Dragostea e o salata

Pentru că ceasul arată 02:02 în noapte iar capul meu e agitat; sunt gânduri în gânduri asemenea fractalilor nebuni, asemenea cuvintelor de care nu mai scapi, ce-ţi intră în neuroni, în adâncul coloanei vertebrale. Dar acum dragostea e o salată şi ah, la naiba, nu găsesc furculiţa aia afurisită, am fost la bucătărie, am scormonit pe lângă cuţite, m-am dus la frigider şi mi-am turnat un pahar de icetea însă nicăieri nu era vreo furculiţă. Şi da, of, ce dracu să mai aştept: cu mâinile amândouă devoram salata, în timp ce-i simţeam gustul înfiorător; avea limes aşa cum îmi place mie şi mă strâmbam dar îmi plăcea, of, îmi plăcea. Mi-am scăpat gândurile pe jos, pe lângă picioare, dar undeva, dincolo de geam nu mai adoarme nimeni, de ce...? Dar dă-o dracu de salată, dragostea e mai mult, e altceva... Offff... ştii şi tu ce e dragostea. Ştii că n-are sens să vorbeşti despre ea. Ştii că niciodată nu va fi vorba cu adevărat despre aşa ceva... Pentru că ne privim şi-mi spui că las-o dracu de treabă, Liviu dar atunci mintea mea nu e cu mine, am uitat-o în cui acasă. Ştii... ştii că am nevoie de tine la fel de mult cât ai tu de mine, ştii că s-ar putea să găsesc furculiţa şi te temi de asta, ca şi cum m-aş pricepe cumva să mănânc chestia asta, ca şi cum m-aş îngrăşa. Ştii însă că fericirea se face chiar şi aşa: cu un condiment de ici şi cu unul de colo, cu nimic până la urmă.