dacă nu pot să cobor! La ultima staţie comună mă împing şi io în toate babele care stau în dreptu’ uşii şi ies în sfârşit la aer curat. Aproape că nici nu simt geru’! Da’ uite că vine maşina ailaltă! ’ai să fug şi după asta! Da’ mai bine lasă... că oricum e plină! Mai bine pentru cealaltă. În cea care vine mă împing iar în stânga şi în dreapta pentru a-mi face loc şi dacă am ceva noroc peste câteva staţii prind şi io un loc. PROBLEMA NR.5: VIAŢA SE REDUCE DOAR LA NOROC.
Ajung în cele din urmă la şcoală! Scot telefonu’ din buzunar pentru a-l trece pe silent. Ora 8:10. noroc că am pilă la portar! I-am făcut odată nişte exerciţii la mate lu’ fisu’. Săracu’ de el... mă crede un geniu! Io-te-l cum se ridică să-mi deschidă poarta! Nu ştie că-s vai de mine... Îi bat repede la uşă lu’ diriga (doar de formă), deschid uşa da’ rămân totuşi acolo(parcă nesimţirea nu m-a lovit atât de rau încât să merg înainte). Îmi face un semn din cap iar eu mă aşez în bancă. Limite, determinanţi, funcţii. Mi-e foame. Ce noroc că am o pungă cu fistic în ghiozdan! Scot câte-unu, câte-unu, le desfac uşor şi mănânc... Muntele de coji mi se strânge în braţe... Dă Doamne să nu mă scoată la tablă!!! E... şi dacă mă scoate ce??? Mă duc, arunc cojile, şi fac exerciţiul... Pauză. Tot mi-e foame. Dau fuga la magazin şi-mi cumpăr provizii de E-uri. Nush ce-s alea. A... şi Cola, apropo! Nush ce oră am apoi. Nici nu contează! Să văd cum fac să-l fraieresc şi pă profu’ ăsta să scot o notă pă degeaba! PROBLEMA NR.6: SUNTEM PREA SUPERFICIALI. Plec de la şcoală. Ajung acasă. Mi-e foame. Mi-e somn. Mi-e cald. Am o groază de lucruri de făcut... Poate le fac, poate nu... E noapte... adorm...
Mâine o iau de la capăt.

Dar substratul... care e substratul?
Am un telefon mobil care face poze & care-mi pune muzică, am un calculator pe care-l ţin deschis tot timpu’ (poate mai puţin noaptea). Am un număr de telefon pe care sunt sunat şi de pe care sun. Şi de pe care scriu şi primesc SMS-uri. Am o adresă de e-mail care de fapt nu-mi ajută la nimic. Am un cont pe Hi5 care cică o să mă facă mai popular (sau poate să agaţe gagici în locu’ meu?). Am un blog pe care îl actualizez destul de des. În curând o să am nevoie de ochelari. Am devenit sclavul tutorul chestiilor ăstora. Nu mai sunt capabil să fac nimic...

DAR ASTA NU E FERICIREA!!!


A fost acesta un vis? Ce este real? Ce nu este? E ora 00:20. Ochii mi se sting. Mi-e somn... Mi-e foame... Mi-e sete... Am nevoie la baie...
Dar mai bine rămân în pat... sunt destul de obosit... mâine tre’ s-o iau de la capăt.

Acest text nu ma reprezinta integral. E doar o imagine a lumii din care vin. Dar in mare parte tipu’ asta par a fi si eu.

Scris candva in timpul scolii.