struct elev {char nume[20]...}

Te-ai întrebat vreodată de ce se întâmplă ca tocmai în momentele în care ajungi (finally) să te resemnezi cu un anumit fapt atunci se întâmplă să intervină ceva care să-ţi aducă aminte de sacrificiul pe care a trebuit să-l faci...? Cum este oare posibil ca o serie de coincidenţe să mă aducă iarăşi la capătul unor adevăruri evidente?

Probabil că în cele din urmă o parte din haos se va stabiliza... în timp ce o altă parte va prinde drumul haosului fără limite.

Probabil c-am îndrăznit să pretind anormalitatea. Iar acesta avea să-mi fie sfârşitul unui vis... fără telefoane, fără vreun semn de viaţă, fără niciun îmi pasă, sunt aici, acum, crede în mine, şi tu vrei să fii fericit, îndrăzneşte să visezi. Fără nimic.

Doar: Sa se def o struct care sa mem urmat info:nume prenume,nota m,r;media,data nasterii.

Iar eu să răspund, să răspund, să răspund, pentru că nu pot face altceva. Pentru că un simplu astfel de mesaj mă doare. Pentru că nu pot să nu răspund.

Pentru că pentru mine nu există stres.

Aşa că să lăsam Marea Enciclopedie Ambulantă să zacă în amorţirea ei. Odată ce-şi permite să gândească, la ce i-ar mai trebui să şi simtă?

Este un sentiment al cărui sens nu-l vede decât inima. Abandonul. Ce rost are să socializezi atunci când pur şi simplu exişti doar ca să răspunzi unor întrebări...?

Însă eu cad din lumea mea într-una prăpăstioasă, adâncă, cavernoasă ce nu se vede nici măcar într-a ta. Cad în nelume.

E vremea când toată lumea urlă de singurătate şi nimeni nu ştie că urlă de iubire. Când cineva urlă de singurătate, urlă întodeauna de iubire.

E până la urmă vremea când ne dăm seama de ridicolul unor situaţii...