Chestii despre care trebuie uneori sa mai scriu

Într-o dimineaţă copilului care sunt i s-a făcut poftă de dragoste. Dar pentru că acasă nu mai avea de niciunele a început să scormonească prin rafturile bibliotecii, pe sub perne, pe sub cărţile înşirate pe covor în căutare de ceva mărunţiş. După ce a strâns o sumă acceptabilă s-a dus la acel butic pe care uneori îl mai visează şi se pare că banii i-au ajuns totuşi să-şi cumpere ceva dragoste glazurată, şi cu fistic, şi cu gust de ciocolată. Era fericit.

Dar ce te faci când nu copilul vrea dragoste şi când ciocolata nu mai înseamnă o simplă atenţie pe care ţi-ai dori-o…? Ce te faci când mă trezesc eu, cu toţi cei douăzeci de ani ai mei, cu toate clipele trăite, cu toate fricile, cu toate neliniştile? Ce te faci când ceasul se învârte prea repede şi când cuvintele se scurg prea încet, ce faci când ţi-ai uitat drumul către casă?

Iar mai pe seară copilului din mine i s-a făcut rău şi a vomitat dragoste cu aromă de ciocolată, şi în ciuda faptului că ceilalţi îi reproşau că a fost lacom şi că a vrut prea mult şi prea repede şi prea bun încât să nu se întoarcă împotriva lui el tot ştia că şi data viitoare va vrea la fel, poate chiar mai mult. Niciodată nu te saturi de dragoste.