Si copilul s-a făcut mare
Ştiam foarte bine cât din ceea ce sunt am fost de la început şi ce am reuşit să câştig de pe drum, cel puţin până în porţiunea asta a drumului. Pentru că am pornit purtând în mine copilul timid, sensibil, curios, învăluindu-l în basme şi promiţându-i o lume care să-l facă fericit. Nu e uşor să porţi după tine un copil, chiar nu e. Trebuie să-l protejezi, să ai grijă de el, să-i oferi atenţie.
… DAR MAI APOI, în timp ce copilul creştea, am primit influenţele. Şi le-am acceptat, şi-am fost conştient de ele. Au fost Citadela, Alexis, Tunelul. Doamna Dalloway. Revelaţii prin cuvinte.
… ŞI MAI APOI au fost Jim Morrison, Einstein, Che Guevara. Revelaţii prin viaţă.
… ŞI AU MAI FOST 21 grams, Being John Malkovich, The Truman Show şi încă altele care ar face lista asta ceva mai lungă. Revelaţii prin imagini mişcătoare.
… ŞI AU MAI FOST ceaiul, cafeaua şi berea. Revelaţii prin aromă şi semnificaţii.
IAR APOI AM FOST EU şi cum peste ceva timp va fi altul. Nimic nu rămâne într-o stare fixă pentru că nimic nu este definitiv. Şi la urmă e fericirea, ca singurul rest posibil rămas în urma acestei vieţi.



