19 ani / what the fuck again

La 19 ani ai vrea să mănânci aerul de-a binelea, să-l iei cu lingura, să te bucuri de viaţă până la ultima înghiţitură, să simţi că nu mai poţi să respiri din cauza dorinţei disperate de a trăi. Accentuez ideea, acea mare obsesie a mea: nu de a fi în viaţă, ci de a trăi. La 19 ani ai vrea să reclădeşti lumea de la zero izbindu-te de neputinţa lui Dumnezeu de a face asta. Ai vrea să distrugi infatuarea, să alungi minciuna, să ştergi de pe faţa pământului acea aroganţă ce determină gradul de prostie al oamenilor. Acum ai vrea să fii orice doar să nu fii cel ce va trebui să schimbe lumea asta, ce se va trezi în scurt timp nevoit să înfrunte obstacolele pe care ei le numesc pile, mită, favoruri. Nu, pentru că tu nu crezi în aşa ceva. La 19 ani ai vrea să strigi că lumea e un mare căcat. Nu pentru că ar fi evident ci pentru că altfel nu pare a fi. Pentru că dacă totul ar fi în regulă n-ar fi fost cazul să mă simt discriminat astăzi pentru simplul fapt că astăzi în autobuz mie mi s-a cerut abonamentul, în timp ce controlorul a trecut pe lângă un grup de emo fără ca măcar să se sinchisească să le ceară ceva. Pe ce motiv? Şi nu era doar unul, erau ŞAPTE controlori în 313-le de azi, şi niciunul măcar nu s-a interesat de legalitatea prin care circulau indivizii. Eh... asta e, câteodată faptul că eşti normal îţi mai permite să iei şi câte-o amendă... restul... nu! sunt emo doamne şi mi-e frică să nu se arunce pe geam... Ei bine, la 19 ani ai vrea să pui o bombă în România şi să pleci oriunde, doar în ţara prostiei să nu mai nimereşti...