Sunt multe feluri de orice. Sunt multe feluri de fericire, sunt multe feluri de dragoste, multe feluri de muzică, de îngheţată. Există bineînţeles şi multe feluri de prieteni. Sunt prieteni de petrecut vremea, prieteni de văzut filme, sunt prieteni de băut ceai, prieteni de mers pe munte, prieteni de vorbit despre cărţi, prieteni de mers la cumpărături, uneori sunt prieteni de mai multe astfel de feluri sau pot fi de un singur fel şi totuşi să fie de ajuns. Care este totuşi pragul dincolo de care suntem prieteni şi nu doar simple cunoştinţe, ce ne face mai mult de atât şi ce ar trebui să ne confere importanţă în astfel de legături? DEXonline defineşte frumos cuvântul prieten: „Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune.” Chestia asta mi se pare până la urmă logică şi de bun simţ, cam asta înţeleg şi eu, şi probabil că tocmai faptul de a fi intuit şi eu o definiţie apropiată m-a făcut să mă apuc să scriu acest articol. Urmând firul definiţiei ajung la deplorabila concluzie că dacă îţi petreci mai mult timp cu cineva nu înseamnă că îţi este prieten, aşa cum nici existenţa acestei relaţionări doar dintr-un singur sens (din partea ta) nu te face prieten cu cineva dacă lucrurile nu sunt reciproce.
E OK să accepţi din partea celorlalţi acele bucăţi de critică constructivă pe care ţi-o oferă pentru că le pasă. Nu cred însă că e în regulă să accepţi glumele proaste şi pe cele şoptite aluziv. Şi chiar nu cred că esenţa unui prieten constă în a petrece câtva timp împreună din când în când. Mi se pare de ajuns ca acea persoană pe care o numeşti prieten să te facă să zâmbeşti şi să fii fericit alături de ea, care să se bucure de tine aşa cum eşti. Ajungi cumva să ai încredere mai mare în cei cu care te vezi doar ocazional şi care n-ar avea pretenţia să susţină c-ai avea ceva de împărţit cu ei. Poate doar ceva mandarine, dar o faci din plăcere, şi ştii că e un pas înainte. Dar prin alte părţi oboseşti să faci paşi înainte când ceilalţi nu-şi dau seama că te fac să faci şi paşi înapoi. E complicat de spus mai departe care-s motivele exacte pentru care am scris aşa ceva; ele sunt scufundate treptat în trecut, nu există nicio cauză directă să mă fi făcut să scriu asta. Nu fac decât ca la un moment dat să mă opresc puţin şi să mă gândesc ce e mai bine pentru mine...
