În clipa în care poveştile…

Poveştile, toate poveştile, după ce au un început oarecare şi ajung până la un anumit nivel de familiaritate şi intimitate pentru cei cărora li se întâmplă, intră într-un colaps. E mai mult un declin interior pentru legătura existentă, este lipsă de cuvinte, prea mult orgoliu, poate teamă, poate fugă, poate indiferenţă, poate multe alte lucruri care ne aparţin tuturor şi cărora nu avem ce să le facem. Şi nu este vina nimănui, în clipa în care ai intrat într-o poveste trebuie neapărat să ţi-o asumi cu totul, şi cu cel care ai fost şi cu cel care ai putea să devii… O poveste însă nu se sfârşeşte niciodată, nu poţi scăpa de colapsul ăsta care apasă orbitor asupra inimii…