Prietenul cel mai bun

Sunt cel mai bun prieten al tău. M-ai căutat o viaţă întreagă fără să ştii, m-ai aşteptat o viaţă întreagă să apar de nicăieri fără să ştii cine sunt, fără să mă doreşti, fără să te gândeşti la mine, fără ca măcar să ştii că exist. Doar că într-o bună zi m-ai găsit orbecăind prin viaţă şi într-un fel mi-ai zâmbit. Sunt prietenul tău cel mai bun, cel pe umărul căruia vii să-ţi pleci capul şi cel ce ascultă în tăcere şi închide în sine cuvintele tale. Sunt prietenul tău cel mai bun, cel care îţi răspunde la telefon în mijlocul nopţii şi stă la telefon, pentru tine, până dimineaţă; sunt cel care în întunericul nopţii îţi ascultă vibraţia vocii. Sunt cel mai bun prieten al tău, sunt cel care stă lângă tine imaginându-şi cine vei fi peste zece ani, sunt cel ce-ţi oferă timp fără menajamente – iar timpul e cel mai greu de oferit.

Sunt cel ce ştie ce e mai bine pentru tine, şi cel ce-ţi doreşte fericirea, sunt prietenul care nu seamănă cu ceilalţi prieteni. Sunt prietenul rănit de fumul ţigării tale, uneori sunt prietenul care tace. Sunt cel mai bun prieten al tău, privesc în perspectivă şi acţionez contrar perspectivei. Uneori nu par a fi cel mai bun prieten al tău, mi se mai întâmplă şi mie aşa ceva. Dar atât timp cât exist fie că sunt în lumină sau în umbră, fie că mă apropii sau mă îndepărtez, sunt cel mai bun prieten al tău şi statutul ăsta nedeclarat îmi face bine.

Sunt cel ce tremură lângă tine atunci când iei o decizie importantă, sunt cel ce se bucură atunci când reuşeşti, sunt cel căruia i-e teamă atunci când te pierzi. Sunt prietenul tău cel mai bun; sunt cel ce îţi acceptă fuga şi cel ce înţelege nevoia de libertate, sunt cel care te aşteaptă oricând vei avea nevoie. Sunt cel care nu se (mai) supără pentru tăcerea îndelugată şi cel care a ajuns să-şi poarte de asemenea suferinţa în tăcere, sunt un punct din trecut, abandonat undeva într-un mijloc al timpului şi uitat acolo, rănit… Şi sunt totuşi prietenul tău cel mai bun doar pentru ceea ce reprezinţi tu pentru mine. În realitate nu mai suntem prieteni de mult, în realitate am clădit distanţe cărora a trebuit să mă supun. Tu nu eşti prietenul meu cel mai bun cu toate că încă îmi fac iluzii că ai fi. Eu nu sunt prietenul tău cel mai bun, pentru că din diferite motive în realitatea asta nu pot să fiu. Dar sunt un posibil cel-mai-bun-prieten, cel care aşteaptă înţelegător scurgerea timpului, cel care tace, cel care… nu mai ştiu.