Si timpul trece…

S-au cunoscut în nişte circumstanţe în care mulţi oameni se cunosc: câteva zile într-un loc liniştit în care mai mulţi oameni se strâng pentru a petrece aceste zile de vară la un loc. Din când în când el se mai retrăgea în vreun loc pentru a scrie câteva cuvinte în agenda pe care o purta după el; era pur şi simplu un fapt pe care îl făcea în mod obişnuit scriind diverse chestii, multe haotice şi fără legătură, dar a fost suficient cât să-i capteze atenţia. Sau cel puţin aşa ni se pare acum, mult după ce toate acestea s-au întâmplat. Pentru că acele zile au trecut şi au venit, aşa cum pare a intra în ordinea firească a lucrurilor, zilele de după, în oraşul aglomerat şi înfierbântat, când într-un context de împrejurări el i-a oferit o mică scrisoare împăturită. Noi, oamenii de rând, ne putem gândi acum că ea încă o mai păstrează ascunsă printre paginile unei cărţi sau poate că a pierdut-o imediat după clipa în care a citit-o. Nu ştim, sunt doar posibilităţi, aşa cum o posibilitate împlinită a fost şi acest fapt mărut ca doi oameni să se întâlnească într-o vară oarecare, vară ce pentru ei nu trece şi nici nu va mai trece niciodată. Iar cât despre ce cuprindea acea scrisoare nici el nu mai are luciditatea cuvintelor aşternute atunci pe hârtie, ar fi putut probabil să ofere motive şi interpretări asupra atracţiei stranii ce-l trăgea înspre această fată, ar fi putut poate să facă declaraţii de dragoste – închise într-o timiditate proprie sau ar fi putut poate să spună o groază de alte lucruri care să-i redea fie şi-n cea mai mică măsură furtuna care se petrecea în interiorul său.

Dar n-a fost să fie atât de simplu şi până la urmă de ce şi-ar dori cineva ca lucrurile să fie simple când ar putea avea parte de trăiri mult mai puternice simţind contrariul lucrurilor – lucrurile care nu sunt simple. El nu şi-a permis să dea năvală în viaţa ei, până la urmă nici n-a avut un astfel de curaj. S-a limitat doar la a o privi mergând prin viaţa ei încurcată în pânzele stranii ale unei alte relaţii, asistând din umbră la un spectacol care îl măcina de-a dreptul. Celelalte ocazii – atunci când au existat ocazii, s-au consumat şi ele ciudat prin atingeri electrizante, priviri cu subînţeles, parfumul mâinilor ei, părul ei catifelat, cuvinte peste cuvinte înghesuite în nişte caieţele rămase iarăşi neterminate şi poate că s-au pierdut câţiva termeni din această enumerare, elementare care prin misteriozitatea lor mi-au părăsit memoria.

Şi timpul trece, şi timpul trece iar, şi timpul trece. Şi între timp s-au mai schimbat câteva lucruri, s-au mai calmat situaţii, s-au mai ivit ocazii ce parcă într-un mod prostesc şi neinteligibil el le-a lăsat să treacă pe lângă, şi totuşi niciodată nu rămâne golul, mereu viaţa o ia înainte cu câţiva paşi şi niciodată părem a o ajunge din urmă şi obosim, şi ne oprim tregându-ne pe gât câteva guri de aer, şi niciodată nu ştim încotro să mergem şi niciodată nu ştim dacă să ne întoarcem sau să mergem mai departe, şi niciodată nu ştim dacă e bine ce facem sau nu, sau ce să facem în continuare. Ne trezim în propria noastră viaţă înconjuraţi de propriile întrebări trăind mereu cu neajunsul că propriile răspunsuri nu ne satisfac pentru a ne împlini cu adevărat.