de unde vine lupta cu sinele si de ce avem nevoie de nebunie

                    

aproape de miezul nopţii şi ar putea urla cărţile în bibliotecă; simt melancolia unei stări care pare a fi dor dar care este mai mult o lungă aşteptare; simt răceala şi umiditatea camerei, parfumul slab şi umbra pe care timpul o lasă aşternută pe canapea. muzica se amestecă în valuri împreună cu raţiunea şi conştiinţa mea, cu memoria, cu propriul meu vis. Diana Kraal, Tracey Thorn, John Patitucci, Kurt Rosenwinkel. mă rostogolesc peste gânduri prăpăstioase, mă arunc de pe culmi cărora nu le pot distinge capătul. nimic nu este cu adevărat rău pentru mine, nimic nu mă ucide cu adevărat, nimic nu reuşeşte să-mi injecteze veninul care să mă facă să privesc realitatea cu alţi ochi. poate noaptea mă face să fiu idealist, să mă bâlbâi, să visez la lucruri ce nu-mi vor fi accesibile niciodată, habar n-am de toate astea, poate că m-am născut să trăiesc într-un mediu fluid, de nestăpânit, poate m-am născut să înţeleg haosul.

aproape ating muzica, aproape pipăi parfumul, aproape înghit cărţile. port discuţii înverşunate cu mine însumi, mă autocontrazic şi-n acelaşi timp cedez în faţa mea, mă emoţionez pe mine însumi, empatizez cu mine… mi-e milă de mine şi şi-aş putea încerca să mă ajut dar nu găsesc nicio rezolvare, multe lucruri mă depăşesc cu putere. cine sunt eu rămâne aceeaşi întrebare fără înţeles pe care o am dintodeauna… cine sunt eu, de unde vine muzica şi în sufletul cui se ascunde noaptea…? există dragoste care poate trăi fără confirmare?