multumesc, adica ma bucur...:) toata lumea da din greseala peste blogurile mele si simte nevoia sa-mi mai lase vreo doua-trei cuvinte, ceea ce ma bucura:) nu sunt tare, sunt doar eu... multumesc.
dar stai! tu? nu am mai auzit de un asemenea tu! aveam o prietena care citea mult, dar parca i-a mai trecut odata cu timpul... si mie imi placea, cica, sa citesc. dar se intampla asa rar. cum reusesti? esti la vreo facultate unde ti se cere?
sunt student la informatica, unde numai de citit literatura nu mi se cere. dar ce vrei... e o pasiune care deja a devenit o nevoie si ca orice nevoie... trebuie satisfacuta. se mai intampla :D
inca un lucru si te las: spune-mi, ce parere ai despre cartea "la Medeleni" de Ionel Teodoreanu, daca ai citit-o. e cartea mea preferata si as vrea sa aud parerea ta. fie ea buna ori rea
Pentru mine exista si o melodie pe coloana sonora a visului acestuia - Nicu Alifantis "Apa marii". Mai e briza ce fosneste intre taceri. Si valurile - nelinisti frematatoare care vin din adancuri nesfarsite spargandu-se la malul realitatii. Soarele cald, luminos...nisipul de realitati faramitate...si ma gandesc la "Batranul si marea"... E un vis care nu se va sfarsi niciodata, la fel ca si singuratatea.
@Oana: dar, dar sunt niste contradictii intre ceea ce visez eu si ceea ce spui tu. eu chiar visez oceanul, nu apa - adica in mod clar nu marea, visez culoarea de azur si plaja de pe care am atins prima data apa oceanului. visez linistea pe care mi-o amintesc, nu agitatia din "Batranul si marea". oceanul din aceasta carte mi-e strain. Sunt insa cat se poate de acord cu ultima ta fraza: "E un vis care nu se va sfarsi niciodata, la fel ca si singuratatea.".
Asa este, diferenta nu e doar de nuanta...confuzia mea. N-am avut bucuria sa vad oceanul, de-asta nu fac diferenta, dar cred ca-mi pot imagina la ce te referi. Oricum, visele nu sunt la fel asa cum nici oamenii nu sunt la fel (mai ales atunci cand cuvintele nu-s pe masura)...doar rezoneaza, cateodata. Marea lui Hemingway mi se pare deopotriva linistita si agitata...in mare parte mi-a inspirat mai multa liniste decat agitatie... dar asa e marea intotdeauna, capricioasa.
ma mira cum lumea inca ia in serios lucrurile pe care le spui...mot-a-mot vreau sa spun la tine mereu ceea ce spui are cu totul alt inteles in capul tau:)))))) esti un fel de problema matematica, careia nu i s`a descoperit inca rezolvarea:)) m-ai molipsit, mereu o dau in figuri de stil cand iti citesc blogul:))) sper ca nu deranjez :-s
Singura formă corectă pentru a ajunge cât mai departe în viaţă e să ajungi cât mai departe în tine însuţi. Asta e ceea ce fac pentru moment şi cel mai important lucru pentru care mă trezesc dimineaţa şi duc la îndeplinire toate celelalate lucruri obişnuite. Am pasiuni obsesive pentru cărţi şi ceaiuri dar nu-s departe nici de acelea pentru cafea sau bere. De dimineaţă de când mă trezesc până seara, după ce adorm, trăiesc înconjurat de muzică. Îmi plac oamenii, mai ales când atunci m-ar putea provoca la o discuţie care să mă pună pe gândit. Citesc pentru că îmi place şi mi-a întrat în obişnuinţă, scriu că nu văd ce altceva aş putea face pentru „a merge mai departe”. Nu sunt vorbăreţ, în cazul în care blogul lasă impresia asta. Îmi place mai mult să-i ascult pe alţii vorbind; sunt un „ascultător” prin natură, un strângător de poveşti. Sunt doar o flacără pregătită să se împrăştie în lume. Restul sunt doar cuvinte.
16 comments:
trebuie sa-ti zic ca m-ai impresionat. am dat din greseala peste blogul tau cel despre carti si vreau sa-ti zic ca esti tare :P
multumesc, adica ma bucur...:) toata lumea da din greseala peste blogurile mele si simte nevoia sa-mi mai lase vreo doua-trei cuvinte, ceea ce ma bucura:) nu sunt tare, sunt doar eu... multumesc.
dar stai!
tu? nu am mai auzit de un asemenea tu!
aveam o prietena care citea mult, dar parca i-a mai trecut odata cu timpul... si mie imi placea, cica, sa citesc. dar se intampla asa rar.
cum reusesti? esti la vreo facultate unde ti se cere?
sunt student la informatica, unde numai de citit literatura nu mi se cere. dar ce vrei... e o pasiune care deja a devenit o nevoie si ca orice nevoie... trebuie satisfacuta. se mai intampla :D
inca un lucru si te las:
spune-mi, ce parere ai despre cartea "la Medeleni" de Ionel Teodoreanu, daca ai citit-o. e cartea mea preferata si as vrea sa aud parerea ta. fie ea buna ori rea
sorry, n-am citit-o (probabil ca ai ajuns pe blog cautand-o pe Lorelei). oricum nu ma astept sa ma dea pe spate:D sorry.
Pentru mine exista si o melodie pe coloana sonora a visului acestuia - Nicu Alifantis "Apa marii". Mai e briza ce fosneste intre taceri. Si valurile - nelinisti frematatoare care vin din adancuri nesfarsite spargandu-se la malul realitatii. Soarele cald, luminos...nisipul de realitati faramitate...si ma gandesc la "Batranul si marea"... E un vis care nu se va sfarsi niciodata, la fel ca si singuratatea.
@Oana: dar, dar sunt niste contradictii intre ceea ce visez eu si ceea ce spui tu. eu chiar visez oceanul, nu apa - adica in mod clar nu marea, visez culoarea de azur si plaja de pe care am atins prima data apa oceanului. visez linistea pe care mi-o amintesc, nu agitatia din "Batranul si marea". oceanul din aceasta carte mi-e strain. Sunt insa cat se poate de acord cu ultima ta fraza: "E un vis care nu se va sfarsi niciodata, la fel ca si singuratatea.".
Asa este, diferenta nu e doar de nuanta...confuzia mea. N-am avut bucuria sa vad oceanul, de-asta nu fac diferenta, dar cred ca-mi pot imagina la ce te referi. Oricum, visele nu sunt la fel asa cum nici oamenii nu sunt la fel (mai ales atunci cand cuvintele nu-s pe masura)...doar rezoneaza, cateodata. Marea lui Hemingway mi se pare deopotriva linistita si agitata...in mare parte mi-a inspirat mai multa liniste decat agitatie... dar asa e marea intotdeauna, capricioasa.
si eu il visez, dar oricand...
Sigur ca da, in fata oceanului nu esti niciodata singur.
@Pinocchi0: da, asta chiar asa e:) mi-ai lamurit problema :D
Hei, credeam ca esti ocupat si ti-am lasat un mesaj.
@Pinocchi0: se pare ca nu sunt chiar atat de ocupat;))
*LOL*
Daca iti spun ca nu poti fi niciodata prea ocupat ca sa privesti oceanul incep sa devin manierist...
(Dar mi-e atit de dor de el...)
ma mira cum lumea inca ia in serios lucrurile pe care le spui...mot-a-mot vreau sa spun
la tine mereu ceea ce spui are cu totul alt inteles in capul tau:))))))
esti un fel de problema matematica, careia nu i s`a descoperit inca rezolvarea:))
m-ai molipsit, mereu o dau in figuri de stil cand iti citesc blogul:)))
sper ca nu deranjez :-s
Post a Comment