Intre cultura si drama...

“Acasa, in primul rand , mai mult citeam. Voiam, cu ajutorul senzatiilor exterioare, sa inabus clocotul necontenit din mine. Iar dintre senzatiile exterioare pentru mine nu era accesibila decat lectura. Desigur, lectura imi era de mare ajutor – ma emotiona, ma desfata si ma chinuia. Dar uneori ma plictisea ingrozitor. Voiam totusi sa fac miscare si, brusc, ma cufundam in desfrau, ba nu, nu intr-unul adevarat, ci intr-unul meschin, obscur, subteran, dezgustator. Pasiunile imi erau acute, fierbinti, din pricina vesniciei, bolnavicoasei mele irascibilitati. Avanturile mele erau isterice, cu lacrimi si convulsii. Cu exceptia lecturii, nu mai aveam unde ma duce, - adica nu exista nimic demn de stima in mediul meu inconjurator, nimic care sa ma atraga. Pe deasupra, fierbea uratul in mine ; isi facea aparitia setea isterica de contradictii si iata-ma lansandu-ma in desfrau. Sa stiti, n-am melitat acum atat de mult ca sa ma dezvinovatesc... De fapt, nu! Am mintit! Chiar sa ma dezvinovatesc am vrut. Pe asta domnilor, o bifez pentru sufletul meu. Nu vreau sa mint. Mi-am dat cuvantul.”

F.M. Dostoievski – „Insemnari din subterana” 

Derutat

Care ar trebui sa fie decizia pe care ar trebui sa o iau pentru ca eu sa ma simt impacat?

As putea sa ma las prada vietii, sa fac lucruri pe care pana acum nu mi le-am piermis... sa simt ca traiesc cu toate puterile.
SAU
As putea fi vocea propriei mele constiinte, as putea sa ma autoopresc, sa-mi fac singur mustrari de constiinta.
Sincer, prefer prima varianta.

Ma chinui cu aceeasi veche, eterna, chiar nemuritoare intrebare. Cine sunt eu? Ce sunt eu? De ce inima imi spune sa ies din tiparele vietii? Sa am viata la degetul mic...

Simt nevoia sa explic anumitor persoane comportamentul meu...
Atunci cand vorbesti cu mine su eu tac : tacerea poate fi interpretabila. Sufletul meu se zbare sub semnul intrebarii... M-ar tenta...
Cateodata pot face lucruri la care nu te astepti. Sunt imprevizibil. Te rog, iarta-ma, oricine ai fi...
Uneori imi doresc cu ardoare sa fac ceva... Dar ceva ma tine...Nu-mi da pace... Daca spun nu sunt crezut dar inauntrul sufletului meu sunt un mare timid... Eu - necesit rabdare. Daca mi-o acorzi vei vedea ca iti pot oferi mult mai multe.

In spatele imaginii pe care o vezi in fiecare zi, in spatele trupului, chipului meu se ascunde un simplu copil. Un copil inocent. Un copil gata sa depuna iubirea lui in fiecare persoana pe care o intalneste. Pot sa simt, sa iubesc la fel de bine pe cat pot sa fiu de nepasator.

Dar cu toate astea, mi-e frica... Mi-e frica de iubire, mi-e frica de adevar- chiar daca il caut cu atata ardoare, mi-e frica de nebuni - pt ca nebunii sunt imprevizibili.
Asa cum spuneam... Iubirea mea se afla in toti cei pe care ii cunosc... Parinti, prieteni, rude... In unii mai mult, in altii mai putin.

Acum - sunt derutat...
Nu stiu ce simt, pentru ce simt... - dar simt ca pot avea incredere in tine... Simt ca tu ma poti arunca in viata... In viata pe care o provoc dar de care mi-e frica...

Nota : Acest text este scris anume pentru doua persoane. Doua persoane foarte importante din existenta mea prezenta. Doua persoane pe care le-as lua cu mine in eternitate, dincolo de viata. Acele persoane pt care as face orice doar sa le am langa mine. Poate cel mai important : este scris pentru doua persoane care ma pot schimba. Doar cu ajutorul lor pot afla raspunsul la intrebarea cine sunt eu? Dar inca sunt derutat - si as putea sa fac ceea ce spui. As putea sa te urmez. Sa te iau ca un ghid. Ti-as multumi... E scris pentru doua persoane pentru care nu as putea scoate mai multe cuvinte... Ma pierd in fata lor... Ma inclin in fata lor... Nu pot sa spun mai mult... As face orice pt ei... Una din ele esti tu (...). dar poti sa nu fii. Depinde cine esti. Am scris asta pt. ca in fata ta nu stiu ce sa spun... Tu fiind doi. Tu - persoana (le) care vorbesti cu mine - imi spui ceva si eu privesc in pamant...

Multumesc mult, tu... oricine ai fi.

Un ocean de nebunie…

I am what I am…

De ce eu? Pentru ca sa sunt nebun. Pentru ca succesul mi-l fac singur, in modul meu propriu. Pentru ca stiu sa fiu eu, stiu sa ma fac placut, indiferent cat de mult se trage balanta in cealalta parte.
De ce eu? Pentru ca sunt nebun. Pentru ca spun lucrurilor pe nume, pentru ca sunt sincer. Pentru ca imi permit sa gresesc. Pentru ca viata pentru mine nu are un sens. Sau poate ca are dar prefer sa nu il vad. Mai bine mor luptand pentru ceea ce este al meu, pentru ideile mele, decat sa traiesc regretand trecutul.
De ce eu? Pentru ca imi permit sa ies in fata cu toate fortele mele. Nu doar cu una. Si e imposibil sa ai doar una. Pentru ca nu pot sta sa vad timpul trecand pe langa mine. Pentru ca mi-am asumat propriul meu razboi cu viata, cu timpul, cu eternitatea.
De ce eu? Pentru ca sunt nebun. Pentru ca dincolo de zambetul meu, de rasul meu... se afla... Mai bine intrebati. Nu pe mine. Sau stati langa mine. Veti vedea singuri...

Raspunsul il gasiti in titlu. 

O zi din viata...

Imi este suficienta sa spun pot. O zi nu este doar a mea. De altfel, nici viata. O zi ma poate ucide. O zi din viata inseamna moarte. Toate ajung la un sfarsit. Intr-o zi ma trezesc. Pur si simplu ma gandesc ca am motive sa fiu fericit. Dar apoi ma gandesc ca am si motive sa plang... Dar in aceeasi zi ma gandesc ca pe moment, in acea zi pot sa incerc sa le uit. Pe ambele. Am langa mine muzica. Am langa mine o parte din trecut, din viitor – din toti cei pe care ii admir. Am in mine in fiecare zi forta acelor persoane precum Albert Einstein, Stephen Hawking, Imanuel Kant, Paulo Coelho, Che Guevara. ... Acele persoane care au nevoie de viata pentru a arata scopul acesteia si adevarata concluzie : traim ca sa murim. O zi din viata... pot sa uit ca traiesc.

Ce imi doresc...

Imi doresc sa am timp sa pot sa descopar adevarul lumii...
Imi doresc sa am putere sa distrug raul...
Imi doresc un prieten adevarat , care sa ma asculte, sa-mi dea un sfat atunci cand mintea mea nebuna o ia razna...
Imi doresc speranta sa pot trece peste necazuri...
Imi doresc sa nu mai fiu nevoit sa plang...
Imi doresc sa stiu sa iubesc...
Imi doresc sa nu mai gresesc...
Imi doresc sa fiu inteles...

Ani de liceu vs. Aspiratii la trecut

Niciodata in scoala generala nu mi-am imaginat viata de liceu asa cum o vad acum... Nu m-am imaginat ca as putea fi capabil sa acord un atat de mare devotament unei institutii... Pentru mine COLEGIUL NATIOANL OCTAV ONICESCU va ramane pentru tot restul vietii locul in care sufletul meu se va simti liber. Momentan traiesc pentru acest liceu, pentru oamenii lui, pentru prezentul si viitorul acestuia. Mi-am dat seama ca nu e un liceu oarecare, ca nu pot doar sa vin si sa plec, ca trebuie sa fac si ceva in plus... Ceva care sa se vada, sa ramana, sa se simta.
Timpul trece si noi trecem odata cu el... Imi lipsesc parti ale trecutului. Tanjesc dupa ele. Mi-e dor de tot ceea ce stiu ca a tinut la mine, mi-e dor te toate acele parti in care mi-am lasat de-a lungul anilor parti ale sufletului. O parte din profesorii din generala imi vor ramene mereu in memorie. In frunte cu dna diriginta Ruiu Florentina. Mi-e dor de excursiile cu dansa... Mi-e dor de o aripa protectoare, de un suflet calauzitor. Chiar daca vin altele, cele vechi nu se uita si nu dispar.

Cand esti in Bruxelles

• te bucuri de viata
  razi de iama-n pix (Manneken Pis)
  Bei bere
  Mananci ciocolata
  Razi cu pofta
  Iti permiti sa evadezi din normal
  
  Iar atunci cand luat la bord cu o bere, strangi o profa de mana pana e gata sa te bata si te declara nebun, nu poti decat sa razi fericit. Viata nu trece pe langa tine.

Cu capul in nori

Tocmai m-am intors dintr-un pub in Belgia, ma mir ca mai pot sa scriu... capul imi vajaie in toate directiile.
Nu ma intreba cine sunt. Am uitat sa trag perdelele. Trebuie sa cobor. Cobor.
Revin. Am in cap numai cirese. Cica Mort Subit. Berea belgiana e grozava. Pot spune in sfarsit : Belgia e tara berii. Belgia e tara ciocolatei. Belgia e tara distractiei. Belgia e tara tuturor limbilor. Aici incepe totul. [autocenzura].
Imi pare ca aiurez.... Poate ca da... Mana imi aluneca mai repede. Abia mai vad... Am ajuns sa fiu asemanator cu statueta asta a lor, Manneken Pis sau cum ii spune astuia care se pisa intr-un colt de strada din Bruxelles. Un loc grozav. De n-as fi atat de ametit as putea spune mai multe . Cred ca nu mai vad bine... Ma ia durerea de cap...Bram mi-a spus ca am baut doar doua beri... E adevarat? Nu stiu... Cred ca aberez... Muuuullltttt....

Good night!

Cand moartea ma cauta...

... o lovesc. Nu fug de ea, nu o evit, pur si simplu ii zambesc.
... o salut. Ea nu va sti niciodata de ce. Nu va sti de ce nu ma tem de ea. Nu va sti ca am descoperi viata.
... ii rostesc un citat. Va afla atunci ca sunt puternic. Ca am o forta proprie. Ca sunt capabil sa o infrang.
... o ignor. Asa va sti ca nu sunt persoana pe care o cauta.

... si astfel, s-a intors inca o pagina din cartea vietii. Moartea a trecut de mine... Pentru moment.

Berea belgiana, intre extaz si ... placere

De acum inainte nu mai este nici o enigma, ma obsedeaza berea. Si mai ales cea belgiana. Incercati-o si nu o sa va para rau. Leffe, Duva, Kriek, Mort Subite, etc. Dupa doua beri din astea o sa iti doresti ... un pat moale. Pur si simplu o ador...

De unde incep barfele...

Chiar asa... Oare de unde?

Intre alcool si nebunie...

Cine spune ca nu? Ba bine ca da... Toti sunt inebuniti dupa baut... Eu, mai nou, sunt dupa bere... Altii... deduceti singuri. Asta e... aste e viata, asta e paranoia... Ce-mi place cum m-am imbracat azi...

Ia spuneti, profa, cum sunt? Cum, cum...? Nu aud bine...

Aha.... Nebun...
In general... Nebun dupa bere...

Reteta succesului...

Am fost intrebat ce fac, cum reusesc, sa am o medie mare la scoala... Initial am spus ca nu fac nimic, asta e... Dar, gandindu-ma mai bine am constatat ca defapt ceva este... Notele mari vin la mine pentru activitatea din clasa, nicidecum pe ceea ce fac acasa. Teme nu am de nu mai stiu cand, la lucrari sunt varza, daca nu copii e si mai si... deci de ce as fi eu mai special? prefer sa cred ca stiu sa ma fac placut, sa fiu apreciat... De tocit nici nu se pune vorba dar : imi permit deseori momente de relaxare, care imi creeaza buna dispozitie a mintii. Exemple? Merg la un cei, la o plimbare calma prin parc, fac sport, citesc (pentru mine informatia insemna putere) si atuci cand imi mai raman cateva secunde ma gandesc la diferite lucruri de fizica, metafizica, religie, etc... motive in plus sa le dezbat la scoala si sa impresionez profii. Chiar daca nu la asta ma gandesc initial. Beau destul de des vin rosu, insotit de mancare sanatoasa si consisitenta. Incercarea de a-mi redresa stilul de viata se pare ca are succes... Nebunia insa mi-o pastrez, ccea ce-mi da un succes si mai mare. Toti se nasc nebuni, doar ca unii raman asa. Poate voi mai avea cate ceva de spus... voi completa cand imi voi mai aminti.

Completare : trebuie sa-i spui profului ceea ce vrea sa auda. Indiferent daca uneori intreci masura cu nesimtirea. Fa-l fericit. Sa simta ca nu isi face ora degeaba.

Cine sunt eu?

Ce sunt eu? Uneori cred ca sunt fragmente de viata... Nu una. Nu mai multe, ci parti din mai multe. De ce? Pentru ca asa ma simt... Ma simt o aglomeratie de mult prea multe elemente, de principii, simt o prea mare pofta de viata pentru a fi doar una. In mine nu stiu ce se afla. Pot doar sa-mi inchipui. Pot doar sa cred...
Ce sunt eu cu adevarat? Ii condamn pe cei ce spun ca sunt ceva, ca sunt intr-un anumit fel - cand nici macar eu nu stiu cu adevart, inca, cine sunt, ce sunt... Uneori constat ca am gresit personal gandind ceva despre mine. Ma pierd prin greseli, erori, o lipsa a luminii - la care aspir neincetat. Nu-mi poti gasi mie un defect atat timp cat un grup iti spune nemultumirea lui in legatura cu tine iar tu nu faci nimic... Nu imi poti spune ca eu gresesc in ceea ce fac, nu ai voie sa ma judeci, nu este moral sa vorbesti cu altii lucruri legate de mine, ce nu te privesc. Este viata mea si fac ce vreau cu ea...

Simt nevoia sa spun...

Nu imi place ca altii sa se bage in viata mea... Speram ca este destul de clar! Este optiunea mea sa fiu cine sunt si ma priveste personal ceea ce fac! Pe altii ar trebui sa-i doar in cur de ceea ce sunt eu! Sau de ceea ce fac! Si inca ceva... Nu imi place sa fiu vorbit pe la spate! Am inteles toate subtilitatile cu care am fost atacat. M-am facut ca nu le vad, ca nu le aud, dar pana la un punct. Nu ar trebui ca altii sa vorbeasca in lung si in lat pe la spatele meu, caci pana la urma am aflat. Si nu vreau sa stric anumite prietenii pentru anumite prostii efectuate. Daca ai ceva sa imi spui, daca te dereanjeaza ceva la mine imi poti spune in fata si nu am nimic cu tine. DAR NU IMI PLACE SA AFLU CA MA BARFESTI. SAU CA IMI ARUNCI CUVINTE IN SPATE. SUBTIL. Desi m-am gandit la o anumita persoana (care ar face bine sa-si dea seama de greselile sale : si ca o lovitura in orgoliu nu ii afecteaza viata) este adresat tuturor acelora care uita sa fie oameni. Care uita ca au prieteni. Astept raspunsuri.