Pentru inceput, caderea in vis

(Partea 1)

Este suficient de a spune că personajul în cauză, un ins oarecare, îşi închise cartea pe care o citea în acele momente, o aruncă aiurea într-un punct oarecare nedeterminat de pe suprafaţa patului, şi-n acea linişte îşi alocă un număr oarecare de gânduri. Aceste informaţii ne sunt, cel puţin pentru moment, mai mult decât sufiente pentru a ne permite să descindem în viaţa unui om ce cu doar câteva clipe în urmă stătea aşezat de-a lungul patului citind. Gândurile sale sunt fierbinţi, în creier i s-a format ceaţă. E conştient că visează cu ochii deschişi la tramvaie şi străduţe înguste, la cuvinte fluide pe care abia îndrăzneşte să le pronunţe de teamă de a nu-l ucide dorul. În încăpere e cald şi între timp s-a făcut noapte, iar noaptea are propriul ei limbaj şi-un mod aparte de a camufla oamenii şi dorurile lor. _habar n-avem cine ne citeşte când citim, uitând de noi._¹ Se prea poate ca toate astea să fie scrise şi citite în acelaşi timp, scrise de o voce în urma căreia răsună muzica, şi citite de un oarecare trup în care s-a aruncat o oarecare conştiinţă. Mai visează rafale de vânt ce-i ciufulesc părul, mai visează la respiraţia rece pe care i-o oferă apropierea râului, şi se mai gândeşte şi la faptul că cineva ne visează în timp ce noi visăm la rândul nostru şi că noi habar n-avem de toate astea, dar oare cine suntem noi, ne-am întrebat vreodată lucrul ăsta? Şi-ar fi băut o cafea, şi încă şi-ar fi dorit să aibă cui să-i ceară iertare, cui să-i implore ziua de mâine dar nu mai există teamă de viitor, e plictiseală, ceva de genu'. Dar pentru moment alege să clipească de câteva ori, un ins oarecare, şi-o carte se redeschide între degetele sale şi litere întregi sunt sorbite prin pupila lacomă şi impertinentă. Inima începe să bată ceva mai tare - ca pulsaţiile unui detector seismic - şi pentru asta s-ar putea trage mai multe concluzii, ar putea fi de vină o zi oarecare din trecut (sau poate din viitor), sau cuvintele, sau lumea întreagă, habar n-avea dacă se întâmplă ceva cu el, i-ar fi plăcut să viseze, i-ar fi plăcut să se simtă visat.

1. José Saramago – Anul morţii lui Ricardo Reis, Editura Polirom, 2008, pag. 97