Un oraş eşti tu şi tu eşti tot oraşul

Mi-am declarat de-a lungul timpului dragostea deschisă pentru două oraşe, fiecare cu părţile lui bune şi rele, fiecare cu chemările lui şi cu obsesiile pe care mi le-a imprimat. Pasiunea pentru Lisabona probabil că nu mai este un mister pentru nimeni; e oraşul care-mi trezeşte cea mai mare fascinaţie, care-mi va fi un maget toată viaţa pe harta lumii, va fi locul în care-mi voi dori să merg cu persoana pe care o iubesc, locul unde să visez (pe esplanada de la São Pedro D’Alcantara sau în faţa lui Adamastor), locul unde se anulează orice posibilitate care să nu ducă la fericire.

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Apoi e dragostea mea pentru Sibiu. Un oraş pe care l-am văzut pentru prima dată într-o zi înnorată de vară şi care mi-a găzduit trecerea către ultimii doi ani de viaţă, ba învăluit de un frig groaznic, ba îmbrăcat în zăpadă. Mi-au rămas întipărite în memorie feeria din Piaţa Mică, restaurantele primitoare şi acea senzaţie de apartenenţă mistuitoare pe care o aveam atunci când o luam la pas pe străzile vechi.

Astăzi am ales să-i declar dragostea oraşului în care locuiesc de mai bine de zece ani, oraşului în care am crescut către maturitate, în care am învăţat şi-n care am iubit, în care m-am prăbuşit de câteva ori, în care am băut zeci de beri şi cafele, în care mi-am cumpărat sute de cărţi şi prin care mişună necontrolat persoane care într-un fel sau altul au sau vor avea de-a face cu mine. E oraşul pe care chiar dacă voi decide să-l părăsesc, el îmi va ţine o parte din conştiinţă ascunsă pe aici, pe undeva pe la Cărtureşti sau pe străzile centrului vechi, pe Gabroveni, şi-o parte considerabilă pe Trivale 29, şi tot aşa încât chiar şi atunci când voi pleca voi avea mereu un motiv pentru care să revin, o dragoste pierdută demult, o speranţă în care mi-am pierdut încrederea. Dar iubesc Bucureştiul. E oraşul care mi-a spus cine sunt, cu toate autobuzele şi cu toţi oamenii lui, e oraşul în care am învăţat ce este fericirea, cu toate gropile şi câinii lui comunitari. E oraşul în care voi reveni mereu pentru cineva sau ceva, şi nu pentru oraşul în sine. Iubesc Bucureştiul pentru că-mi oferă timp să citesc; atunci când nu trebuie să ajungi nicăieri, Bucureştiul este oraşul ideal în care să mergi cu autobuzul. În care să-ţi scrii memoriile în trafic, în care să le zâmbeşti străinilor. Iubesc Bucureştiul pentru că e oraşul imposibilităţilor mele, al temerilor şi al limitelor mele, e oraşul în care visez la Sibiu şi la Lisabona, în care îmi port dorul pentru oameni şi aceste două oraşe.

Revenire

Pentru că n-am mai scris nimic de ceva vreme pe niciunul dintre bloguri (nu pentru că n-aş fi avut subiecte sau pentru că n-aş mai fi citit) am să vă relatez istoria ultimului weekend.

Firma la care lucrez a avut în acest weekend o sesiune de team-building la Nisipurile de Aur din Bulgaria, lângă oraşul Varna. Cu ocazia asta am putut să-mi fac o mică părere referitoare şi la vecinii noştri de mai la sud despre care auzisem atâtea. Am ieşit din ţară pe la vama Giurgiu de unde am trecut peste Podul Prieteniei ridicat pe durata a doi ani, pod ce leagă malul românesc de cel bulgăresc fiind totodată simbol al unei înţelegeri conaţionale. Oraşul Ruse, primul în care intri, nu mi-a oferit nimic altceva decât o imagine dezolantă lăsându-mi impresia că am ajuns undeva pe la sfârşitul vreunui mare război distrugător. Blocurile gri, turn, ce răsar din mijlocul altora mai mici par singurele rămase în picioare dintr-un oraş ce altădată s-a bucurat de glorie.

Înspre interiorul ţării am remarcat relieful deluros, cutat, diferit de câmpiile întinse din Bărăganul nostru pe care l-am străbătut de atâtea ori.

Oraşul Varna însă mi-a demonstrat că prima impresie nu este întodeauna valabilă. Frumuseţea lui se remarcă din mers, verdele aprins şi luminile civilizaţiei fiind prezente peste tot.

Noi am fost cazaţi la Hotel Arabella, de patru stele, unde m-am convins că turismul bulgăresc este într-adevăr mult mai evoluat decât ce se găseşte pe litoralul românesc. Toate însemnele prezente au fost în limba engleză, toate instrucţiunile ni s-au oferit în engleză fără nicio problemă.

Într-un cuvânt cred că am să mai trec pe la vecini întrucât sunt convins de faptul că serviciile lor sunt clar superioare celor de la noi din ţară. Sper totuşi să fiu supus probei contrarii în scurt timp.

Bonus: Hotel Arabella şi poza asta, făcută într-o dimineaţă de la geamul etajului şapte al hotelului:

Poze Lisabona

O dovadă a cum se vede Pământul din avion. Acolo sus este o splendoare de care nu m-am putut sătura şi de la care nici măcar turbulenţele nu m-au făcut să renunţ.

 

 

 

Tramvaiul este cel mai comun mijloc de transport din Lisabona, el permiţând accesul şi pe nenumăratele străzi înguste prezente prin centru. Cele mai des întâlnite sunt aşa-numitele tramvaie de epocă alcătuite dintr-un singur vagon, colorate în principiu în galben sau roşu (nu înţeleg cum cel din imagine face excepţie). Se găsesc totuşi şi tramvaie de ultimă generaţie predefinite însă a circula pe linii drepte, fără mari schimbări de direcţie. O astfel de linie a tramvaiului rapid se găseşte de-a lungul malului râului Tejo, legând nordul de sud, adică zona Bélem de vecinătatea zonei Oriente.

În fotografia alăturată suntem 15 dintre cei care am fost acolo (Alexandra face bineînţeles... poza) alături de profesorul de engleză şi portugheză, Miguell. El are dublă naţionalitate, provenind dintr-o mamă portugheză şi un tată englez. A fost un om excepţional determinându-ne să luăm parte la discuţii şi să învăţăm cât mai multe lucruri noi.

   Aceeaşi componenţă de copii, doar că ni se adaugă doamnele profesoare şi cu Ana, domnişoara de la instituţia de primire care a fost desemnată a avea grijă de şederea şi de practica noastră în Lisabona.

 

 

Cele mai multe staţii de metrou din Lisabona au fost decorate artistic cu bucăţi de faianţă colorată, un procedeu specific oraşului. Aceasta este din staţia Oriente, un nod de transport local şi totodată remarcat datorită infrastructurii şi arhitecturii moderne realizate în ultima vreme, printre care Centru Comercial Vasco da Gama, Turnul Vasco da Gama, şi Oceanariumul. Această zonă se află pe malul dintre nord al râului Tejo.

 

 

Intrarea şi acoperişul Centrului Comercial Vasco da Gama, aflat în acelaşi loc cu Gara Oriente.

 

 

 

Eu împreună cu mascota Oceanariumului din Lisabona (Oceanário de Lisboa, cum se poate vedea şi în poză).

 

 

 

 

 

La acelaşi Oceanário de Lisboa se pot găsi diferite specii de peşti, mamifere sau chiar păsări ce trăiesc în ecosistemul creat de Oceanul Atlantic. În poza alăturată se găseşte pisica de mare, urmând ca în următoarele să vedeţi pinguinii, vidrele, rechinii, peştele lună, etc.

Continuările vor veni zilele următoare, în aceeaşi manieră în care s-a facut prezentarea şi acum. Sper că vă plac. Noi am fost foarte impresionaţi de tot ceea ce am văzut acolo, de la locuri până la oameni, de la limbă până la cultură.

Poze Lisabona (2)

Ascensorul Biça, ce leagă Rua de Boavista (din cartierul Santos) de Cartierul Barrio Alto. În ansamblul său este acelaşi vagon de tramvai, împărţit puţin altfel, ce călătoreşte însă în pantă, de-a lungul unei singure străzi.

 

 

În Praça Luís de Camões, denumită după un mare poet portughez. Se mai poate observa în poză formele grafice aflate pe jos, realizate în mozaic, un procedeu întâlnit de-a lungul celor mai multe străzi ale Lisabonei. Acesta este şi motivul pentru care nu se fac bălţi în urma ploilor dese, apa fiind foarte uşor absorbită de pavajul din mozaic.

 

 

 

 

 

În a doua zi de curs, învăţând grafică în Photoshop, alături de Luis.

 

 

 

 

 

Praça de Comerco, situată chiar la malul fluviului Tejo, cuprinde două mari monumente arhitecturale. Statuia regelui José I, şi vechea poartă a cetăţii, impunătoare prin măreţia şi arhitectura sa, prin care se făcea în trecut întrarea în oraş pentru cei ce veneau dinspre ocean.

 

Elevatorul Santa Justa este în adevăratul său sens un lift cu un dublu rol. El nu este doar un obiectiv turistic, fiind integrat în sistemul de transport local al oraşului. Odată ajuns în vârful său ai parte de o panoramă a oraşului, însă nu se mai presupune că ai dori să şi cobori. Printr-o punte de legătură, acest elevator face legătura cu străzi aparţinând aceleeaşi zone misterioase ale Lisabonei: Barrio Alto, PENTRU CARE ŢIN SĂ VĂ AVERTIZEZ: PE CÂT ESTE DE FRUMOS, PE ATÂT ESTE DE ÎNŞELĂTOR. CHIAR ŞI CU HARTA ÎN MÂNĂ TOT ESTE POSIBIL SĂ TE PIERZI, DEOARECE STRĂZILE SUNT MULT MAI SCURTE DECÂT PAR A FI PE HARTĂ. Există totuşi o scăpare: urmaţi indicatoarele ce vă îndrumă înspre Praça de Comerco, Rossio sau Praça Pedro IV, care sunt puncte cheie pentru centrul oraşului şi pentru care se află nenumărate indicatoare. Asiguraţi-vă că aceste puncte sunt primele pe care le veţi lua în calcul atunci când veţi vizita oraşul.

 

Praça da Figuira se află în zona Baixa, zona joasă, şi are în cuprinsul ei impunătoarea statuie ecvestră a Regelui Ioan I, ce se poate observa chiar şi din Praça de Comerco.

Muzica Fado

Unul dintre punctele forte ale culturii portugheze este reprezentat de muzica fado. Fiind la origine o muzică populară ce s-a dezvoltat în cadrul oraşelor, ea este adând înrădăcinată în conştiinţa oamenilor constituindu-se metaforic în însăşi destinul (fado) lor. Fado este o muzică puternic accentuată de ondulaţii vocalem, de sunete profunde, aşa cum este de altfel alcătuită chiar limba portugheză. Cuvintele, ţesute pe fondul muzical simplu al chitarei portugheze, sunt rupte parcă din sufletul oamenilor de rând, înrădăcinaţi în pământul din care provin; oameni cu trăiri intense, cu sentimente sfâşietoare, purtând în suflet simţirea unui sentiment pe care limbile noastre nu au tăria de a-l desemna, saudade, dorul inexprimabil de către celelalte popoare.

Fado este o muzică tristă, una melancolică, una a cărei versuri refac traseul căutării identităţii, originilor şi fericirii umane, a omului prins în conjuctura unor influenţe din care nu se mai poate elibera.

Cea mai mare cântăreaţă de fado din Portugalia este Amalia Rodrigues, supranumită şi Rainha do Fado (Regina muzicii fado), despre care se spune că de la ea începe fado-ul modern. Are o voce puernică, plină de acea vibraţie tulburatoare ce încântă ascultătorul emoţionându-l. Amalia Rodrigues rămâne o voce apreciată internaţional pentru muzica excepţională pe care o cântă şi pentru calităţile sale vocale extraordinare.

Citeşte mai multe despre muzica fado AICI.

The latest news (I think)

some random information:

• tastaturile de aici sunt ciudate, cu toate ca sunt ceva mai ok decat cele din belgia. se gasesc cu usurinta caracterele çãõ. tasta cu semnul intrabarii este interschimbata cu cea a liniutelor(-_), iar semnele > si <>
  
  
• vremea a fost variabila. cu toate ca prognozele s-au adeverit in cea mai mare parte, au mai existat zile in care vremea sa ne mai faca surprize cu o mica ploaie, dupa care sa rasara imediat soarele.



• in afara programului am avut vizite destul de lungi prin oras, cateva dintre ele tinand pana la 12 jumatate noaptea. apropo, in lisabona metroul circula pana la ora 1 noaptea. fiecare statie de metrou este unica prin designul sau, cele mai multe avand motive grafice deosebite.



• lisabona este strabatuta de raul tejo (teju - asa cum am citi noi), ce se varsa in oceanul atlantic dincolo de cartierul numit bélem, remarcabil datorita catorva constructii in stil manuelin (specific lisabonei), dintre care se remarca manastirea iernimitilor (un adevarat spectacol de arta) si turnul bélem, ce candva se afla chiar inconjurat de apa. astazi el este pe mal deoarece apa s-a retras de-a lungul timpului



• in centrul orasului se gasesc doua cartiere deosebite: baixa si barrio alto, invecinate. partea speciala la ele este ca baixa este un cartier aflat la un nivel jos (insasi numele inseamna "jos", cat si "centrul vechi"), in timp ce al doilea, intuitiv, este un cartier cu strazi inalte, la o diferenta de aproximativ 200 de metri altitudine de la o strada la alta. trecerea se poate face pe jos sau cu ajutorul unor asa numite ascensores si elevatores. Ascensores sunt de fapt niste tramvaie de linie scurta ce urca de-a lungul unei strazi, legand cele doua cartiere cu diferenta de nivel. sunt trei astfel de ascensores: Biça, Gloria si Lavra. singurul elevator se numeste Santa Apolonia si este cel mai aproape de sensul romanesc al cuvantului, fiind concret un lift ce urca vertical inspre barrio alto.~


• alte lucruri vizitate: turnul din bélem, manastirea ieronimitilor, oceanarium-ul, muzeul de arta antica, castelul lisabonei, gradina botanica, igresa de estrela, plus multe alte biserici si parcuri. lisabona este un oras al piatetelor si al monumentelor.


• LISABONA ESTE UN ORAS AL UMBRELELOR DISTRUSE, pe care le poti gasi la fiecare colt de strada prin cosurile de gunoi (in cazul bun) sau pur si simplu aruncate pe asfalt, probabil imediat ce au fost rupte de vant. ma gandeam ca aici probabil toata lumea ar trebui sa aiba intodeauna doua umbrele la el. doar asa, una sa fie de rezerva.


• am mancat calamar, creveti, scoici, si... sepie. ultima nu mi-a placut.


• am mers foarte mult pe jos prin oras.


• in alta ordine de idei... sambata ma intorc in bucuresti :D

Até logo...

News(2)

Believe it or not astazi m-am descaltat binisor de adidasi si de ciorapi, m-am sumetecat blugii si mi-am varat frumos talpile in apa Oceanului Atlantic, chiar la gura de varsare a raului Tejo, in fata Turnului Belem, in cartierul in care presedintele isi are resedinta.
Activititatile pe care le-am desfasurat au costat in cursul de limba (engleza&portugheza), cursul de design&webdesign, iar in restul timpului, ramase la latitudinea noastra au costat in vizite culturale la muzee, parcuri, biserici. Lisabona este un oras maginific. Faptul ca stam in centru ne faciliteaza intr-un totul "walking-tripurile" prin centru. Cand am sa ma intorc in tara am sa va pun la dispozitie fotografii cu locurile prin care am trecut.
Acum imi cam expira timpul de la internet cafe, asa ca daca mai e ceva am sa scriu zilele urmatoare.

Adios,
ate lego!

News

Ola! Asa cum va spusesem, pentru ca am prins cateva clipe libere de net am sa va spun cate ceva legat de cum este in Lisabona.

First of all, clima este schimbatoare. Este foarte posibil ca dupa 3 minute de soare sa inceapa sa ploua. Asta nu este totusi o mare problema doarece apoi se face iarasi soare, chit ca te-a udat de nu-ti mai trebuie sa iesi la plimbare deloc.
Lisabona este un oras foarte frumos. Centrul, unde locuim si noi, este plin de cladiri a caror fatada este incarcata de mozaicuri din faianta, in principiu de culoare albastra, asemenea oceanului. Oamenii sunt deosebit de primitori si cativa dintre ei vorbesc engleza. Pentru cei care nu o vorbesc am putut totusi sa invatam cu usorinta cateva propozitii care sa ne faciliteze accesul la cateva informatii.
Facem cursuri de limba engleza si portugheza, iar dupa-amiaza invatam Photoshop si Webdesign.
In timpul liber, indeosebi seara, vizitam orasul cu tot ceea ce are el frumos. Sunt multe statui ale scritorilor portughezi si ale regilor care au domnit de-a lungul timplui.
Dormim bine, si in ciuda parerii celorlalti, eu consider ca avem parte de o mancare pe cinste.

Toate cele bune,
trebuie sa plec,
Até logo!

Informatii

Cu toată că am unele articole la Drafts pe care n-am apucat să le termin, încep să-l scriu pe acesta pentru a vă informa referitor la perioada următoare.

Mâine, 6 aprilie, voi pleca în Lisabona, Portugalia, în cadrul unui proiect Leonardo da Vinci ce are loc la mine în liceu. Voi sta acolo până pe 19 aprilie. Nu ştiu cât voi avea acces la internet în timpul acestei perioade aşa că este destul de probabil să nu reuşesc să postez nimic. Poate dacă totuşi voi găsi vreo posibilitate pentru a posta câte ceva pe blog, atunci voi scrie informaţii asupra a ceea ce se petrece pe acolo.

Restul articolelor le voi publica după data de 19, când poate mă voi întoarce şi cu ceva inspiraţie literară.

Voi lua cu mine primul volum din Eseurile lui Ernesto Sabato, pentru ca nu ma astept sa am timp sa citesc constant literatura. Insa asta este impartita frumos si lectura ei poate fi fragmentata lejer.

Până atunci toate cele bune...

Cand esti in Bruxelles

• te bucuri de viata
  razi de iama-n pix (Manneken Pis)
  Bei bere
  Mananci ciocolata
  Razi cu pofta
  Iti permiti sa evadezi din normal
  
  Iar atunci cand luat la bord cu o bere, strangi o profa de mana pana e gata sa te bata si te declara nebun, nu poti decat sa razi fericit. Viata nu trece pe langa tine.