Posibilitatea trecuta

Cafeaua de dimineaţă se amestecă cu deveresarea gradată a dragostei… Sunt plictisit de înţelegerea deja învechită a faptului că această cădere în şi din dragoste nu va ajunge niciodată la un sfârşit. Sunt plictisit de timpul care se scurge în tăcere, de silenţiozitatea durerii profunde… Mă arunc îna amintirea rămasă de ceva timp, în posibilitatea trecută, în calmul dimineţii de toamnă…

…

Trecut de miezul nopţii, îmi scurg oboseala prin nişte cuvinte pierdute prin muzică. Eşti peste tot. Parfumul părului tău stă încă îngropat în adâncul pernei mele. Amintirea buzelor tale stă împietrită pe cana mea cu girafe. Tu personal eşti o pată decolorată pe care o port pe obraz, atât de evidentă… tu eşti o lipsă. Trecut de miezul nopţii îmi transport însingurarea printre tânjiri tăcute şi resemnări greoaie. Nimic nu vine şi nimic nu trece, decât noaptea, iar noaptea cară după ea amintiri din care mi-e atât de greu să mă ridic…