Dragoste adevarata

Singurele persoane pe care le iubim cu adevărat sunt cele pentru care răspunsul la întrebarea de ce le iubim rămâne de negăsit… Şi nu, chiar nu sunt multe! Pentru o mulţime de persoane putem găsi motive diverse şi plauzibile, motive care să nu ne ridice probleme. Îi iubim pentru ne fac fericiţi, pentru că uneori ne oferă cadouri, pentru că ne arată că şi ei sunt fericiţi alături de noi, îi iubim pentru că ne sunt părinţi, fraţi sau surori, uneori pentru că ne sunt profesori, îi iubim pentru că prin ei devenim mai buni şi suntem conştienţi de asta, şi se pot înşira astfel o groază de motive pentru care am putea găsi persoane şi sensuri de a iubi. Da, bineînţeles că şi asta e dragoste, şi asta ne consumă uneori zile întregi dar eu personal nu cred că se face demnă de o consideraţie sporită. Iubim cu adevărat foarte puţin de-a lungul vieţii noastre iar atunci când o facem abia dacă ne dăm seama. Pentru că atunci puţin poate fi vorba despre fericire, atunci când stările prin care treci te duc mai degrabă înspre disperare decât înspre o treaptă cât de mică de bucurie. Pentru că dragostea asta de care vorbesc, atât de rară şi intensă, atât de sfidătoare şi egoistă, te răpeşte din lume pentru ca mai apoi să te ofere înapoi lumii sleit de puteri. Ea nu presupune cuvinte, nu include gesturi romantice şi nu conferă împlinire. De aceea este şi imposibil să găseşti un răspuns întrebării de ce… Aşa se face că acestea sunt singurele persoane pe care le iubim cu adevărat. Împreună cu restul de persoane dezvoltăm relaţii, purtăm conversaţii, flirtăm şi zâmbim şi facem toate lucrurile normale. Pentru că lucrurile normale nu presupun tăceri prăpăstioase şi nici insomnii din care să nu mai ai scăpare.