Imn

Ne îndepărtăm precum galaxiile… în tăcere şi fără ca lumina să poată străbate distanţa de la unul la celălalt. Este între noi o muzică stranie, o muzică care cu toate că nu e tristă traduce prin sine distanţa.

Pare a nu mai exista reconciliere, pare că acest univers greu de definit are totuşi momentele sale de gol absolut. Am simţit indiferenţă şi asta mi s-a părut mai dur decât de-aş fi simţit durere. Eşti doar la câteva milisecunde depărtare dar îmi pari la ani-lumină.

M-am temut că voi fi înghiţit de vid… de uitare. M-am temut că mă voi scufunda în timp. Şi teama nu mi-a trecut. Nu e oare lumina ieşirea din dragoste? Sau poate e tocmai drumul înspre ea?

E noapte cu întuneric şi muzică; iar în noapte se ascunde o posibilitatea, o încurcătură de căi ce-ar putea duce într-o direcţie pe care o numesc posibilitate. Dar îmi dau seama că nu înţelegi sau că dacă înţelegi există soluţii mai simple decât noaptea mută, sfâşietoare, decât atingeri care ţipă prin sine în imposibilitatea unor cuvinte elementare. Şi restul…