Despre tine

E despre tine. Din orice unghi aş privi, din orice moment, din orice loc, totul îmi este atât de clar, atât de clar că totul este despre tine. Cele câteva pagini pe care le citesc atunci când mă trezesc, ceaiul aburind şi muzica – totul este despre tine. Durerea din torace, ameţeala de-atunci când mă ridic din pat, tusea din faţa chiuvetei – totul ţi se datorează, toate îţi aparţin. Tu eşti prin paşii grăbiţi dinspre gura de metrou, tu eşti prin firele de păr pe care vântul mi le mai fură din când în când, tu-mi eşti prin respiraţia şuierătoare.

Totul e despre tine. Chiar şi furtuna din zilele de vară, chiar şi insomnia din nopţile senine, chiar şi teancurile de cărţi strânse la baza patului meu – toate vorbesc despre tine într-un fel aparte pe care doar eu îl pot recunoaşte, cu un glas pe care doar eu îl pot auzi.

Pentru că tu eşti în paharul cu rom între cuburile de gheaţă, pentru că tu eşti spaţiul dintre cuvinte, pentru că tu eşti aşteptarea până în ziua de salariu, pentru că tu-mi eşti restanţele, pentru că tu-mi eşti anti-timpul şi tot ceea ce derivă din el, tu-mi eşti oboseala şi visul pe care nu mi-l pot aminti dimineaţa, tu-mi eşti totul.

Tu-mi eşti poezia şi cotidianul, tu-mi eşti secundele, tu-mi eşti imposibilul şi indescifrabilul, pentru tine am inventat inexplicabilul şi pentru tine am ascultat uneori obsesiv aceeaşi melodie de o mie de ori; şi ticăitul ăsta nervos dintre vertebrele corpului meu slăbit e tot despre tine căci totul e despre tine, tot Universul de la bun început şi până în prezent, când nu se mai întâmplă nimic.