Despre aceleasi lupte

Şi lumina se strânge într-un singur punct şi cuvintele se desprind dintr-un singur punct de pe creier, uite aşa: nu cunosc drum care să aibă o singură direcţie. Dacă refuzi să fii răspunzător de înfrângeri, nu vei fi răspunzător nici de victorii (Saint-Exupery) şi vei merge singur, hipnotizat.

Şi eu ţi-aş fi spus uite aşa: nu e doar un cântec, e adevărat, e atât de comic că nu ne mai vorbim şi nici măcar nu am căzut din dragoste, încă mai există o şansă incalculabilă. Nu ne mai vorbim, nu ne mai privim, nu mai existăm decât din prisma unei posibilităţi. Nu ne mai leagă nimic – decât dragostea, dar dragostea nu e suficientă pentru a spune lucrurilor pe nume. Am fost absorbiţi în dimensiuni paralele, înghiţiţi de viitor. Aproape că ne-am uitat numele, aproape că reflexia din oglindă ne-a părăsit.

Mi se strânge lumea. Timpul mi se îngustează. Luptă între lumină şi întuneric. Viaţa ca metaforă a unui câmp de luptă.

Există înţelesuri diferite ale aceluiaşi obiect şi limbaje diferite.