Drumul in viata mi-l aleg eu

Cât din ceea ce suntem se datorează propriilor alegeri? Cât din ceea ce acţionăm este strict rezultatul dorinţelor noastre? Părerea mea e că foarte puţin sau chiar nimic. Nu ne putem împotrivi cursului curent al vieţii, valului ei incontrolabil. Aşa cum spuneam mai demult, nu există alegere, iar chiar dacă există, ea nu are cum să fie pură. Sunt nenumăraţi factori ce ne influenţează fiecare clipă, de care depindem şi de care ne agăţăm cu disperare atunci când fiinţa noastră coboară impasibilă pe povârnişul abrupt al vieţii. Ne alegem cu adevărat drumul în viaţă? Probabil că nu, însă atât timp cât ne aflăm aici, purtându-ne paşii de-a lungul lui, avem un cuvânt de spus. Nu, eu personal n-am putut să-mi aleg niciun drum. N-am putut decât să-l simt, să-l accept şi să continui să merg împăcat de-a lungul lui. Recunosc însă că faptul de a-ţi cunoaşte propriul drum este un ajutor considerabil pentru ceea ce vei face mai târziu, pentru mintea, inima şi sufletul tău, sub impulsul cărora te zbaţi. Drumul în viaţa nu ni-l putem alege dintr-un singur motiv: el este din start o alegere inconştientă. Drumul în viaţă este constituit până la urmă de modul în care gândeşti, de opiniile pe care le ai, de persoana ce te constuieşti singur, voluntar sau nu, pe care timpul o ridică asemenea unui zmeu pe cerul senin al vieţii în care este imperios să crezi. Concluzia ar trebui să reconfirme ipoteza: nu cred că ne putem alege drumul în viaţă. Cred însă că ne putem subordona lui, că-l putem influenţa acceptând momentele în care suntem aruncaţi fără niciun cuvânt din partea noastră, trăind viaţa din plin, simţind violenţa fericirii şi încărcătura spirituală pe care timpul o exercită asupra acestui drum. Ne alegem drumul în viaţă atît timp cât îl acceptăm.