Mirosul era cu adevărat desprins din acea realitate desprinsă imediat dintr-a noastră, misterioasă şi de cele mai multe tangibilă doar cu gândul. Of... iar te-ai dai cu parfumul ĂLA. Parfumul ăla... Da, mă priveşte... M-am dat cu parfumul ăla... Însă apoi ne luptăm. Ne luptăm în gânduri, în idei, în posibilităţi... LIVIU!!! OPREŞTE-TE!!! Dar nu pot, nu vreau, nu ştiu cum... HAI CĂ PLEC... Stai să te pup... Stai!!!
Când a închis uşa simţeam... simţeam sentimentul, senzaţia, puterea... Simţeam Secretul... Mi-am dus mâinile înspre faţă şi simţeam iar... Mâinile îmi miroseau a parfumul acela... Mâinile îmi miroseau a fericire.
Morala: Nebunii sunt fericiţi. Nebunii nu sunt anormali. Ei sunt doar ei...
2 comments:
Articolul acesta imi place cel mai mult :)... poate pentru ca sunt si eu nebuna...
nu e singurul insa...:)
multumesc mult
Post a Comment