Oameni şi oraşe

Am observat cum de-a lungul timpului oraşele pe care le-am vizitat rămân în mintea mea ca un beculeţ fantastic care se aprinde din când în când răscolind anumite sentimente care mă fac să-mi aduc aminte de acel oraş. Şi pentru că aproape întodeauna rămân marcat de oraşele prin care trec, era imposibil să nu mă opresc câteva clipe să scriu şi despre Timişoara. Este oraşul în care mi-am petrecut ultimul revelion şi-n care mi-am redescoperit o parte din istorie, din care am plecat cumva mai frumos şi mai împlinit. Alesesem Timişoara pentru că auzisem câteva lucruri interesante despre oraş, pentru că tot citeam de librăriile ei frumoase, pentru că-mi părea un oraş cu un aer deschis, occidental. Aş fi vrut totuşi să-l vizitez vara, când n-aş fi fost constrâns de temperatura de afară şi de starea oamenilor cuprinşi de spiritul sărbătorilor. Însă oraşul mi-a plăcut chiar şi aşa, în felul în care l-am văzut, cu căsuţele târgului de sărbători, cu ghirlandele, cu scena instalată în faţa operei. Împreună cu toţi prietenii cu care am fost am încercat să descoperim la pas străzile, limitând folosirea taxiului sau a transportului în comun cât mai mult cu putinţă. Şi am găsit câteva lucruri care mi-au captat atenţia: arhitectura bisericilor (pe alocuri masive, cu turnuri impunătoare) şi a altor clădiri cum prea puţin mai reuşeşti să vezi în Bucureşti, este de asemenea ceva special şi-n felul în care ajungi să priveşti străzile după ce ai mai trecut o dată de-a lungul lor. Sunt lucruri frumoase în Timişoara şi mai ales sunt lucruri pline de istorie, o istorie care se simte parcă mult mai bine decât cea pe care o povesteşte ţepuşa din Piaţa Revolţiei de la noi. Catedrala mi-a plăcut mult atât pentru silueta sa măreaţă cât şi pentru frumuseţea din interior şi mi-a rămas în minte plăcuţa de la intrare care consemnează moartea primului om ucis la revoluţie, un tânăr de douăzeci şi unu de ani cântând Deşteaptă-te române!. N-am găsit Cartea de nisip dar am trecut pe lângă o librărie destul de măricică care era însă închisă. Nota zece pentru localurile prin care am mâncat, chiar dacă ne-am cam permis să intrăm şi prin cele mai extravagante. În rest aş mai putea spune că vreau să revăd Timişoara şi pe timpul verii iar că abia atunci îmi voi putea face o impresie deplină. Mai mult, Timişoara mi-a adus şi un prieten bun (deci da) chiar dacă până în clipa în care să ne vedem recursesem la un joc al minţilor tari. Chiar dacă, din punctul meu de vedere, Timişoara nu egalează Sibiul, mi s-a făcut însă un oraş drag în care voi reveni cu plăcere şi despre care voi avea ce îmi aminti. E primul oraş în care am mers la cineva străin şi i-am sunat la interfon, şi i-am zis bună. Mă aştepta. Ca şi oraşul, de altfel.

Diferenta specifica

Să te scurgi pe stradă ca şiroaiele de apă cu frunze din timpul furtunii şi să nu ştii de ce; din librărie în librărie – să umbli fără ştii ce carte cauţi, fără a căuta niciuna, să te atragă şi totuşi să te respingă toate; din cafenea în cafenea – fără a te mai mulţumi efectul cafelei dar savurându-i din plin aroma combinată cu fascinaţia gustului de Baileys. Amsterdam. Să stai pe o bancă sub un copac impunător şi să citeşti de parcă ziua de mâine ar depinde de asta, să nu te împiedice nici glasurile celor care uneori mai trec pe lângă tine, nici singurătatea, nici densitatea gândurilor tale. Să te bucuri de cuvinte şi mai ales să te bucuri de tine.

Şi bineînţeles că uneori mai cobori cartea pe genunchi şi îi priveşti cum trec unii în grabă, alţii la pas, prin faţa ta, şi le priveşti chipurile parcă obosite, parcă posedate de nelinişte în timp ce numai tu poţi să stai calm ca o statuie privindu-i. Ai găsi câteva lucruri pe care să le enumeri în eventualitatea în care ai fi nevoit să le iei partea, ai face asta, nu-ţi sunt indiferenţi cu toate că uneori vă intersectaţi atât de puţin. Ei nu-ţi înţeleg fericirea şi nici cărţile fără să mai menţionăm că nu te înţeleg pe de-a-ntregul dar aproape că nici nu-ţi mai doreşti aşa ceva. Ei nu sunt ca tine şi cu toate astea tu eşti nevoit să fii ca ei, să le auzi întâmplător discuţiile telefonice aflate la limita absurdului, să-i priveşti mergând orbeşte în indiferenţa lor către staţii de metrou şi clădiri înalte şi cumva te simţi trist că lumina ta nu ajunge până la ei, că în ciuda faptului că stai lângă ei în metrou adevărul tău nu se transmite prin aer, nu e viral.

Dar îţi ridici la un moment dar iarăşi cartea şi te afunzi în cuvintele înghesuite de-a lungul paginii, te gândeşti că meriţi să fii fericit măcar din simplul motiv că nu ai căzut şi tu în indiferenţa lor. Şi nu-i nimic că uneori trec şi se zgâiesc la tine ca la un obiect neidentificat, într-o bună zi cineva se va aşeza lângă tine spunându-ţi că semănaţi, că ţi-a recunoscut strălucirea.

De vacanta

Să recapitulăm:

• de două zile muncesc la o firmă de leasing unde introduc date în calculator, aranjez hârtii  şi tot felul de astfel de chestii ce presupune o rămăşiţă a activităţii celorlalţi. mă simt minunat.
• între timp am fost de două ori până la munte. o dată la şapte scări şi în ultimul weekend am fost la avrig, unde am urcat pe făgăraş până la cabana bârcaciu.
• m-am reapucat de scris, în primul rând poezii, dar atunci când prind ceva mai mult timp liber mă mai arunc şi asupra proiectului narativ mai ales că tocmai am prins o idee super
• nu m-am oprit din citit. am terminat memoriile unei gheişe plus fric a lui agopian, despre care va trebui să scriu pe ultima carte citită. acum citesc aripa stângă a orbitorului şi sunt abia în prima sută de pagini. am mai trecut şi peste poeme în garanţie, un cdbook tot al domnului cărtărescu.
• sunt mai obosit decât de obicei

În rest toate bune şi frumoase, poate voi mai reveni cu ceva posturi proaspete.

Escape from reality

Sincer sa fiu m-am cam săturat. Abia aştept să stau undeva sub un copac citind liniştit cărţile ce mă aşteaptă pe raft de atâta timp.

O să scap şi de calculator, o să-mi las şi telefonul pe mai ştiu eu unde (poate-l închid), vreau să nu mă mai intereseze nimic. Plec. Ar fi şi cazul, mă gândesc.

Am multe cărţi de citit.

• Andre Gide - pivnitele vaticanului
• Marguerite Duras - amantul
• Evgheni Zamiatin - navala apelor
• Gabriel Garcia Marquez - cronica unei morti anuntate
• Mitch Albom - Marti cu Morrie
• James Clavell - Shogun (doua volume)
• Albert Camus - Strainul. Ciuma. Caderea. Exilul si imparatia

Stiu... sunt cam multe pentru doua saptamani cat o sa fiu plecat insa tot merita sa incerc. doar ziua are 24 de ore... nu-i asa?

......................................................................................................................................................................

in alta ordine de idei sunt total dat peste cap. mi-aş dori să pot face ceva, orice, să caut, să dau un telefon, să... ceva. nu pot suporta. timpul mi se aruncă în minte şi este înfiorător. mi-e dor... mi-e oribil de dor. cand ma gandesc ca a trecut timpul ăsta si eu n-am facut nimic... aste şi vina mea până la urmă, fără nicio îndoială. dar... va sti vreodata...?