Diferenta specifica

Să te scurgi pe stradă ca şiroaiele de apă cu frunze din timpul furtunii şi să nu ştii de ce; din librărie în librărie – să umbli fără ştii ce carte cauţi, fără a căuta niciuna, să te atragă şi totuşi să te respingă toate; din cafenea în cafenea – fără a te mai mulţumi efectul cafelei dar savurându-i din plin aroma combinată cu fascinaţia gustului de Baileys. Amsterdam. Să stai pe o bancă sub un copac impunător şi să citeşti de parcă ziua de mâine ar depinde de asta, să nu te împiedice nici glasurile celor care uneori mai trec pe lângă tine, nici singurătatea, nici densitatea gândurilor tale. Să te bucuri de cuvinte şi mai ales să te bucuri de tine.

Şi bineînţeles că uneori mai cobori cartea pe genunchi şi îi priveşti cum trec unii în grabă, alţii la pas, prin faţa ta, şi le priveşti chipurile parcă obosite, parcă posedate de nelinişte în timp ce numai tu poţi să stai calm ca o statuie privindu-i. Ai găsi câteva lucruri pe care să le enumeri în eventualitatea în care ai fi nevoit să le iei partea, ai face asta, nu-ţi sunt indiferenţi cu toate că uneori vă intersectaţi atât de puţin. Ei nu-ţi înţeleg fericirea şi nici cărţile fără să mai menţionăm că nu te înţeleg pe de-a-ntregul dar aproape că nici nu-ţi mai doreşti aşa ceva. Ei nu sunt ca tine şi cu toate astea tu eşti nevoit să fii ca ei, să le auzi întâmplător discuţiile telefonice aflate la limita absurdului, să-i priveşti mergând orbeşte în indiferenţa lor către staţii de metrou şi clădiri înalte şi cumva te simţi trist că lumina ta nu ajunge până la ei, că în ciuda faptului că stai lângă ei în metrou adevărul tău nu se transmite prin aer, nu e viral.

Dar îţi ridici la un moment dar iarăşi cartea şi te afunzi în cuvintele înghesuite de-a lungul paginii, te gândeşti că meriţi să fii fericit măcar din simplul motiv că nu ai căzut şi tu în indiferenţa lor. Şi nu-i nimic că uneori trec şi se zgâiesc la tine ca la un obiect neidentificat, într-o bună zi cineva se va aşeza lângă tine spunându-ţi că semănaţi, că ţi-a recunoscut strălucirea.