My way

Multe lucruri importante din viata unui om ar trebui sa se reduca la atentie; este pana la urma dovedit stiintific faptul ca omul tinde sa capteze din mediu doar acei factori care-l intereseaza; probabil ca pana acum am pierdut din vedere foarte multe lucruri ce ar fi fost importnante atunci dar pe care nu le-am bagat in seama din simplul motiv ca nu ma interesau. M-am gandit sa vorbesc acum despre acest subiect dintr-un motiv destul de simplu in esenta lui: am inceput sa vad lucruri. Adevarul este ca am inceput sa vad astfel de lucruri inca de anul trecut doar ca in fiecare clipa in care le accept ele apar din ce in ce mai multe si mai des. Cand nu te intereseaza ceva e ca si cum n-ar exista caci lumea ta nu se invarte decat in centrul ariei tale de interes; acesta este motivul pentru care acum ma simt asaltat de multe lucruri pe care nu neaparat le cautam dar care vin pur si simplu... iar acum le vad. Probabil ca ele existau si mai demult dar faptul ca atentia mea nu era indreptata asupra lor le facea neinteresante. Ce-i drept: exista unele care te marcheaza oricum, chiar daca ai sau nu legatura cu ele. Totul pare insa a veni EXACT atunci cand ai nevoie de acele lucruri; unele sunt pentru a-ti calma gandurile, altele sunt pentru a te determina sa nu renunti, altele pentru a-ti spune ca drumul tau este exact asa cum trebuie sa fie... Nici mai mult nici mai putin! Asta staim totusi din momentul in care am inceput sa-mi scriu euliberarea... daca poate fi numita asa; mai mult prizonieratul...

Te-ai gandit vreaodata ca marile spirite au ceva in comun cu tine? Te-ai gandit ca poate marii scriitori – cei care au trezit fascinatie, au avut ceva in ei care sa creeze aceasta admiratie a oamenilor? Insa nu toti... exista si aceia care au scris carti extraordinar de bune cu un anumit scop; altii le-au scris sub inspiratie... De ce? Cum spuneam mai demult... asta e singura intrebare care ramane in urma tuturor celor pe care le-am anulat... Pana la urma lumea este exact asa cum trebuie sa fie...

Ma duc intr-o librarie sa-mi cumpar o carte; nu conteaza unde, nu conteaza care. Cunosc toate cartile de litaratura din marile librarii, imi vine sa le cumpar pe toate; deci... intru in librarie, trec in graba prin fata rafturilor, ma intorc prin fata lor, iau unele carti in maini, le simt paginile... in cele din urma ma opresc asupra a doua; un scriitor clasic – un roman clasic al sec. XX publicat in 1925 si inca un roman modern. Pura inspiratie de moment, nimic planificat, nimic mai mult de stiut... Ajung acasa si le rasfoiesc... si ma lovesc cu capul de idei... caci descopar printre altele viata unui scriitor care a constientizat si el in adolescenta sa ca nu este ca ceilalti. Intr-adevar, poate fi o mare filosofie sa gandesti mult... Si imi aduc aminte ce mi s-a spus odata... si anume: uneori cartile vin singure catre tine... nu trebuie sa cauti tu cartile. De aceea stiu ca in viata rabdarea trebuie sa aiba un rol esential. Doar avand rabdare poti trece peste tot...

Acum sunt multe lucruri ce demult au trecut pe langa mine fara sa le vad. Si nu ma deranjeaza cu nimic. Atunci cand mi-am dat seama ca totul porneste din interiorul meu m-am resemnat cu totul. E ca si cum n-ar exista nimic decat propriul meu adevar si propriile-mi reguli. Acum e doar lumea mea... totul insa nu consta decat in atentie... lumea mea se transforma... si devine mai puternica. Acum – nu exista nimic care sa ma faca sa-mi schimb parerea; totul este relativ in masura in care totul poate exista. Nimic nu este in afara oricarui adevar posibil. Now it's just my way...

Despre fericire

Cate motive au oamenii de a fi fericiti? Din punctul meu de vedere sunt multe, foarte multe, infinit de multe... In primul rand este motivul de a te fi nascut; ti s-a oferit o viata pe care ar trebui sa stii s-o traiesti; nu ma intereseaza daca un om sa traieste traieste drept sau nu, daca drumul sau este sau conform cu parerile celorlalti; tot ce ma intereseaza este daca el TRAIESTE, caci este o diferenta de la cer la pamant intre a trai si a fi viu. Faptul de a fi viu nu-ti asigura decat suferinta, caci asa cum scriam eu intr-un text „in viata nu-ti este destinata decat suferinta; pentru orice altceva trebuie sa te lupti”. In schimb, daca alegi sa si traiesti atunci te poate gasi si fericirea foarte usor. Ce inteleg totusi prin a trai? Inteleg faptul de a-ti asuma propria viata, de a te abandona propriei inimi si de a-ti urma impulsurile dictate de aceasta; asta inseamna a trai si asta inseamna drumul catre fericire.
Acum... ar trebui totusi sa ma gandesc la cateva motive de a fi fericit. Sa le enumar si sa incerc sa ma bucur in continuare de ele si sa fac tot posibiliul sa nu le las sa ma paraseasca... So...

1. Scrisul. ...sub toate formele lui, cu toate motivele lui; ma face fericit chiar si atunci cand sunt trist, si atunci cand am nevoie sa zambesc... si atunci cand ma simt singur. Scrisul sub forma de pasiune, scrisul in forma de nevoie, de obligatie, de strigare launtrica a sufletului drept nevoie de a comunica.
2. Un ceai la Carturesti / o cafea la El Cafe de Mi Finca. Pentru ca unele locuri inseamna cu adevarat ceva pentru mine; ma gandesc ca fiecare persoana are nevoie in viata sa de un loc caruia sa-i apartina si care sa insemne o eliberare a propriei minti; ma gandesc desigur la Brokeback Mountain, Hotel California, Hotel Morrison, etc. Fiecare are un loc in care vine si din care mai apoi pleaca iar in urma nu ramane decat un singur lucru... timp.
3. Prietenii. Cele mai multe persoane ar putea spune despre mine ca sunt o persoana rece si indiferenta; nu ma deranjeaza – asta si vreau sa par. In schimb cei care ma cunosc cu adevarat stiu ca daca incep sa ma implic nu mai pot da inapoi. Stiu sa imi pretuiesc cu adevarat prietenii si sunt constient de marele adevar: numai ei ma pot transforma cu adevarat. De aceea, atunci cand este nevoie nu stau deloc la discutii, doar in dorinta de a actiona in binele lor.
4. Cartile. Caci este o adevarata eliberare de tot, de toate chestiile care ma pot destabiliza. Deasemenea cartile ma fac mai puternic si imi dau o incredere mai mare in mine, ceea ce inevitabil duce catre o fericire mai solida. Cartile sunt si ele tot un fel de prieteni...
5. Amanuntele. Stiu ca suna ciudat insa este foarte adevarat; de multe ori pot percepe amanunte care celorlalti le scapa din vedere motiv pentru care nu se pot bucura de ele. Pot prinde din zbor miscari de degete, zambete fugare, tremuraturi fragile – intr-un cuvant gesturi cuprinse in secunde insa care imi pot spune pe loc tot ceea ce persoana se teme a-mi marturisi...
6. Muzica. Eliberare, dialog, putere. Muzica este ceea ce ma pune in miscare, ceea ce-mi ofera „nebunia de dimineata”:D Muzica din toate directiile, muzica vie, muzica vietii...
7. Din pacate... viciile. Uneori sunt fericit daca am o ceasca de cafea sau o cola langa mine...
8. Faptul ca pot zambi. ... si ca mereu gasesc inca puterea de a-mi intinde fata intr-un zambet care ii poate si pe ceilalti sa se binedispuna.
9. Lupta. Constrangerea. Rabdarea. Acestea sunt conditiile fericirii si singura cale posibila de urmat. Faptul ca pot lupta pentru fericirea mea, pentru prietenii mei, pentru un scop ascuns in inima mea. Faptul ca de multe ori m-am simtit constrans in a face ceva ce pana la urma a trebuit sa ma duca inspre fericire – de foarte multe ori m-am indoit de sensul existentei mele. Rabdarea pentru ca astazi stiu inca ca nimic nu se termina si ca oricata suferinta as intampina... candva fericirea se va intoarce.
10. Clipa. Pentru ca ma slasa sa traiesc.

Acestea fiind spuse cred ca ma pot opri... nu inainte de a mai spune cate ceva... Nu se afla fericire decat in prezent, in puterea clipei; trecutul o transforma in umbra a regretului. Nu exista fericire continua niciodata; exista doar fragmente de viata transformate in fericire si doar temporare; nu exista decat puncte de fericire... si clipele de trecere intre lumi... dar asta este deja altceva...

Accidentul sau Omul in faţa omului

Ramurile copacilor se lovesc una de alta lasand frunzele sa se planga singure sub mangaierea acida a vantului. Fiintele padurii se tarasc tacute, una langa alta, in monotonia lor obisnuita... Din cand in cand vreo pasare singuratica scoate vreun sunet infiorator ce te face sa-ti inghete sunetul in vene, ridicandu-se in zbor peste varfurile parasite de viata ce apartin tuturor acestor copaci ce si-au uitat varsta... Lumina aproape ca nici nu a fost vazuta vreodata prin aceste locuri unde copacii par ca stau unul peste celalalt, ca nu mai pot suporta distantele reduse parca inspre nimic... Nu se pot vedea prea multi oameni prin aceste locuri; exista bineinteles un drum ce trece prin padure, nu unul central, insa nici foarte inspre margine, care se cere traversat atunci cand oamenii, aflati pe partea dreapta a padurii, unde exista niste case dispersate pe mai multi kilometri, doresc sa treaca pe cealalta parte ce face posibil accesul catre un drum inspre oras. Toate acestea au loc nu departe de zilele noastre; lumea s-a obisnuit deja cu noile inovatii ale stiintei, a inceput sa le foloseasca facandu-si oarecum viata dependenta de ele. Dar iata ca astazi, intr-o zi tacuta de vara, se pare ca un autoturism se aventureaza inspre oras...

Masina trecea monoton... soferul se obisnuise deja cu acest drum si cu toate elementele prezente de-a lungul lui... La un moment dat insa, din interiorul padurii razbatu un sunet infiorator, un tipat uman amplificat la o asemenea anvergura incat ecoul sau se deplasa nervos de-a lungul intregului spatiu, acaparand totul... Barbatul simti fiorul inghetandui-i inima, tranfigurandu-i fiecare particula in ceva fluid... Puse o frana brusca, timp in care isi linisteste inima... In mod cert s-a intamplat ceva, se gandeste el. Dar parca totusi sunetul n-a fost atat de departe... Daca cineva are nevoie de ajutor?

Deschide incet portiera masinii, coboara , dupa care in pasul unei rotatii arunca o privire de jur imprejur pentru a se acomoda cu locul. Acelasi sunet, scazut in intensitate de data aceasta, se aude din nou... Incepe sa se deplaseze rapid inspre locul de unde sunetul vine misterios... Da sfios crengile la o parte cu mainile, inaintand din ce in ce mai mult... Se apropie din ce in ce mai mult de sursa sunetelor ce revin iar si iar... Cand ajunge insa acolo, in cele din urma, nu mica ii este mirarea cand observa o tanara fata, intr-o rochie alba, cu un trandafir prins in piept, prinsa intre doi copaci, ferindu-se de atacul unui lup fioros. Parul blond ce aproape raspandea lumina ii atarna pe umeri; ochii negri clipeau infiorati. Omul nostru aduna repede niste crengi aflate pe jos, strangand in maini un manuchi consistent pe care-l aprinse cu o bricheta pe care o avea tot timpul in buzunar. Inainta plin de curaj in directia lupului facandu-l pe acesta sa se dea cativa pasi in urma, oferindu-i acestuia posibilitatea sa se strecoare intre fata si salbaticul atacator. O apuca pe fata de mana. Aceasta il avertiza cu o voce aproape nepamanteana: "Ai grija, e periculos!". Aproape ca nici nu mai conta. Soferul facu el un pas in directia lupului, preluand controlul asupra situatiei, apoi inca unul... Lucrurile pareau ca se indreapta pe drumul cel bun, asta daca nu si-ar fi facut aparitia, undeva la cativa metri distanta, inca unul...

• Te simti in stare sa fugi?, intreba el...
  
• Cred ca da...
  
• Bun... Sa nu-mi dai drumul la mana!
  

Se intoarsera brusc si au inceput sa fuga aproape mancand pamantul... Rochia ei flutura in vant, trandafirul cazu printre frunze. Inca fugeau... fugeau... In spatele lor lupii ii urmareau. Se pare ca a mai aparut unul.

Ajunsi in dreptul masinii, se urca repede amandoi, blocheaza usile si accelereaza rapid. Drumul pare ca se ingusteaza. Omul nostru intoarce capul... in spatele masinii, cu o viteza din ce in ce mai mare, o intreaga haita de lupi si afla pe urmele lor...

In secunda imediat urmatoare n-a mai putut sa-si intoarca capul; autoturismul intrase frontal in trunchiul unui copac batran; lupii s-au oprit. Priveau tacuti scena. Capul soferului neinsufletit atarna imponderabil sprijint de gat, din coltul buzelor scurgandu-i-se un fir de sange violet. Femeia de langa el nu a patit nimic; priveste tacuta. Il saruta pe frunte, apoi coboara...

Incepe sa paseasca lin, parca plutind... pas cu pas... lupii o urmeaza linistiti...

Viata compusa din fragmente…

"Tu poate nu stii si nu vei sti niciodata cate raman in urma... cate ganduri, cate cuvinte... nerostite! Cate cuvinte asteapta sa fie scrise... pana cand sunetul clopotului va suna violent, obsedant, anuntandu-mi moartea...; atunci voi rosti ultimele cuvinte, ultimele mele parti testamentare pentru aceasta lume... Stiu ca e greu, numai eu stiu cat e de greu... dar daca nu fac nimic cu ce ma voi resemna? Stiu... dar tu poate nu vei sti niciodata! Caci este atat de greu sa mai ramai in picioare; Lumea are nevoie de lacrimile mele. Nu consider nimic esuat... doar oprit, stopat... un punct si virgula undeva...; trebuie sa le sparg." (fragment din Liviu Tanase – "Lupta, constrangere si rabdare").

Parca m-am pierdut…

Ma simt prins intr-o capcana… Nu stiu ce sa fac. E greu, e foarte greu... as vrea sa tip, sa ma eliberez... insa adevarata problema e aceea ca uneori fac lucrurile mult prea negandite... Poate fi un lucru bun – insa nu si acum... Ma simt prins in lanturi, imobilizat, capturat de o forta demonica, impasibila lacrimilor mele, total indiferenta chinurilor carora ma supune. Acum: fotografii, scris, citit... Sa ma inchid in lumea, ce bine-ar fi... Dar eu nu pot sa ma izolez, sa stau undeva intr-un colt, sa nu-mi pese de nimic... Iar incep sa ma chinui, sa fac orice altceva... decat sa merg in linie dreapta, normal... Din cand in cand mai vine vreo voce sa ma intrebe... Dar nu vroiai altceva....?

Dracu stie ce vroiam... Da, ai dreptate... dar parca m-am pierdut. Nu mai stiu ce sa fac. Parca sunt prins intr-un cerc de foc. Cred ca mi-ar fi mult mai usor sa-mi pun cutitul la gat. As rupe insa un lant si nu-mi doresc lucrul acesta caci sunt lanturi care sar distante dar in moarte insa nu se pot transpune... Stiu ca eu gresesc in fiecare zi... chiar si atunci cand nu fac nimic. Stiu ca ma zbat infiorator, si in pat inainte sa dorm, si in ganduri... si nu e vorba ca eu gandesc prea mult; nu e asta. Gandurile imi sunt prea complicate...

Daca voi avea vreodata curajul sa-mi asum viata si sa nu mai incerc sa fac lumea fericita doar de dragul de a fi lumea fericita atunci cred ca ma voi calma. Caci fericirea creata nu poate fi decat de moment – ea nu rezista... Insa fericirea venita din inima, singura, este cea mai puternica. Corinteni I 13. Ma voi calma, ma voi reapuca de scris... si voi zambi. Caci in aceste momente rasul si zambetul meu nu sunt decat masti pentru o viata in care ma scufund din ce in ce mai mult...

E greu... e foarte greu. Insa nu pot face nimic pentru a ma salva, nu acum. Candva voi pune stop.

Exista insa cuvinte ce se cer rostite. Caci simt nevoia sa ma eliberez...

Nu de trecut. Doar de ceea ce este rau intr-un om ce cred ca poate face diferenta intre ce ii face bine si ce ii face rau. Exista oameni diferiti si ganduri diferite...

Rugaciune

Doamne, te rog, adu-mi aminte sa nu ma fac poet! Iti spun asta pentru ca eu s-ar putea sa ma ametesc pe drumul acesta numit viata... Te rog mult, Doamne, sa ma tragi de maneca daca vezi ca am sa incerc sa aberez verzi si uscate, sa ma opresti daca vezi ca o iau razna si capat vreo tendinta sa devin ca ei; nu vreau, Doamne, nu vreau... mi-e foarte bine asa cum sunt, in pielea mea, cu gandurile mele, cu scrierile mele... Doamne, te rog sa ma pocnesti daca vezi ca vreau sa public ceva... stiu bine ca nu am nevoie sa fiu citit pentru a ma simti eliberat. Trebuie sa scriu... Insa Doamne... te rog sa ma lasi sa scriu in continuare... ceilalti au nevoie de cuvintele mele in aceeasi masura in care am si eu; dar nu ma transforma in acei indivizi care nu mai stiu cine sunt... Doamne, mi-e foarte bine in propria piele, cea de acum... nu ma transpune intr-un alt individ ce nu-mi doresc sa fiu... Ai grija, Doamne, de bietul meu suflet, si mentine-l in continuare pe drumul pe care s-a aruncat... pentru ca eu stiu ca acesta este cel bun. Nu ma parasi, Doamne, nu ma abandona, caci Tu esti singurul in acre mai pot avea incredere, caci Tu esti Iubire iar Iubirea Ta este fara de margini. Tu ma ajuti sa cresc si in tine ma trasnform in acel ceva bun... Doamne, adu-mi aminte insa, sa nu ma fac poet...

Si in primul rand, cu tot sufletul meu, te rog, Dumnezeu meu, sa ai grija si sa nu-l parasesti pe cel ce mi Te-a aratat, pe cel care mi-a descoperit cu adevarat existenta Ta. Doamne, ai grija de el... caci Tu esti Iubire iar de iubire avem nevoie cu totii.

De ce lumea are nevoie sa creada in ceva?

Ma gandeam asa la faptul ca aproape fiecare popor al acestei lumi are credinta lui… Toti cred in ceva, ceea ce le da puterea si de a se implica in razboaie, si de a invinge, si de a continua ceva ce si-au propus… Atunci cand crezi simti impulsul indemnului interior si aproape ca nimic nu te poate descuraja… Ma gandesc insa si la cei ce se declara atei, desi cuvantul isi pierde intelesul chiar si pentru ei… Si ei cred in ceva chiar daca nu recunosc asta.

Pana la urma eu ma gandeam ce m-a facut pe mine sa rezist pana acum… Si am gasit raspunsul: CREDINTA IN MINE, in primul si in primul rand. Si cred ca am ajuns destul de departe… Nu vreau sa renunt!

Tipat in mijlocul vesniciei

Unele lucruri nu sunt vesnice. Altele nu sunt continue…

Imi aduc aminte de un desen de la ora de fizica. Aplicarea unor filtre asupra unei oscilatii. Ramasesera doar partile de sus...

Asa poate fi si viata. Discontinua.

Caci cateodata traiesc iar altadata mi se pare ca n-am niciun sens. Pentru ca nu fac nimic.

Asa poate fi si inima.

Cateodata te bucuri indelung, altadata cu pauze.

Caci nu trebuie sa fii fericit.

Trebuie sa lupti pentru asta.

Cateodata ma simt cel mai implinit. Altadata sunt trist.

Si nu stiu...

... ce sa fac pentru a o lua de la capat.

As vrea... dar nu pot.

Vreau sa tip!

Ganduri despre transformare

Si bineinteles ca ma gandesc la transformare. Caci tot ceea ce se afla in jurul meu se transforma. Pana si eu. Pentru ca in primul rand Universul se afla in transformare. Si ma gandesc la inca un cuvant. Schimbare. Ce desparte si ce apropie intelesul acestora doua? Caci sunt de acord ca transformarea inseamna schimbare. Nu stiu insa daca schimbarea inseamna transformare. Caci schimbarea poate insemna si distrugere. Dar gandul imi era la transformare... Transformarea se realizeaza sub semnul timpului. Nu poate exista transformare de moment. Trebuie sa existe timp. Dar ce inseamna transformare? Daca tinem cont de unele descrieri stiintifice am putea spune ca transformarea este echivalenta cu trecerea unui sistem dintr-o stare intr-alta. Da, ma multumeste acest mod de a spune asta. Dar ce putem spune despre om? Care sunt starile in care variaza omul? Caci aici nu vad nicio transformare. Dar stiu ca ea exista. Pentru ca o simt. Asadar, ce inseamna transformare in cazul unui om? Caci nu pot vorbi de modificare sau schimbare in plan fizic. Adica ce m-ar interesa. Dar stiu ca omul nu se transforma singur. Are nevoie de inca un factor. Si aveam nevoie sa-l numesc intr-un fel. Si i-am spus influenta. Si am ajuns la concluzia ca transformarea omului se supune influentei. Caci daca sunt ranit invat ca data viitoare sa ma apar. Am aici cauza si efectul. Cauza este influenta. Rana. Efectul este transformarea. Intelepciunea. Caci stiu acum ca acesta este cea mai comuna transformare a omului. Acumularea intelepciunii. Caci timpul este un factor esential. Si daca prin transformare nu ma imbunatatesc, nu pot sa-mi gasesc un sens. Caci sensul transformarii este pozitiv. Si ma supun influentelor. Insa sunt constient ca sensul influentelor nu este doar pozitiv. Si daca transformarea este doar pozitiva atunci sigur ca exista ceva care imi scapa...

Stiu carei influente ma las prada. Stiu ca ea poate sa fie buna sau rea. Si mi-am dat seama ca transformarea nu este decat buna. Transformarea in sens negativ o voi numi esec. Caci omul trebuie prin definitia lui sa evolueze. Daca nu respecta aceasta, a esuat. Si ma supun transformarii pentru ca am nevoie de evolutie si-mi dau seama ca de fapt n-am facut nimic. Pentru ca transformarea vine de la sine... Iar in transformare ma regasesc. Si nu stiu cum ar trebui sa reactionez... Caci influente sunt peste tot: voci, sunete, imagini, cuvinte. Iar eu ma aflu in transformare... dar pana cand? Caci exista limite! S-ar spune ca una din ele e moartea!

Just another day

O simpla zi.
Insa o zi speciala.
11 ianuarie 2007.
Prieteni.
Bucurie.
Adio singuratate.
O zi.
Timpul.
Trebuie sa patrund sensul acestor cuvinte iesite din inspiratie de moment. Trebuie sa aiba o legatura intre ele. Trebuie sa ma gandesc. Nu m-am gandit atunci cand le-am scris.
Ceva.
Inima mea.
Sa nu stie cuvantul ceea ce gandeste degetul si sa nu stie ochiul ceea ce vad buzele.
Si sunt doar cuvinte.
Dar ce frumos...
Dar cateodata... ce trist.
Dar bucurie, bineinteles... bucurie.
Si un gram de fericire.
Plus entuziasm.
Sa te ridici in viata.
Si sa zambesti.
Sa ucizi obstacolele.
Si sa elimini defectele.
Si sa traiesti viata. La intesitatea pe care o doresti.
Poate cu tensiune poate fara.
Si sa fiu cuminte.
Desi cred ca nu voi fi.
Vreau sa traiesc.
Si sa stiu cand sa tac. Sa nu-mi irosesc cuvintele.
Sa fiu fericit.
Si sa nu ma las ucis.
Sa lupt.
Sa inving.
Sa zambesc.
Sa continui sa rad.
Sa nu ma opresc.
Sa continui sa citesc.
Sa continui sa caut.
Orice.
Lumina. Intelepciune.
Prieteni.
Si sa-i tin langa mine pe cei pe care ii am.
Si caldura.
Si sa infloresc.
Un trandafir. Nu vreau sa ofilesc.
Un strop de roua. Nu vreau sa ma evapor.
Refuz.
Vreau sa deschid mainile si sa cuprind inca o data lumea.
Nu singur.
18.
2007.
Suma de 9.
Si merg mai departe.
Puternic.
Si-mi aduc aminte...
Nu poti trai in liceu avand impresia ca nimic nu te poate rani.
Asta in niciun caz.
Totul te poate rani.
Am dovezi...
Pentru ca traiesc...
Pentru ca ma transform...
Pentru ca am langa mine oameni.

11 ianuarie 2007

Intrebare

Ia zi…
Mi-ai spune daca ma iubesti?
Mi-ai spune?
Sau te-ai limita sa iti arunci privirea imblanzita de parfumul meu catre mine, privindu-ma doar asa cum stii tu sa o faci? Caci surasul si privirea cu subinteles sunt mai puternice decat cuvintele. Si-mi voi da seama de tot. Tot – cat poate cuprinde acest cuvant?
Ia zi...
Imi voi da seama din gesturile tale? Imi vor spune buzele tale timide, imfrumusetate de adierea albastra a vantului, binecuvantate de saltarea inimii mele... imi vor spune ca inima ta imi zambeste?
Uneori n-ai de unde sa stii.
Mi-ai spune daca ma iubesti?
Imi vor sopti luna si stelele aparute brusc pe cerul oglindit in ochii tai cristalini, ca am intradevar motive de a fi fericit?
Asta n-am de unde sa stiu.
Stii... Cateodata e frumos sa iti zambeasca intreaga lume.
Caci mana mea se plimba usor pe glezna ta iar piciorul tau ramane impietrit langa mainile mele. Aceasta se numeste armonie.
Si bineinteles ca ti-as spune... eu.
Dar nu pot.
Dar mana mea se plimba inca pe glezna ta.
Iar buzele mele pe obrazul tau sunt fericite.
Si imi pun o intrebare... Ce sunt prietenii?
Caci capul meu ar fi nefericit sustinuat de acest gat. Raspuns.
Intrebare. Oare de ce?
Si am nevoie de mai mult...
Caci tu esti langa mine.
Voi.
Si de ce sa caut alte raspunsuri?
Caci le am langa mine...

11 ianuarie 2007

Dragostea

“Dragostea este intodeauna rabdatoare si draguta. Dragostea nu este geloasa. Dargostea nu e laudaroasa sau increzuta. Nu este nepoliticoasa sau egoista. Dragostea nu supara si nu poarta pica. Dragostea nu gaseste placere in pacatele altora…
… dar gaseste placere in adevar. Este intodeauna gata sa ierte, sa aiba incredere, sa spere…
… si sa indure…
… orice urmeaza.”
Dragostea nu are inceput si nici sfarsit. Ea nu se gandeste si nu judeca. Se spune ca dragostea e oarba. Dragostea nu are limite si nici nu tine cont de distanta. Ea este universala si eterna. Dragostea este muzica, este spatiu si este timp. Dragostea nu te face sa suferi. Ea nu te dispera.
Dragostea te tine intreg si iti da putere sa mergi mai departe. Dragostea nu se gandeste ce sa faca ci pur si simplu face. Ea nu filozofeaza ci traieste. Dragostea se simte.
Dragostea e un cuvant. Dragostea e ceva mai mult decat niste litere. Dragostea e un inteles. Un limbaj.
Dragostea supravietuieste. Ea tace. Ea nu se manifesta ci pur si simplu se simte. Dragostea cateodata se spune. Cateodata te doare.
Dragostea e un joc al nebunilor.
Dragostea cateodata plange...

Prima parte, cea cuprinsa intre ghilimele este preluata dintr-un film. A walk to remember. Ceea ce urmeaza sunt cuvintele mele. Cuvinte pentru un inteles...
... caci dragostea e totul in lumea asta.

Contrarii

De ce sa nu vorbesc despre contrarii?
Caci eu stiu ca sunt condus de contrarii. Contrarii ce sunt cuvinte. Forte. Sperante. Credinte. Iubiri. Momente.
Si exista adevar. Pentru ca fara adevar n-ar mai exista substratul nici unui lucru. Caci bineinteles ca ma intereseaza esenta lucrurilor, pentru ca fara ea nu m-as gasi pe mine. Pentru ca sunt si trebuie sa-mi caut esenta. Dar sunt plin de contrarii. Si vreau sa mi le inving.
Dar stiu de la Saint-Exupery : contrariul oricarui adevar este la randul sau adevarat. Astfel imi dau seama de realitate: contrariul unui om este de asemenea adevarat, asa cum este un om. Pentru ca asta ne face rau. Scapam omul din noi, ii dam drumul in lume si astfel el se salbaticeste. Si devine un non-om. Contrariul unui om. Caci m-am lovit de astfel de fiinte. Caci sunt adevarate si deci, iti pot face acelasi rau. Dar nu sunt oameni, nu nu sunt...
Dar de ce sa nu vorbesc despre contrarii?
Ma simt invaluit de intrebari. Si de raspunsuri iluzorii. Dar stiu sa fac diferenta intre iluzie si realitate. Dar ce este realitatea?
Contrariile din mine clocotesc in subconstient. Vor sa izbucneasca...
Dar ma tem.
Ma tem de mine.

Clipa extinsa a unui sfarsit

Degeaba imi spuneti ca timpul ma va invinge!

Un tanar deschide o carte. Ingenucheaza cu ea in maini

in fata unui copac. E dimineata.

Zile ciudate imi spune vantul, iar eu il cred.

Ma gandesc ca as putea sa soptesc.

Cuvant dupa cuvant se pierde sensul.

Adevarul pe care il cautam a fugit.

Zile ciudate sunt pentru mine

Si pentru viermele ce din pamant ma priveste.

Si-un inger ma asteapta la colt,

Tacut si bantuit de ganduri.

Iubito, ochii tai nu-mi spun nimic...

Si ea se duce...

Sub cartea pagana

Ramane ingropat de mine, un gand...

Dar el citeste

Si se duce-n trecut.

Timpul hipnotic e altul...

Si vantul e aici...

Langa mine se zbat

Secundele timpului gri.

Unde mi-e ingerul meu?

Unde mi-e timpul de azi?

Ea e frumoasa, mi-am dat seama de mult

Dar ochii i se inchid

Si se duc zburand in adancul orbitelor

Si dispar...

Iar eu fug.

Caci mi-e frica de foc

Si cateodata de apa,

De lacrima din ochiul ei,

De inima-mi ciobita...

Dar si ea fuge...

De mine, de gand, de cuvantul ascuns intr-o carte,

Nu vreau sa ranesc o idee,

Nici sa cad.

Cartea se desface in clipe...

Una vine-nspre mine

Si mi se arunca in brate...

Si mi-e frica sa intind mainile

Sa o strang

Caci am uitat sa ma inchin.

In jurul meu danseaza noptile.

In ochi un sunet mi se zbate.

Iar ingerul cu aripi de otel

Sta suspendat in turnul cel de sus

Privindu-mi nemurirea.

Dar vine brusc

Si cu una din acele aripe

Imi atinge gatul.

Capul mi-o ia la vale.

Eu cad.

Si m-ai ucis, inger al Timpului Nou,

n-as sti ce sa-ti spun...

De altfel, n-am cuvinte pentru nimeni

Caci mi-e oricum atat de greu...

Doar eu cu mine.

Si strang in pumn

Un fulg de nea.

O hexagonica stea...

Un vis...

Mai am un pas pana la nori

Dar nicio mana

Pe care s-o tin

Legata de inima mea.

Mai am un gand

Insa niciun timp...

Doar un copil salbatic

Ma mai tine inca in mine

Si timpul, ah, timpul...

Ma uita...

Ochiul sticlos si murdar

Mi se-nvarte aiurea-n orbita

Si ceea ce-mi spune e rau

Caci vantul imi va lua si sclipirea

Si tacerea dintr-un cuvant.

Dar deschide odata drumul acela

Sa pot trece din nou

Caci nu mai pot sa privesc inspre nori

Fara o mana

Langa mine

Fara gandul amortit

Din craniul ascuns azi prin pamant.

Si-a facut viermele

Casa in el.

Si inca ma tem de lacrima ta

Caci nu-mi doresc sa-ti vad ochiul caprui.

Langa mine, plecat,

n-a ramas decat o clipa uitata.

Si bineinteles,

Acea amintire...

Somebody

„Şi am simţit din nou ce simţisem de atâtea ori, de când o văzusem în expoziţie : era o fiinţă asemănătoare cu mine.”
Ernesto Sabato – „Tunelul”


Roxette – “ Vulnerable”

Everywhere I look I see her smile
Her absent-minded eyes
And she has kept me wondering for so long
How this thing could go wrong?

It seems to me that we are both the same
Playing the same game
But as darkness falls this true love falls apart
Into a riddle of her heart.

She’s so vulnerable, like China in my hands
She’s so vulnerable and I don’t understand
I could never hurt the one I love
She’s all I got
But she’s so vulnerable
Oh, so vulnerable.

Days like these no one should be alone
No heart should hide away
Her touch is gently conquering my mind
There’s nothing worlds can say.

She’s coloured all the secrets of my soul
I’ve whispered all my dreams
But just as nighttime falls this vision falls apart
Into a riddle of her heart, yeah.


She’s so vulnerable, like China in my hands
She’s so vulnerable and I don’t understand
I could never hurt the one I love
She’s all I got
But she’s so vulnerable
Oh, so vulnerable.
Don’t hide your eyes…






As putea spune multe dar n-as face dacat sa-mi irosesc cuvintele. Caci cuvintele ajung sa te doara atunci cand ele se pierd. Asa, un cantec poate spune totul – si poate fi ascultat ori de cate ori ai nevoie sa iti aduci aminte ca...