Anul trecut scriam un articol ce-şi propunea să reconstituie ultimele momente şi trăirile mele în ceea ce privea finalitatea unei perioade care însemnase totul pentru mine: liceul. S-a scurs de atunci mai bine de un an, an în care aşa cum îmi demonstrasem încă de mai demult, se pot întâmpla atâtea… Ei bine, între timp - ca şi cum timpul ăsta ar fi ceva infim – am mai trăit ceva lucruri cărora acum mă simt nevoit să le fac un rezumat. Şi da, urmând o logică simplă, dacă anul trecut terminam liceul se presupune că ar fi trebuit să mă şi înscriu la o facultate imediat după. Şi nu m-am înscris la una, ci chiar la două, iar până la urmă am decis să rămân să învăţ informatică la FMI, în defavoarea Facultăţii de Fizică. După ce m-am văzut admis la facultate (după un examen de al cărui rezultat am fost destul de mândru) mi-am găsit şi un loc de muncă, iniţial provizoriu (doar pe durata verii), la departamentul de logistică al unei firme de leasing. Mai apoi a început şi facultatea iar eu am luat decizia de a nu renunţa la serviciu. Aveam mai multe motive pentru asta: banii câştigaţi îmi confereau independenţă şi stabilitate, serviciul nu era chiar deloc extenuant şi cel mai important factor, de departe, era că mă simţeam incredibil de bine alături de colegii de acolo. Şi iată că timp de un an de zile am mers în paralel şi cu facultatea şi cu serviciul, timp în care mi-am putut forma nişte impresii şi-n care mi s-au decantat nişte concluzii. Mi-am dat seama, în repulsia pe care mi-o provoacă uneori lumea care mă înconjoară, că pentru mine o diplomă nu înseamnă nimic, că pentru a fi mulţumit de facultatea pe care o urmez trebuie cu adevărat să învăţ ceva, să-mi folosească ceea ce învăţ şi să-mi placă. Pentru că nu-mi place să copiez la examene şi mă resemnez cu faptul de a rămâne cu restanţă în cazul în care n-am învăţat. Dar aici, din punctul meu de vedere, multe lucruri treceau pe lângă mine, au trecut mai bine zis… logică matematică şi computaţională, arhitectura sistemelor de calcul (şi nu, a nu se citi hardware), limbaje formale şi automate… Aşa că între timp, după ceva alergătură pentru acte, m-am retras de la info şi m-am înscris acolo unde am ales să nu mă duc de prima dată, şi anume la fizică. Nu mă îndoiesc că am luat decizia cea mai bună. Uneori unele lucruri nu se potrivesc, uneori mai dăm înapoi pentru ca atunci când ne hotărâm să facem ceilalţi paşi în faţă să păşim mai bine. Nu există decizii greşite sau regrete. Sunt doar hotărâri potrivite la un moment dat cu care apoi ajungi la nişte înţelegeri… Doar că de data asta am mai luat şi decizia de a renunţa la serviciu pentru a mă putea dedica facultăţii. A fost de departe cea mai grea dintre toate, infinit mai grea faţă de aceea de a renunţa la o facultate despre care eu consider că nu mă reprezintă. Pentru că adevărul a fost acela că m-am ataşat de colegii de la muncă, că-mi plac, că mă simt extraordinar de bine alături de ei. Şi chiar şi cât am stat alături de ei am învăţat o mulţime de lucruri, mi-am format o deprindere aparte de a privi oamenii… iar de la Radu am învăţat de departe o mulţime de lucruri, mult mai multe decât m-ar fi putut învăţa facultatea în acest an. Lucruri care sigur îmi vor fi de folos mai târziu, lucruri care ţin de o inteligenţă socială, lucruri în aparenţă simple…
Astăzi a fost ultima mea zi la birou. O zi în care am muncit la fel ca în celelalte, în care mi-am băut ciocolata caldă şi-n care am râs şi-am glumit ca de obicei… doar că astăzi în loc de salut le-am strâns mâna cu putere şi i-am auzit urându-mi succes… Ştiam că mâine nu mai revin, că voi pleca de acasă mergând într-o altă direcţie, într-un alt scop… Am ieşit grăbindu-mă din birou, n-am vrut să-i las să mă vadă lăcrimând… M-am grăbit până în staţia de autobuz, m-am urcat, mi-am deschis cartea şi am încercat să citesc… nu puteam… ochii mei încă lăcrimau.
