despre lucruri aproape imposibil de definit

... şi de atunci am tăcut fără a mai scăpa nici măcar un singur cuvânt, unul cât s-ar fi putut de nevinovat şi de normal, de atunci n-am mai zis nimic şi-am privit în gol până când am găsit curajul şi m-am hotărât să le spun lucrurilor pe nume, dar de data asta pe un nume pe care li-l dădeam chiar eu şi pe care lumea întreagă nu-l cunoştea, m-am hotărât să vorbesc într-un limbaj pe care eram în punctul de a-l defini în cele ce urmau. Dacă am putea vorbi mereu pe măsura a ceea ce avem nevoie să transmitem am fi cu adevărat oameni existând în propria lor libertate; dar ne-am învăţat să fim paraziţii unei stări de teamă continuă de adevăr şi de cuvinte, de cuvinte şi de probabilitatea unei clipe viitoare.

Într-un mod straniu încep să prind gândul faptului care face ca un grup de persoane, acest grup, să se considere prieteni. Încep să nu mă mai îndoiesc că ceea ce ne ţine într-o anumită legătură ar fi mai mult decât decât acel cuvânt simplu numit „prietenie” şi că ar fi ceva mult mai puternic. Poate că este tocmai acea asemănare nicidecum evidentă şi aproape răzvrătotoare... fiecare suferă în felul său de o anumită inadaptare la lume aproape imposibil de definit, de ceva ce strigă din sine înspre acelaşi eu care ne îngrădeşte libertatea. Apoi fiecare rămâne (singular) copil în propria copilărie, căzut dintr-un cer străin în propria familie, străin în viaţa sa. Iar mai apoi, ceva mai evident pentru ochii curajoşi, fiecare are ceva de ascuns, ceva ce ţine bine pentru el, ceva ce se luptă înăuntru pentru propriul întuneric.

Apoi se revarsă realitatea. Călătorii şi voie bună, paşi şi muzică, cuvinte peste cuvinte. Mă trezesc în toiul nopţii, transpirat, cu perna strânsă cu putere la piept. Îmi dau seama că sunt de fapt mai bolnav decât par, că tusea din timpul zilei nu este nimic, că ceea ce mă doare concret mult mai tare este ceea ce se află în vis şi un adevăr care-mi spune că nu există lucruri concrete şi că toate sunt de fapt umbrele unor impresii. Până şi prietenia, până şi fericirea.

În realitate acest articol este unul vesel, optimist. Orice altă impresie asupra lui reprezintă o distorsionare a realităţii venită din partea cititorului.