cu chef

Pentru astăzi las vorbăria lungă la o parte în favoarea poeziei.

Dan Sociu

Toată mizeria creierului ăsta
a început
odată cu prima mea masturbare curată,
fără vinovăţii,
fără frică, pentru că
tocmai descoperisem
că nimeni nu poate şti
ce-i în mintea mea,
nici părinţii,
nici dumnezeu.

De-atunci
şi până la sfîrşit
voi fi liber şi,

pentru totdeauna –
un omuleţ singur,
într-un singur cap.

Liviu Tănase (adică tocmai eu)

mărturisesc

sunt bolnav, bolnav de scântei pe creier, bolnav de dragoste,
sunt bolnav de cuvinte ce-mi răsar ca niste ţepuse prin piele,
bolnav de numere de telefon, bolnav de cărţi pe care le mângâi necontrolat,
bolnav de călătorii imaginare, bolnav de apă de mare,
dar nici nu se compară, dragă, cu cât sunt de bolnav de tine,
căci tu esti însăţi o boală, una virală, periculoasă, detestabilă,
căci tu esti o boală a fericirii, căci numai de fericire si de dragoste
merită să fugi, căci după ele nu vine nimic bun, doar agonia,
si moartea.

sunt bolnav în cămasa în carouri, bolnav pe stradă,
sunt bolnav de faptul că mi-am încheiat socotelile cu timpul,
că sunt mare, că am viitorul înainte, sunt bolnav că am prea multă minte
si că pot produce bani, bolnav că n-am stare în durere,
că merg să beau ceai, si-n alte zile cafea, si-n alte zile bere,
la cărturesti, galanto, la prieteni,
dar cel mai bolnav sunt de tine, mărturisesc,
mi-e teamă să deschid e-egal-cu-em-ce-pătraturile
ca să nu cad în disperare văzând că n-am nicio sansă de a scăpa de tine,
căci tu esti în mine un virus, căci tu m-ai infectat până la sânge,
până la cuvinte, tu esti penitenciarul meu,
piesa mea de teatru, tu esti poezia mea, declaraţia mea de dragoste,
iar eu sunt bolnav, bolnav că nu mai sunt ce-am fost.