Din noapte

Uneori nu există nici timp şi nici distanţe. Uneori laşi totul la o parte şi pentru o posibilitate tragi după tine uşa apartamentului şi o închizi cu cheia şi cobori cu liftul în timpul în care ceilalţi vecini abia încep să viseze destine încrucişate întinşi în paturile lor. Oraşul n-a adormit încă de tot, există viaţă prin unele locuri care aşteaptă să fie scoasă în joc. Timpul, de data asta, se dilată, nu-l mai simt şi nu mai are putere asupra mea. În douăsprezece minute ajung la Universitate şi-n câtva timp dau pe gât patru beri. Nu ştiu exact de ce toate astea, nu ştiu dacă îmi trebuie un de ce… Iar după ce m-am întors acasă pe la un timp în care vecinii probabil că se întorceau pe partea cealaltă, şi după ce m-am pus în pat am dormit o noapte întreagă în decursul a doar o jumătate de oră. Apoi m-am trezit. Şi tot n-am ştiut de ce, şi tot nu ştiam dacă am nevoie de un de ce dar per ansamblu am ştiut că a fost pentru mine, c-am blocat timpul, dar şi că urmează să mă prăbuşesc iarăşi.