Wednesday, August 12, 2009

Despre cum se uita de viata

123852 Şi nici n-am simţit când am îmbătrânit. Cu timpul am ajuns să consider impropriu a-mi mai asuma riscuri sau de a mă împotrivi ordinii naturale a lucrurilor. Mi-am uitat vârsta şi viitorul, m-am mulţumit să mă afund mult prea mult în trecut sub convingerea că aş avea ceva de învăţat de acolo. Nu ştiu, e posibil ca acele lucruri pe care le-aş numi interesante în ceea ce mi-ar fi trecut să fi reuşit să lase totuşi o urmă vizibilă în ceea ce mi-ar fi fost viitor. Am ajuns chiar să privesc sceptic acea ţigară pe care o mai fumam în acele clipe în care cu toate că nu ştiam de ce mi-o aprindeam, îmi satisfăcea cumva un orgoliu pe care, de asemenea, nu mi l-am putut înţelege. Apoi am uitat cum e să fii liber, cum e să ai timp să citeşti şi să cum e să le zâmbeşti străinilor de pe stradă. Am uitat că la urma urmei sunt propriul meu străin. Şi am ajuns să mă târăsc tot mai greu înspre o destinaţie tot mai îndepărtată, to another state of mind. Iar bătrâneţea asta (auto)dobândită are totuşi şi câteva avantaje. Am învăţat să ascult, căci nimic nu te învaţă mai bine să asculţi decât tăcerea. Am învăţat să tac, pentru că mereu tăcerea spune lucruri mai mari decât cuvintele. (şi “tăcerea nu e făcută din nimic altceva decât cuvinte niciodată rostite”1) Iar apoi am învăţat că deşi oamenii îşi înfăptuiesc propriul destin, ei nu ştiu că de fapt şi destinul îi înfăptuieşte pe ei în acelaşi timp. Pentru asta nici n-a mai contat că am îmbătrânit.

_____________

1. Marguerite Yourcenar – “Alexis sau tratat despre lupta zadarnica”

 

Bonus:

despre cum se moare, de Liviu Tănase

m-am născut fericit şi am murit bătrân
şi am trăit într-o lume anexată acesteia
unde timpul era de piatră
şi unde am fost unul dintre cei puţini


mai târziu am crescut
şi din fericire mi s-a format o crustă
pe care am numit-o - în rând cu lumea -


şi mă mişcam greu
vorbeam greu
mă purtam în trei dimensiuni
ca-ntr-un lichid dens
şi nestatornic


şi cum spuneam
am murit bătrân
înconjurat de flori şi cuvinte frumoase
şi-n câţiva ani m-au lăsat
fără să ştie că aveam închisă în mine
muzica