Sa plang...

Varianta filosofica:
Cine ma crede puternic se inseala! Tot ce vreau acum este sa plang... Caci imi dau seama ca uneori gresesc. Si sunt inteles gresit. Si are motive sa ma intelega gresit. Caci atunci cand gresesti in fata ingerilor lumea se schimba. Pentru ca abia acum invat ca nu am voie sa fac niciun pas gresit in fata acestor fiinte. Limita din ingeri egal cu unu. Adica unul singur. Si am gresit. Am facut greseala sa ma consider indreptatit a actiona la fel. Si am gresit. Tot ce vreau acum este sa plang... Insa nu stiu de ce. Pentru ca am fost prost. Dar sper ca inca am timp sa ma indrept. Caci nu s-au desfiintat clipele, nici momentele capabile sa aduca fericirea. Recunosc – am gresit. Este vina mea ca sunt om si ca am indraznit sa provoc ingerii. Caci acum stiu ca nu trebuie sa ridic nici macar un deget impotriva lor. Impotriva unuia singur. Insa nu trec acum granita dintre lumi. Am timp destul; si chiar daca nu mi se va oferi sansa sunt sigur ca viata va face tot posibilul pentru a se sti tot. TOT. De la inceput pana la sfarsit. Caci ea trebuie sa stie ca singurul motiv pentru care am ales sa actionez prin indiferenta este prostia. Ca nu am incetat nicio clipa a simti ceea ce declaram atat de infocat si ca nu m-am schimbat deloc. Ba poate chiar acum ma schimb. Invat sa fiu mai bun. Sa nu mai gresesc. Caci poate inteleg motivele dar vreau sa ma fac ca ele nu exista, stiind pana la urma ca nu are niciun rost. Insa sunt lucruri pe care nu le inteleg nici eu. Sincer sa fiu eu vad solutii. Insa nu stiu de ce nu se pot aplica. Nu-mi pica la socoteala. Pana la urma ma multumesc si cu situatiile de compromis. Adica ce dau si primesc. Dar m-am inselat in privinta asta si mi-am dat seama ca nu e bine. Macar eu sa fiu cinstit cu mine insumi. Sa nu ma mai lovesc de ziduri de care n-am nevoie. Pot face asta! Acum ma simt vinovat fara ca macar sa am vreo vina reala. Dar imi recunosc vina. Stiu ca pare absurd dar in situatiile acesta nu este. Caci iubirea te face sa innebunesti facandu-te sa-ti asumi riscuri si invinovatiri care poate nu-ti apartin. Caci ingerii te aduc cumva la disperare. Poate nu doar ingerii ci fiecare fiinta in care indraznesti sa-ti pui sufletul.

Varianta reala:
Care e vina mea? Ca nu am raspuns doua zile consecutiv la bip-uri? Asta ai facut-o si tu! Iar acum poate te vei supara ca am spus asta. Asa cum te-ai suparat ca am facut lucrul asta. Poate ca exista cumva si o problema in conceptia ta: ma consideri cumva mai bun decat tine. Mi-e teama ca nu sunt. Vezi si tu prea bine... Totusi nu inteleg de ce. Stii bine ca daca imi vei cere sa dispar nu vei mai auzi de mine in toata viata ta. Atunci de ce ne jucam? E bine? Mi-am pus de multe ori intrebarea asta dar nu ajung niciodata la un raspuns. Eu cred ca nu am fost indiferent. Iar eu nu mi-am uitat cuvintele.
Presupun ca in clipa in care vei citi astea se va fi consumat de mult momentul acesta. Dar il scriu pentru trecut si pentru viitor. Caci am inteles ca esti suparata – si eu am fost. E vina mea? Mi-ar placea sa stiu... Stiu ca sunt lucruri in fata carora trebuie sa plec capul. Simt ca tu esti unul dintre ele. De aceea in fata ta pot sa-mi recunosc si vina. Sunt vinovat pentru indiferenta pe care am dat-o inapoi. Ai dreptul sa fii suparata! Ceea ce mi-ai si transmis! Dar am si eu dreptul sa-mi cer iertare. Oare cat timp ne vom feri sa recunoastem adevarul, indiferent care ar fi acesta... caci eu recunosc ca oamenii se schimba. Despre mine insa n-am spus nimic...

22 decembrie 2006