Despre importanta studierii limbilor straine in scoli

A început să mi se predea limba franceză încă din clasa a II-a şi deşi era în orar în fiecare an şcolar începând de atunci nu cred că mi-a folosit foarte mult. Nu limba, bineînţeles, căci nu cred că am reuşit să asimilez ceva foarte important în ce o priveşte în timpul şcolii generale. Căpătând însă experienţa anilor ce au trecut mă văd nevoit să recunosc că metodele de predare ale acestei limbi ar trebui îmbunătăţite. Nu văd în ce fel ai putea învăţa franceza în două ore pe săptămână doar prin exerciţii  şi prin teme constând în traduceri făcute forţat doar de frica notelor, din care defapt nu-mi rămâne nimic. M-am apucat să învăţ singur franceză în vacanţa dinaintea clasei a IX-a, când teama că nu voi face faţă liceului pusese stăpânire pe mine. Am învăţat mai mult în acea vară decât am reuşit să învăţ în cei şapte ani de studiu din generală.

Bun, recunosc, îmi place limba franceză. Mi-am îmbunătăţit-o considerabil în timpul liceului, şi deşi nu am căpătat încă depline capacităţi de comunicare, stau bine la citit şi pronunţie şi cât de cât la înţelegerea textului. Oricum, liceul a fost foarte important pentru a învăţa mai bine această limbă pe care probabil că un curs suplimentar mi-o va forma destul de mine.

În ce priveşte limba engleză, povestea este alta. Am avut norocul uimitor ca începutul studierii ei, în clasa a V-a, să se facă în nişte circumstanţe mai deosebite, în sensul că profesoara mi-a fost şi dirigintă, şi mai mult decât atât, mi-a plăcut ca om - ceea ce a influenţat considerabil raportul învăţării. Cei patru ani de studiu din şcoala generală mi-au format mai mult decât bazele limbii engleze. Mi-au format o simpatie pentru această limbă, un vocabular bun, şi abilităţi de comunicare care să mă ajute să port un dialog. Predarea acestei limbi la liceu mi s-a părut mai mult decât ok, cu toate că poate pentru unii ritmul ar fi părut unul rapid. Abia acum însă, la sfârşitul liceului, conştientizez adevărata importanţă pe care a avut-o tot acest mecanism educaţional.

Prima mea ieşire din ţară a avut loc în anul 2006, când am avut ocazia de a sta o săptămână în Belgia alături de o familie nevorbitoare de română, timp în care am fost nevoit să vorbesc doar în engleză. Atunci am avut marea revelaţie asupra posibilităţilor mele de comunicare într-o astfel de limbă. Chiar dacă poate mai aveam dificultăţi am observat că puteam întodeauna să găsesc posibilităţi de a reformula lucrurile astfel încât să mă fac înţeles. În momentul în care m-am întors în ţară am avut minunatul sentiment că mi-am dovedit mie însumi că pot; că pot vorbi, că pot trăi cumva într-o situaţie în care n-am mai fost pus până atunci.

Anul acesta, prin plecarea în Portugalia, în plin prag al examenului de BAC, situaţia nu a fost foarte diferită. Ce a fost altfel a constituit prin faptul în loc de o săptămână am stat două şi că am petrecut mult mai mult timp cu grupul nostru, vorbind română. Posibilitatea de comunicare în engleză nu a fost limitată însă, vorbind engleză în timpul orelor de practică şi în situaţii sociale precum cumpărăturile sau cererile de informaţii. De data aceasta am conştientizat că deşi teama de a vorbi rămâne încă în interiorul meu, nu prea există multe lucruri care să mă împiedice să vorbesc şi că deja nu mai este nevoie să-mi gândesc ideile, ele izvorând liber de pe vârful limbii. Limba engleză mi-a devenit în mare parte inconştientă, cu toate că sunt încă în căutarea posibilităţilor de a mi-o îmbunătăţi.

De unde ideea postului acesta? Simplu. Astăzi mă aflam în plină Piaţa Universităţii, lângă standurile ambulante ale anticarelor, atunci când doi turişti mă opriră pentru a-mi cere indicaţii pe o hartă a Bucureştiului. După ce am plecat m-am simţit mândru şi am conştientizat că uneori limbile străine îmi pot fi utile şi în cadrul propriei mele ţări.